▶️ Călătorește de acasă
1 mai este ziua asociată cu începutul sezonului de activități în natură și drumeții. Chiar dacă azi sărbătorim de acasă, nu este un motiv să nu călătorim. Experiențe ghidate virtuale, broșura regiunii Sibiu și filmul Muzeului în aer liber Astra ne vor readuce pofta de explorat!
🐉 Descoperă secretele din spatele legendelor
Ai străbătut țara asta în lung și-n lat și sigur ai plănuit să descoperi mai în profunzime istoria și legendele locurilor. Cum ai putea face asta mai bine decât alături de ghizii de turism experți ai României? Adela Dadu alături de Beyond Romania Travel propune o serie de experiențe ghidate online de deslușit secretele din spatele legendelor transilvănene ...de acasă.
Dracula, domeniile Prințului Charles, sașii din Transilvania, experiențe urbane sau cele mai frumoase muzee sunt la un click distanță!
💫 Experiențe memorabile în regiunea Sibiu
Ne place să locuim în Sibiu și pentru că avem nenumărate posibilități de evadat din mediul urban în natură. Levităm în apa sărată de la Ocna Sibiului și ne bucurăm de peisaje de pe cele mai înalte piscuri ale munților Făgăraș.
Ne este foarte dor de împrejurimile orașului nostru și știm că și vouă Am cerut Asociației Județene de Turism Sibiu să împărtășească cu noi cea mai proaspătă broșură a regiunii.
Muzeul de ⭐⭐⭐ Michelin
Pe vremea asta ne plimbam deja cu toată familia sau prietenii pe aleile Muzeului în aer liber ASTRA. Toate duceau spre miresmele imbietoare de clătite, gogoși sau alte bunătăți gătite la Târgul de Țară. Ne e dor de meșterii populari îmbrăcați în straie populare și de sunetul instrumentelor lor.
Oaza rurală a Sibiului urban și o bucățică din copilăria fiecăruia dintre noi are un nou film de prezentare.
🏰 Cetăți bisericești
Nestematele patrimoniului construit din jurul Sibiului sunt bisericile fortificate. Fundația Biserici Fortificate a creat o serie de colaje foto de prezentare a acestora.
Cu turnuri înalte și țuguiate sau mai mici și îndesate, cu unul, două sau mai multe ziduri de protecție, fiecare este unică și specială în felul ei. Vezi albumul și bifează-le pe cele vizitate sau alege pe care mai dorești să le descoperi.