BIS Teatru
BIS Teatru

BIS Teatru

5.0 1 recenzie
Companie de teatru Organizator de Evenimente

Despre

Suntem BIS Teatru, o companie independentă din Sibiu, România. Primele noastre spectacole au avut loc în spații alternative din burgul sibian în toamna anului 2006. În primăvara anului 2009 am luat ființă și juridic, sub forma unui ONG – Asociația Culturală BIS. Apariția acestei structuri a fost așadar una organică. La data înființării legale aveam deja o activitate susținută în artele spectacolului, în organizarea de evenimente. În prezent BIS Teatru înseamnă un nucleu de 13 artiști din diverse arii de expresie (actori, muzicieni, artiști plastici). În funcție de proiectul pe care îl derulăm, avem și sarcini organizatorice.


Proiectele noastre.

FESTIVALUL-MARATON “25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP”.

În 26-27 martie 2011, de Ziua Mondială a Teatrului, am organizat prima ediție a Festivalului “25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP”, un eveniment dedicat teatrului independent din România. Încă de la început intenția noastră a fost să oferim artiștilor din țară un context în care să își prezinte spectacolele, o platformă de întâlnire care să genereze schimburi de idei și de experiențe. Publicul a reacționat cu entuziasm, asta și datorită conceptului inedit: în cadrul festivalului, an de an, au avut loc evenimente fără întrerupere timp de mai bine de 25 de ore. Sălile de spectacol au fost pline la miezul nopții, la 5 dimineața, la răsărit sau în miezul zilei. Au urmat 10 ediții de festival. Cele mai active companii independente din țară au împărțit scenele festivalului nostru cu artiști din: SUA, Rusia, Brazilia, Marea Britanie. De la ediția a doua evenimentul nostru a fost nelipsit de pe Agenda Culturală a orașului, fiind sprijinit de autoritățile locale. De-a lungul anilor am avut parteneriate cu entități culturale locale importante (Universitatea “Lucian Blaga”, Teatrul Național “Radu Stanca”, Filarmonica Sibiu, Teatrul Gong, Biblioteca Astra, Muzeul Astra) dar și cu diverse companii care au obiceiul de a se implica în comunitatea sibiană: Unimat, Transagape, Boromir, GarantiBank, etc. În tot acest timp, partenerul de tradiție care ne-a sprijinit an de an a fost MARQUARDT. În anul 2020 am fost nevoiți să adaptăm formatul festivalului. Din rațiuni de siguranță sanitară, cele “25 de ore de teatru non-stop” s-au transformat în “25 de zile de teatru”. Toate spectacolele (cu excepția deschiderii, care a avut loc în 2 octombrie la Sala Thalia) s-au desfășurat în aer liber, cu toate locurile disponibile ocupate. 
În anul 2022, ediția a XII-a a festivalului se va desfășura în 24-25 septembrie. Maratonul de spectacole va fi precedat de un prolog în 17-19 septembrie și de un epilog în 01-02 octombrie. Tema festivalului din acest an va fi COMUNITATE. Spectacolele, atelierele și concertele vor aduce alinare și zâmbet, chestionând resorturile și rostul artei teatrale în aceste momente dificile. Vor fi invitate companii din: București, Cluj, Timișoara, Sibiu.

Teatrul din Cartier – un proiect comunitar
Din anul 2015 organizăm proiectul comunitar TEATRUL DIN CARTIER. Ideea inițială a fost de a merge cu spectacole, concerte, ateliere, la acei oameni care nu ajung în mod obișnuit în sălile de teatru. An de an am inventat spații neconvenționale în cartierele Sibiului, spații în care am susținut spectacole de teatru pentru toate vârstele, concerte, ateliere. Pe lângă componenta social-comunitară (impactul asupra grupului țintă vizat), proiectul s-a remarcat an de an prin ineditul spațiilor în care se desfășurau activitățile sale. Începând cu anul 2017 am început să organizăm evenimente în cadrul proiectului și în zona rurală a județului Sibiu, adresându-ne comunităților defavorizate din localități precum: Hosman, Gura Râului, Sibiel, Mediaș, etc. În mod normal, proiectul se întinde pe durata unei luni de zile, iar majoritatea activităților se desfășoară în aer liber. În anul 2022, în intervalul 01-20 iunie vom organiza a VIII-a ediție a proiectului Teatrul din Cartier”. Vizate sunt comunități defavorizate din Gușterița (urban) și Țichindeal (rural). În cartierul Gușterița din Sibiu intervenția culturală se va desfășura în parteneriat cu Asociația Dia.Logos, la Șura Culturală. 

