Caravana Metropolis- cinema în aer liber
Caravana Metropolis- cinema în aer liber

Caravana Metropolis- cinema în aer liber

Organizator de Evenimente
21:30 - 23:45
Închis Opens at 21:30

Piața Huet, Sibiu, România

Despre

Astăzi începe o nouă ediție a Caravanei Metropolis- cinema în aer liber, experiența de cinematograf itinerant liberce poposește până pe 14 august la Sibiu, în Piața Huet și aduce 6 dintre cele mai bune filme din ultimul an, premiate la festivaluri de film internaționale, și ateliere de creație. Proiecțiile încep în fiecare seară la ora 21:30, accesul publicului este liberîn limita locurilor disponibile iar toate detaliile se găsesc pe site.

 Caravana Metropolis- cinema în aer liber propune publicului sibian o selecție de 6 filme noi, ce reunește cele mai apreciate producții lansate recent, laureate sau nominalizate la festivalurile de la Cannes și Veneția, Globurile de Aur, BAFTA, European Film Awards și chiar la Oscaruri.

Evenimentul aduce și două ateliere de creație pentru micii spectatori, astfel: pe 13 august, un atelier de introducere în arta actorului - Joc și joacă - jocuri de observare, atenție, memorie, intuiție, spontaneitate și creativitate. Atelierul este coordonat de Radu Dan Moldovan, absolvent UNATC, masterand anul II la secția de Pedagogie teatrală, actor păpușar și profesor de teatru cu o experiență de peste 10 ani, în sistemul privat.

 Iar pe 14 august se va desfășura un atelier foto-video - Fotografierea și developarea fotografiilor folosind un aparat de fotografiat DIY pinhole, în cadrul căruia participanții vor învăța cum să își confecționeze propriile aparate foto cu orificiu stenopatic, pe care le vor folosi pentru a face fotografii în aer liber, developate ulterior într-o cameră obscură. Cei mici vor afla cum a apărut prima cameră, vor înțelege construcția de bază a unui aparat foto și modul în care imaginile sunt create cu ajutorul luminii pe film. Atelierul este susținut de Maria Blaga, o artistă vizuală din Sibiu, ce a urmat fotografia în cadrul facultății de arte UAL din Londra, absolvind cu ‘first class honours’ iar în prezent se ocupă cu diverse proiecte legate de arta fotografică și video.

Filmele aduse de Caravana Metropolis- cinema în aer liber la Sibiu sunt:

9 august - Succes de public (Franța, r. Emmanuel Courcol, câștigător al Premiului pentru Comedia Europeană a anului 2020 la European Film Awards. Detalii: AP12, 105 minute, comedie, dramă).

Sinopsis: Etienne, un actor adesea șomer, dar cu o personalitate carismatică, înființează un atelier de teatru în pușcărie, unde aduce laolaltă un grup de deținuți pentru a pune în scenă faimoasa piesă „Așteptându-l pe Godot”. Repetițiile merg bine, umorul natural al trupei cucerește publicul și totul pare a fi un mare succes. Până în ziua în care urmează să dea lovitura la marea premieră de la Paris. Inspirat din fapte reale.




10 august - Belle (regia: Mamoru Hosoda, AG, 121 minute, animație, Japonia)


Sinopsis: Vârsta adolescenței este una dificilă pentru Suzu, o fată timidă de 17 ani ce locuiește alături de tatăl ei într-un sat din Japonia. Într-o zi Suzu decide să-și creeze un cont pe „U”, o lume virtuală cu peste 5 miliarde de membri. Devine astfel Belle, o frumoasă cântăreață care se bucură de succes și popularitate. În „U” întâlnește o creatură înfricoșătoare, care locuiește singură într-un castel plutitor, refuzând să lase pe cineva să se apropie sau să explice celorlalți rănile de pe corp. Împreună, cei doi pornesc într-o călătorie plină de aventuri, provocări și iubire, în încercarea de a deveni cine sunt cu adevărat.




11 august - Un erou(Iran, Franța, r. Asghar Farhadi, distins cu Grand Prix la Festivalul de Film de la Cannes în 2021, nominalizat în 2022 la Globurile de Aur. Detalii: AP12, 127 minute, dramă, thriller).


Sinopsis: Un erou / A Hero, noul film al cineastului Asghar Farhadi, spune povestea lui Rahim, un datornic care încearcă din răsputeri să facă bine. Rahim se află în închisoare din cauza unei datorii neplătite. În timpul unei permisii de două zile, el încearcă să-și convingă creditorul să-și retragă plângerea în schimbul returnării unei părți din această datorie. Ce-ar putea să fie rău în asta? Care ar putea fi consecințele?




12 august - Mame paralele(Spania, r. Pedro Almodóvar, nominalizat la Premiile Oscar, Cesar, Goya, BAFTA și la Globurile de Aur în 2022 și câștigător la Festivalul de Film de la Veneția în 2021. Detalii: AP12, 120 minute, dramă).


Sinopsis: Janis (Penélope Cruz) și Ana (Milena Smit), două femei singure, care au rămas gravide accidental, se întâlnesc pe coridorul spitalului în care urmează să nască. Janis, o femeie la vârsta a doua, nu regretă și se simte împlinită. Ana, în schimb, adolescentă, este speriată și traumatizată. Puținele cuvinte pe care cele două femei le schimbă de-a lungul orelor de așteptare creează între ele o legătură strânsă, pe care destinul o va complica, iar viețile lor se vor schimba iremediabil.




