Asociația Casa Calfelor Sibiu

Turnul Olarilor este situat pe Strada Cetăţii, între Turnul Archebuzierilor şi Turnul Dulgherilor, cu acesta din urmă legându-se printr-un zid din incinta a treia de fortificaţii a Sibiului. Turnul a fost construit în secolul al XIV-lea, de-a lungul timpului suferind mai multe reparaţii şi modificări. Forma actuală datează din secolul al XVI-lea. Turnul Olarilor este construit din piatră și cărămidă, având la bază o formă dreptunghiulară, după care turnul se retrage la etajul intermediar, pentru a se încheia în partea superioară prin clasica porțiune ieșită în afară, susținută de console cu guri de foc între arce. La primul și al doilea nivel se află metereze în formă de gaură de cheie, realizate în special pentru a permite executarea focului de archebuze. Partea superioară a turnului este ieșită în afară și sprijinită, la fel ca la majoritatea turnurilor sibiene, pe console.

Turnul Archebuzierilor, denumit mai târziu Turnul Postăvarilor (Pânzarilor), este cel mai sudic dintre cele trei turnuri de apărare construite pe Strada Cetăţii. Datează din secolul al XIV-lea şi face parte din a treia centură de fortificaţii a Sibiului. Denumirea sa provine de la prezența la primul nivel a unor metereze în formă de gaură de cheie, prin care se putea trage cu archebuza. Turnul Archebuzierilor este construit din piatră (până la înălțimea de circa 1 metru) și din cărămidă (de la circa 1 m până sus). El are formă de prismă ortogonală. Cinci din laturile sale sunt situate în exteriorul incintei fortificate. Partea superioară a turnului este ieșită în afară și sprijinită, la fel ca la majoritatea turnurilor sibiene, pe console în ale căror arce de legătură sunt prevăzute guri de aruncare. În interior, turnul avea două drumuri de rond folosite ca loc de manevră şi de amplasare a ostaşilor în timpul luptelor de apărare. Se consideră că actualul turn rezultă din transformarea şi supraînălţarea altuia mai vechi.

Turnul Dulgherilor este cel mai nordic dintre turnurile de pe Strada Cetăţii, fiind construit în secolul al XIV-lea şi făcând parte din a treia centură de fortificaţii a oraşului Sibiu. Denumirea sa vine de la breasla Dulgherilor, care era desemnată să îl întreţină şi să îl apere.  Turnul Dulgherilor este construit din piatră și cărămidă, având la bază o formă circulară, delimitată de porțiunea următoare printr-o cornișă pronunțată, după care turnul capătă formă de prismă octogonală, încheiată în partea superioară printr-o porțiune ieșită în afară, susținută de console cu guri de foc între arce. La primul nivel al turnului se află metereze în formă de gaură de cheie, realizate în special pentru a permite executarea focului de archebuze. Partea superioară a turnului este ieșită în afară și sprijinită pe console în ale căror arce de legătură sunt prevăzute guri de aruncare. 

Este primul bastion construit la Sibiu și unul dintre cele mai vechi din Transilvania, construcţia sa fiind iniţiată în anul 1551 de comandantul militar habsburgic Castaldo, după planurile arhitectului Alessandro Clippa, în timpul primariatului lui Petru Haller. Bastionul urma să asigure paza drumului ce venea de la Brașov, dar și a colțului sud-estic de cetate. Bastionul Haller este construit din cărămidă şi umplut cu pământ, având zidurile cu o lungime totală de 223 m şi înălţimea maximă a zidului de 9 m. Forma sa este una asemănătoare asului de pică. Pentru o mai bună apărare, zidurile erau prevăzute la cca 1 m de limita superioară cu distanţiere, realizate din piatră, pentru a împiedica instalarea scărilor de asediu.  Se păstrează şi astăzi deschiderile cazematelor pentru tunuri, atât spre Turnul Gros (două), cât şi spre Str. Manejului (trei). Sunt remarcabile "urechile", care maschează cazematele ce asigurau acoperirea cu foc a flancurilor bastionului. Bastionul a rezistat asediilor Sibiului din anii 1602-1603, 1658, 1704, dar mai ales celui din anul 1660 al lui Gheorgy Rackoczy al II-lea.  În anul 1771, nemaifiind necesar apărării cetăţii, Bastionul Haller a fost folosit de armata austriacă, proprietara terenului, drept şcoală de călărie. Aceasta a funcţionat aici până în anul 1911, când Administrația Financiară de Stat a preluat bastionul și a deschis aici o școală de moașe, care s-a transformat ulterior în maternitate. *sursa foto: https://patrimoniu.sibiu.ro/fortificatii/bastion/63