Grădina BIS - un hub cultural
În vara anului 2016 am deschis pentru public Grădina BIS, un spațiu în aer liber situat într-o zonă relativ centrală din Sibiu: strada Ștefan cel Mare, nr. 56. De-a lungul verii au loc aici spectacole de teatru pentru toate vârstele, concerte, ateliere. În anul pandemic 2020, Grădina BIS a găzduit peste 40 de evenimente, care s-au desfășurat în cele mai bune condiții de siguranță sanitară. Această performanță a fost posibilă cu aportul comunității, precum și al unei echipe de 30 de voluntari tineri.
În anul 2023 au loc diverse activități la Grădina BIS, în intervalul 10 iunie - 10 octombrie. 

Photo Gallery

Video

Alte sugestii

Organizator de Evenimente
DATfest este festivalul organizat de studenții Departamentului de Artă Teatrală a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Acest festival prezintă publicului sibian cele mai noi spectacole de teatru ale studențiilor de la specializările Actorie și Coregrafie, și propune diverse activități culturale precum: ateliere, lansări de carte, expoziții etc. 
Organizator de Evenimente
ENRS is an international initiative to discuss and popularize difficult questions of the European history of 20th century, especially concerning two totalitarian regimes – National Socialism and Communism.
Organizator de Evenimente
Închis
Cursuri IT pentru copii și adulți: Word, Excel, PowerPoint, Google Apps, Programare, Robotică. Grupe de max. 8 persoane, astfel încât, fiecare în ritmul lui să primească atenția și instruirea de care are nevoie.
Strada Mitropoliei 36, Sibiu 550179, România
Organizator de Evenimente
„Sound of Suru” s-a născut din dorința organizatorilor de a aduce în atenția publicului, atmosfera pitorească a acestui loc din Munții Transilvaniei. Pasiunile noastre pentru muzică și peisajele montane au fuzionat, creând cel mai inedit, energizant și fresh eveniment din câte au avut vreodată loc la poalele Vârfului Suru. Dorința noastră este ca la finalul evenimentului fiecare participant să fie cuprins de vibe-ul „Sound of Suru”! Sursa text
Organizator de Evenimente
1.0 1 recenzie
Don`t miss the Sunset!
Strada Stefan Cel Mare, Sibiu 550321, România
Organizator de Evenimente
Festin este un șir de evenimente culinare care vor avea loc pe tot parcursul verii la Sibiu. În locuri mai puțin cunoscute, uneori în locuri neconvenționale, așternem mese cum ne plac nouă: cu ingrediente locale și rețete din toată lumea. Festinul uneori va începe dimineața și va dura până când nu mai rămâne nimic pe mese, alteori însă se va incinge în după amieze leneșe de vară pe care cu băuturi racoroase, gustări inspirate și muzica aleasă le vom duce înspre seri blânde și calde.
Organizator de Evenimente
Organizator de Evenimente
Închis
ZINGO PLANET ofera echipamente de ultima generatie si va asteapta, sa va petreceti ziua de nastere intr-un spatiu complet nou si modern. Labirintul Lasermaxx te asteapta sa iti exerciti veleitatile  de tintas, fara teama de laser deoarece pustile sunt concepute cu un sistem care disipa lumina astfel ca laserul nu focalizeaza si nu este periculos. Echipament VR- care te poarta in lumea virtuala, de pe culmile Everestului pana pe Marte, la cele mai interesante jocuri Hockey, Baschet , Biliard, Complex de tobogane cu pusti cu bile, tiroliana. Diversitatea echipamentelor nu te va lasa nesatisfacut , nici pe cel mai mare mofturos[Image]
Strada Turnului 22, Sibiu 550197, România
Organizator de Evenimente
Organizam excursii montane si plimbari de relaxare - socializare, ateliere de alpinism si escalada, ture de Via Ferrata, trasee nemarcate montane, descoperim si promovam zone turistice din Romania si turism extern.
Sibiu, Romania