13 august – Lecții de persană (Germania, r. Vadim Perelman, 2021, Dramă, 127 minute)

 Sinopsis: În Franța anului 1942, tânărul evreu belgian Gilles (Nahuel Pérez Biscayart) este arestat de trupele SS și trimis împreună cu alți evrei într-un lagăr. Pentru a-și salva viața, acesta pretinde că este persan și primește periculoasa misiune de a-l învăța Farsi pe Klaus Koch (Lars Eidinger), ofiţerul care administrează bucătăria lagărului şi care visează să deschidă un restaurant în Iran imediat după terminarea războiului. Cu ajutorul unor trucuri ingenioase Gilles inventează zilnic cuvinte în Farsi, pe care ulterior i le predă lui Koch, însă relația specială care se leagă între cei doi provoacă invidie printre ceilalți prizonieri și soldați. Dar oare pentru cât timp va putea fi păstrat secretul lui Gilles?




14 august - Unde este Anne Frank?(Belgia, r. Ari Folman, nominalizat la European Film Awards în 2021. Detalii: AG, 99 minute, animație, istoric).


Sinopsis: Filmul urmărește călătoria lui Kitty, prietena imaginară a lui Anne Frank, căreia cea din urmă îi dedică jurnalul său. O adolescentă bătăioasă, Kitty se trezește, într-un viitor nu foarte îndepărtat, în casa tinerei Anne, din Amsterdam, de unde pornește în căutarea ei, simțind că este în viață undeva în Europa de astăzi. Pe cât de mult o șochează lumea modernă, pe-atât este Kitty de încântată de contactul cu moștenirea lăsată de Anne.



Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni și un ecran gonflabil de 120 m², Caravana Metropolis- cinema în aer liber oferă o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Evenimentul și-a propus încă de la început să apropie publicul larg de filmul european și de filmul de autor, în general. 

 „Caravana Metropolis- cinema în aer liber” este organizat de Asociația ART Factory Transilvania în parteneriat cu Asociatia Culturală Metropolis, membru în rețeaua Europa Cinemas. Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu. Proiect cofinanțat de Centrul Național al Cinematografiei.

Partener de ospitalitate: Hotel Ramada Sibiu.

 Parteneri media: Radio Guerrilla, Music Channel, AGERPRES, Zile și Nopți, IQads, Spotmedia, The Institute, Ziarul Metropolis, LiterNet.ro, Observator Cultural, Cinemap, filme-carti.ro, Cinefan, movienews.ro, PRwave, Iqool, stiridesibiu.ro, SibiuNews, Sibiu100%, Sibiul.ro, Munteanu, SMARK

Detalii despre filme și programul complet pe Facebook: https://www.facebook.com/events/425700092793125/

 


Photo Gallery

Alte sugestii

Organizator de Evenimente
Rotari Entertainment organizeaza spectacole de magie, stand up comedy, ventrilocie, teatru, muzica live promovand artisti diferiti cu stiluri variate, dar care au un lucru in comun: Calitatea!
Organizator de Evenimente
ProfilCultural Sibiu
Organizator de Evenimente
Grupul psaltic "Sfântul Andrei Şaguna" din Sibiu
Organizator de Evenimente
Organizat de Asociația Culturală Play, evenimentul își propune să prezinte muzica clasică într-o manieră interactivă și accesibilă copiilor, să le stârnească interesul pentru instrumentele muzicale, dar și să amintească părinților de această alternativă a petrecerii timpului liber. Seria de acțiuni asociate evenimentului vin ca o alternativă la situația educației culturale din școli, care suferă de teoretizare, fiind rigidă și plasându-se departe de nevoile reale ale copiilor. Fiind singurul festival educaţional şi cultural de promovare a muzicii clasice în rândul copiilor, Classic Junior Festival îşi propune să devină un context de comunicare cu copiii prin interacţiune şi joacă. Astfel, secţiunile festivalului au fost concepute de organizatori astfel încât copiii să devină principalii actori şi beneficiari ai aventurii în care muzica clasică este în centrul atenției.
Organizator de Evenimente
Front Row Events
Activități în județul Sibiu Artizan Județul Sibiu
Închis
Atelierul de olărit de la Nocrich a pornit de la ideea de a reînvia acest meșteșug disparut de pe Valea Hârtibaciului de peste 100 de ani.
strada Principala nr 208, Nocrich, Romania, 557165
Loc de joacă indoor Organizator de Evenimente
Deschis
5.0 1 recenzie
Loc de joaca interior si exterior pentru copii 1-7 ani. Cafenea si terasa pentru parinti. Organizam: petreceri,aniversari, ateliere de creatie.
Aleea Geniștilor, Sibiu, Romania
Centru de educație Organizator de Evenimente
Închis
5.0 1 recenzie
Copiii au nevoie de arta, pentru o dezvoltare armonioasa. Interactiunea cu orice forma a ei ii poate invata sa-si descopere adevaratul potential, sa se exprime si sa comunice mai bine. "Arta, s-a zis, este cel mai scurt drum de la un om la altul. Probabil, tot ea este şi cel mai scurt drum de la om la el însuşi." (Octavian Paler) La StArt Ballet Studio, oferim mai mult decat cursuri de balet, plecand de la convingerea ca ARTA este cel mai bun START in viata. Cursuri de: balet copii, bune maniere, arta actorului, balet-aerobic mama-copil.
Strada Octavian Goga 1, Sibiu 557260, Romania
Organizator de Evenimente
Bun venit în orașul în care se dă „bună ziua” și se spune „mulțumesc”! ☺ Încurajăm bunul simț și dorim să transformăm Sibiul într-un oraș al bunelor maniere. Lumea are nevoie de astfel de acțiuni. Alătură-te comunității!