Ce fac voluntarii Crucea Roșie Sibiu și cum te poți implica în activitatea lor?


Toți avem de ce să le fim recunoscători voluntarilor filialei Crucea Roșie Sibiu
Fie pentru că am avut parte de programele educative sau i-au ușurat viața unui aparținător prin serviciul de îngrijire la domiciliu, organizația este alături de locuitorii orașului din 1993. În această perioadă își face simțită prezența cu vârf și îndesat! 
Am aflat de la Răzvan Biriș, directorul Crucea Roșie Sibiu, cu ce se ocupă organizația, ce proiecte de viitor își propun și mai ales, cum putem să ne implicăm în activitatea lor:

Câți voluntari sunt implicați în momentul de față și care este sarcina lor?

Răzvan Biriș: Peste 300 de voluntari sunt implicați în prezent în proiectele noastre. O parte ajută pe teren cu distribuția alimentelor și a materialelor medicale, alții la campania de informare Covid. Avem ajutoare de nădejde și la amenajarea centrului nostru educațional, iar mai recent ni s-au alaturat si voluntarii ce ajuta în activitatea DSP.” 

Ce măsuri de precauție vă luați în această perioadă?

Răzvan Biriș: „În primul rând încercam să ne expunem cat mai puțin, pe cțt posibil să organizăm acțiunile cu minimul de voluntari necesar, iar unde ne permitem să lucrăm de la distanță. Pentru munca de teren avem grija ca oamenii să aibă tot ce înseamnă echipament de protecție standard (măști, mănuși, viziere, combinezoane, dezinfectant).”

Spune-ne o întâmplare în care munca unui voluntar a salvat situația? Sau a făcut diferența?

Răzvan Biriș: „Îmi este extrem de greu sa fac asta, nu am cum sa ma gandesc doar la o persoana. Ce pot sa spun e ca la majoritatea proiectelor găsim cel puțin un voluntar care ne ajuta enorm la organizare. Avem noroc de oameni foarte pricepuți, oameni cu multe abilități profesionale și umane veniți din corporații, IT, educație, medicina, antreprenori, e o adevărată plăcere sa beneficiezi de un astfel de ajutor, ba chiar avem și multe de învățat.”

Bunăvoință, entuziasm, empatie și o doză cât mai ridicată de răbdare și înțelegere.

sunt aptitudinile de care ai nevoie pentru a deveni voluntar Crucea Roșie Sibiu. De ce? „Pentru ca lucram cu oameni, cu instituții și de cele mai multe ori oferim doar suport, așa că trebuie să fim noi cei care se adaptează din mers condițiilor date.” aflăm de la Răzvan.

Așadar dacă ai peste 16 ani și aptitudinile enumerate te invităm să devii voluntar Crucea Roșie completând formularul online!
Vreau să devin voluntar Crucea Roșie Sibiu!

Proiecte viitoare: infolinia Covid 19 și asistență medicală la domiciliu

0369 105 950 va fi linie de informare pentru întrebări despre procedurile medicale și aspectele legale pe tema Covid, accesibilă din a doua săptămână a lunii decembrie

50 de voluntari Crucea Roșie Sibiu bine documentați și antrenați vor încerca să răspundă tuturor întrebărilor venite din partea locuitorilor.

„De asemenea, tot de atunci sperăm să reușim lansarea proiectului de asistența medicală la domiciliu, pentru început pe cazuri specifice perioadei (Covid-19), ulterior și cu o gama mai largă de nevoi.” a încheiat directorul oragnizației.

Împreună putem salva sănătatea comunității noastre. Fii alături de Crucea Roșie Sibiu!

*surse foto:
www.crucearosiesibiu.ro
Pagina de Facebook Crucea Roșie Filiala Sibiu
Urmărește pagina Crucea Roșie Sibiu

Alte sugestii

Pulsoximetre de la Fundația Comunitară Sibiu
Linia telefonică pentru consiliere psihologică în timpul pandemiei
Ce trebuie să știi despre alegerile parlamentare în contextul pandemiei
Donarea de plasmă hiperimună Cov19 în perioada pandemiei
Ce ar trebui să facem dacă ne îmbolnăvim de Covid-19?