Zidurile Cetăţii
Zidurile Cetăţii

Zidurile Cetăţii

5.0 2 recenzii

Str. Cetăţii, Bulevardul C. Coposu, Str. Manejului, Piaţa Huet, Str. Ioan Lupaş, str. Centumvirilor, Sibiu, România

Despre

După invazia tătarilor din anul 1241, Sibiul a fost fortificat între secolele al XIII-lea şi al XVI-lea, în patru etape, cu ziduri masive din cărămidă roşie. Aceasta a determinat atribuirea denumirii de Cetatea Roşie pentru oraşul Sibiu. Zidurile se întindeau pe aproximativ 4 km, fiind prevăzute cu 39 de turnuri de apărare şi 5 bastioane. Astăzi mai pot fi văzute bastioanele Soldisch şi Haller, precum şi turnurile Scărilor, Sfatului, Dulgherilor, Archebuzierilor, Olarilor, Gros, Pielarilor, Pulberăriei.

Zidul exterior de apărare din cea de-a treia centură de fortificaţii a Sibiului se poate vedea de-a lungul Bulevardului Corneliu Coposu. Între partea carosabilă şi zid se află o zonă verde, care datează din anul 1791, fiind înfiinţată mai întâi între Bastionul Haller şi Turnul Gros, pentru ca ulterior să fie prelungită până la Bastionul Cisnădiei, fiind cunoscută sub numele de "promenada invalizilor".

O altă porţiune de zid se află de-a lungul Străzii Manejului, pe latura estică a Bisericii Ursulinelor. Zidul prezintă aici o suită de bolţi semicirculare, care aveau rolul de a susţine galeria de strajă. La capătul dinspre Biserica Ursulinelor, zidul formează două arcade care susţin o galerie de trecere spre curtea călugărilor de altădată. În prezent, această galerie face legătura cu Strada Constituţiei. Pe vremuri, aici se afla Turnul Bărbierilor, aproape de Poarta Sării.

Cea mai veche construcţie din oraşul Sibiu, păstrată în forma ei iniţială, se găseşte în curtea din Piaţa Huet nr. 2, unde se află o porţiune de 30 m din zidul de apărare din prima incintă de fortificaţii a Sibiului, datând din secolul al XIII-lea.

Zidul care se poate vedea pe Strada Cetăţii, între Turnul Dulgherilor şi Turnul Olarilor, este construit între anii 1357 şi 1366. În prezent, zidul are aspectul din a doua jumătate a secolului al XV-lea, când a fost refăcut din cărămidă şi prevăzut spre partea interioară cu arcade ample, care susţin drumul de strajă.

O parte a zidului de apărare din a treia centură de fortificaţii a Sibiului se află între Bastionul Soldisch şi Strada Mitropoliei, pe str. Ioan Lupaş, în curtea Liceului Octavian Goga.

Un alt tronson al zidului de apărare, cu o lungime de peste 200 m, situat în zona de denivelare între Oraşul de Sus şi Oraşul de Jos, se poate vedea pe Strada Centumvirilor, între străzile Odobescu şi Tribunei.