Turnul Gros, situat pe Strada Cetății şi pe Bulevardul Corneliu Coposu, este o construcție masivă de plan semicircular, în forma literei U, ieșind cu circa 25 de metri în afara zidului exterior. Zidurile sunt din cărămidă, cu piatră la bază, având o platformă pe care erau amplasate în trecut tunurile. Turnul a fost construit în jurul anului 1540 de Markus Pempfflinger, judele regal al Sibiului, şi făcea parte dintre fortificațiile înglobate ulterior centurii de apărare a orașului. În interior erau amplasate cazemate prevăzute cu guri de tragere. S-au descoperit şi două canale din cărămidă, care se crede că serveau, unul la drenarea apei din şanţul exterior, iar celălalt la comunicarea între apărătorii aflaţi de o parte şi de alta a turnului. La iniţiativa lui Martin Hochmeister, tipograf și inițiatorul primei librării din România, devenit primar al Sibiului, masivului Turn Gros i-a fost înglobată în anul 1787 o sală - Sala Thalia, unde s-a amenajat primul teatru din țara noastră și unul dintre puținele din Europa. Sala era construită în stil rococo și dispunea de două balcoane și o lojă rezervată exclusiv guvernatorului Transilvaniei. După ce a ars într-un incendiu, în anul 1826, clădirea teatrului a fost reconstruită după model vienez. Pe scena acestui teatru au susținut reprezentații trupele de teatru românești conduse de Mihail Pascaly, Tardini-Vlădicescu și Matei Millo. Mai târziu, au urcat pe scena teatrului sibian mai multe personalităţi ale culturii româneşti, printre care şi celebrul compozitor George Enescu. Teatrul a funcționat fără întrerupere în această sală până în anul 1949, când a avut loc un nou incendiu devastator. Între anii 1990-2004, Consiliul Județean Sibiu a reconstruit Sala Thalia, schimbându-i totodată destinaţia. Astăzi, Sala Thalia găzduieşte Filarmonica de Stat Sibiu.

În faţa portalului sudic al Bisericii Evanghelice este amplasată statuia episcopului Georg Daniel Teutsch (1817-1893), sculptată în bronz, în anul1899, de Adolf von Donndorf. G. D. Teutsch a fost episcop şi istoric, membru de onoare al Asociaţiei ASTRA. Monumentul îl reprezintă în picioare, în costum preoţesc, ţinând Biblia în mâna stângă, iar mâna dreaptă fiind sprijinită de o colonetă pe care sunt aşezate documente ce simbolizează libertăţile medievale de care se bucurau saşii.

Singurul element care a supravieţuit din prima centură de apărare a cetăţii vechi este Turnul Scărilor, una dintre puţinele construcţii romanice ale Sibiului. Acesta datează din secolul al XIII-lea, forma actuală datorându-se modificărilor din anul 1542. Turnul se prezintă sub forma unei construcţii masive din cărămidă, cu un singur etaj, având la primul nivel o trecere boltită prin care se ajunge la scările care fac legătura dintre Oraşul de Sus şi cel de Jos în direcţia Străzii Turnului, iar în lateral o trecere arcuită spre Colțul Ispășirii (Busswinkel) de sub zidul curb ce delimitează grădina casei parohiale. Chiar de sub Turnul Scărilor, printr-o curte interioară se ajunge în curtea Bisericii Azilului, pe locul căreia se presupune că a existat o clădire mai veche din piatră, pe care un document din 1292 o menţiona ca fiind spital. Este cea mai veche atestare documentară a unui spital din România. Pe sub bolta arcuită a Turnului pătrundem în Pasajul Scărilor (secol XIII), format din două ramificaţii de scări şi de arcade – acesta constituind una dintre imaginile reprezentative ale Sibiului medieval, fiind poarta de ieşire spre Oraşul de Jos.

Casa cu Cariatide, cunoscută și sub denumirea de Micul Palat, este situată pe Str. Mitropoliei, Nr. 13 și aparține barocului târziu sibian. Noua clădire, înălțată de văduva contelui Gregorius Bethlen după anul 1786, a fost plasată pe locul alteia mai vechi, vestită pentru faptul că în ea a locuit celebrul orfrevier Sebastian Hann. Ceea ce o reprezintă este un element decorativ cu adevărat spectaculos, de la care și-a primit, de fapt, și numele: portalul încadrat de două cariatide, plasate pe câte un piedestal înalt, care susțin un balcon deschis.

Pasajul Aurarilor pornește de sub turnul casei din Piața Mică nr. 24, situată în Orașul de Sus, coborând în trepte spre Piața Aurarilor, aflată în Orașul de Jos. Denumirea pasajului se justifică prin aceea că în zonă își aveau atelierele meșterii aurari. Conservându-și înfățișarea medievală de la 1567, pitorescul Pasaj al Aurarilor poate fi considerat unul dintre cele mai romantice locuri din Sibiu. La capătul de sus al pasajului se află un turn de apărare din incinta a doua de fortificații a Sibiului - Turnul Porții Aurarilor - păstrat din secolul al XIII-lea.