Photo Gallery

Alte sugestii

Este primul bastion construit la Sibiu și unul dintre cele mai vechi din Transilvania, construcţia sa fiind iniţiată în anul 1551 de comandantul militar habsburgic Castaldo, după planurile arhitectului Alessandro Clippa, în timpul primariatului lui Petru Haller. Bastionul urma să asigure paza drumului ce venea de la Brașov, dar și a colțului sud-estic de cetate. Bastionul Haller este construit din cărămidă şi umplut cu pământ, având zidurile cu o lungime totală de 223 m şi înălţimea maximă a zidului de 9 m. Forma sa este una asemănătoare asului de pică. Pentru o mai bună apărare, zidurile erau prevăzute la cca 1 m de limita superioară cu distanţiere, realizate din piatră, pentru a împiedica instalarea scărilor de asediu.  Se păstrează şi astăzi deschiderile cazematelor pentru tunuri, atât spre Turnul Gros (două), cât şi spre Str. Manejului (trei). Sunt remarcabile "urechile", care maschează cazematele ce asigurau acoperirea cu foc a flancurilor bastionului. Bastionul a rezistat asediilor Sibiului din anii 1602-1603, 1658, 1704, dar mai ales celui din anul 1660 al lui Gheorgy Rackoczy al II-lea.  În anul 1771, nemaifiind necesar apărării cetăţii, Bastionul Haller a fost folosit de armata austriacă, proprietara terenului, drept şcoală de călărie. Aceasta a funcţionat aici până în anul 1911, când Administrația Financiară de Stat a preluat bastionul și a deschis aici o școală de moașe, care s-a transformat ulterior în maternitate. *sursa foto: https://patrimoniu.sibiu.ro/fortificatii/bastion/63
Bastionul Haller, Bulevardul Corneliu Coposu, Sibiu, România
5.0 1 recenzie
Turnul Gros, situat pe Strada Cetății şi pe Bulevardul Corneliu Coposu, este o construcție masivă de plan semicircular, în forma literei U, ieșind cu circa 25 de metri în afara zidului exterior. Zidurile sunt din cărămidă, cu piatră la bază, având o platformă pe care erau amplasate în trecut tunurile. Turnul a fost construit în jurul anului 1540 de Markus Pempfflinger, judele regal al Sibiului, şi făcea parte dintre fortificațiile înglobate ulterior centurii de apărare a orașului. În interior erau amplasate cazemate prevăzute cu guri de tragere. S-au descoperit şi două canale din cărămidă, care se crede că serveau, unul la drenarea apei din şanţul exterior, iar celălalt la comunicarea între apărătorii aflaţi de o parte şi de alta a turnului. La iniţiativa lui Martin Hochmeister, tipograf și inițiatorul primei librării din România, devenit primar al Sibiului, masivului Turn Gros i-a fost înglobată în anul 1787 o sală - Sala Thalia, unde s-a amenajat primul teatru din țara noastră și unul dintre puținele din Europa. Sala era construită în stil rococo și dispunea de două balcoane și o lojă rezervată exclusiv guvernatorului Transilvaniei. După ce a ars într-un incendiu, în anul 1826, clădirea teatrului a fost reconstruită după model vienez. Pe scena acestui teatru au susținut reprezentații trupele de teatru românești conduse de Mihail Pascaly, Tardini-Vlădicescu și Matei Millo. Mai târziu, au urcat pe scena teatrului sibian mai multe personalităţi ale culturii româneşti, printre care şi celebrul compozitor George Enescu. Teatrul a funcționat fără întrerupere în această sală până în anul 1949, când a avut loc un nou incendiu devastator. Între anii 1990-2004, Consiliul Județean Sibiu a reconstruit Sala Thalia, schimbându-i totodată destinaţia. Astăzi, Sala Thalia găzduieşte Filarmonica de Stat Sibiu.
Turnul Gros, Bulevardul Corneliu Coposu şi Str. Cetăţii, Sibiu, România
5.0 1 recenzie
În faţa portalului sudic al Bisericii Evanghelice este amplasată statuia episcopului Georg Daniel Teutsch (1817-1893), sculptată în bronz, în anul1899, de Adolf von Donndorf. G. D. Teutsch a fost episcop şi istoric, membru de onoare al Asociaţiei ASTRA. Monumentul îl reprezintă în picioare, în costum preoţesc, ţinând Biblia în mâna stângă, iar mâna dreaptă fiind sprijinită de o colonetă pe care sunt aşezate documente ce simbolizează libertăţile medievale de care se bucurau saşii.
Statuia G. D. Teutsch, Sibiu, România
5.0 2 recenzii
Singurul element care a supravieţuit din prima centură de apărare a cetăţii vechi este Turnul Scărilor, una dintre puţinele construcţii romanice ale Sibiului. Acesta datează din secolul al XIII-lea, forma actuală datorându-se modificărilor din anul 1542. Turnul se prezintă sub forma unei construcţii masive din cărămidă, cu un singur etaj, având la primul nivel o trecere boltită prin care se ajunge la scările care fac legătura dintre Oraşul de Sus şi cel de Jos în direcţia Străzii Turnului, iar în lateral o trecere arcuită spre Colțul Ispășirii (Busswinkel) de sub zidul curb ce delimitează grădina casei parohiale. Chiar de sub Turnul Scărilor, printr-o curte interioară se ajunge în curtea Bisericii Azilului, pe locul căreia se presupune că a existat o clădire mai veche din piatră, pe care un document din 1292 o menţiona ca fiind spital. Este cea mai veche atestare documentară a unui spital din România. Pe sub bolta arcuită a Turnului pătrundem în Pasajul Scărilor (secol XIII), format din două ramificaţii de scări şi de arcade – acesta constituind una dintre imaginile reprezentative ale Sibiului medieval, fiind poarta de ieşire spre Oraşul de Jos.
Piaţa Huet, Nr. 3, Sibiu, România
Casa cu Cariatide, cunoscută și sub denumirea de Micul Palat, este situată pe Str. Mitropoliei, Nr. 13 și aparține barocului târziu sibian. Noua clădire, înălțată de văduva contelui Gregorius Bethlen după anul 1786, a fost plasată pe locul alteia mai vechi, vestită pentru faptul că în ea a locuit celebrul orfrevier Sebastian Hann. Ceea ce o reprezintă este un element decorativ cu adevărat spectaculos, de la care și-a primit, de fapt, și numele: portalul încadrat de două cariatide, plasate pe câte un piedestal înalt, care susțin un balcon deschis.
Casa cu Cariatide-Micul Palat, Str. Mitropoliei, Nr. 13, Sibiu, România
5.0 1 recenzie
Pasajul Aurarilor pornește de sub turnul casei din Piața Mică nr. 24, situată în Orașul de Sus, coborând în trepte spre Piața Aurarilor, aflată în Orașul de Jos. Denumirea pasajului se justifică prin aceea că în zonă își aveau atelierele meșterii aurari. Conservându-și înfățișarea medievală de la 1567, pitorescul Pasaj al Aurarilor poate fi considerat unul dintre cele mai romantice locuri din Sibiu. La capătul de sus al pasajului se află un turn de apărare din incinta a doua de fortificații a Sibiului - Turnul Porții Aurarilor - păstrat din secolul al XIII-lea.
Piaţa Mică, Sibiu, România
4.75 4 recenzii
Bastionul Soldisch, denumit și Bastionul Mercenarilor, este situat în colțul nord-vestic al cetății, pe strada Bastionului, fiind construit între anii 1622-1627.  Deși are o suprafață mică, Bastionul Soldisch este una dintre cele mai interesante fortificații din complexul care asigura securitatea Orașului de Sus. Este ultimul din seria celor cinci bastioane de tip italian, construite pentru modernizarea sistemului defensiv. Bastionul a fost construit din cărămidă și umplut cu pământ pentru a oferi o bună protecție în fața tirurilor de artilerie. Zidurile sale au o grosime de 2 metri și o înălțime maximă de 10 metri. La interior, se mai păstrează încă amenajările de teren și două niveluri de apărare, iar pe latura de sud se păstrează ambrazuri pentru arme de calibru mediu, precum și o ușă care permitea circulația trupelor spre exterior. În zidul bastionului, pe latura sud-estică, s-a încastrat în marmură albă stema Sibiului. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, comitele sașilor, Michael von Brukenthal, a amenajat aici o grădină după moda epocii, cu fântână și oranjerie, cu o ruină artificială și cu o colină amenajată din bucăți de stâncă. Cu prilejul festivităților militare, pe platforma bastionului erau aduse tunuri cu care se trăgeau salve de artilerie. * sursa foto: https://patrimoniu.sibiu.ro/fortificatii/bastion/63
Şoseaua Alba Iulia colţ cu Strada Bastionului, Sibiu, România
5.0 1 recenzie
Pasajul Scărilor este unul dintre locurile cu atmosfera medievală cel mai bine conservată din Sibiu. Unii istorici presupun că Pasajul Scărilor ar fi fost construit prin secolul al XIII-lea, dar majoritatea specialiștilor opinează că abia la începutul secolului al XIV-lea primarul Markus Pempfflinger a dispus construirea pasajului. Cunoscut și sub numele de “Zidul cu ace”, Pasajul Scărilor a fost construit din piatră și cărămidă, făcând legătura între Orașul de Sus și Orașul de Jos prin două ramificații de scări și arcade care înconjurau zidurile cetății din jurul Bisericii Evanghelice. Pasajul se termină în partea de sus, la întretăierea cu strada Odobescu, cu Turnul de Poartă și cu Primăria Veche, astăzi Muzeul de Istorie din cadrul Muzeului Național Brukenthal. Clădirea aflată pe latura sudică a Pasajului Scărilor adăpostește cel mai vechi restaurant din România, unde - se spune - însuși Mihai Viteazul a luat masa după bătălia de la Șelimbăr. În Pasajul Scărilor se ajunge pe sub bolta în arc a Turnului Scărilor.
Pasajul Scărilor, Sibiu, România
4.2 5 recenzii
Cel mai cunoscut dintre monumentele Sibiului, Turnul Sfatului a fost cândva poartă de intrare în oraș prin cea de-a doua centură de fortificații. Numele său se trage de la faptul că era amplasat în imediata vecinătate a Primăriei Sibiu. Turnul Sfatului, construit între anii 1224-1241, este situat în Piața Mică, nr. 1. Turnul Sfatului este o clădire cu șapte etaje retrase succesiv, având fațadele marcate prin deschideri înguste de forma unor metereze. Edificiul este susținut de contraforturi înalte, care se retrag în trepte, pe laturile dinspre Piața Mare și Piața Mică. În contraforturile de pe latura sudică a turnului sunt încastrați doi lei reprezentați în relief, despre care se presupunea că făceau parte din structura originală a turnului, dar care par a fi sculptați în perioada Renașterii (ultima treime a secolului al XVI-lea).  La parter se află două ample treceri boltite care fac legătura între Piața Mică și Piața Mare.  Accesul în interiorul turnului se face pe o ușă de mici dimensiuni, amplasată în Piața Mică. De aici se urcă pe o scară îngustă, în spirală, care duce la etajele superioare. La etajul VI se află mecanismul orologiului, având cadrane pe toate cele patru laturi ale turnului. În decursul timpului, turnului i s-au dat diferite utilizări: turn de poartă, depozit de grâne, foişor de foc (punct de observaţie a incendiilor), închisoare, muzeu de științe naturale (pe la mijlocul secolului al XIX-lea). În acest moment, turnul este folosit pentru diferite expoziții și ca punct de belvedere, de la nivelul superior al turnului vizitatorii putând să vadă întregul oraș Sibiu și culmile munților Făgăraș.
Piața Mică, Nr. 1, Sibiu, România