Festivalul Medieval "Cetati Transilvane" Sibiu
Festivalul Medieval "Cetati Transilvane" Sibiu

Festivalul Medieval "Cetati Transilvane" Sibiu

Organizator de Evenimente

Despre

Festivalul Medieval “Cetăți Transilvane” Sibiu este un eveniment menit să celebreze zilele orașului Sibiu şi este organizat din anul 2001, în ultimul weekend din luna august. Având loc în Centrul Istoric din Sibiu, în piețele, pe pietonala Nicolae Bălcescu, pe străzi și străduţe pietruite, festivalul îmbracă și cheamă tot orașul în sărbătoare. Evenimentul ia startul, an de an, cu tradiționala paradă a personajelor medievale la care participă, costumați în veșmânt medieval, toți artiștii invitați și publicul care de la an la an este prezent în număr tot mai mare (de la 20.000 de spectatori, începând cu ediția 2009).

Programul fiecărei ediții este unul variat, menit să răspundă nevoilor culturale ale unui public eterogen: concerte LIVE de muzică medievală, animații stradale, lupte de stradă, turniruri, spectacole de teatru profesionist sau amator, dans, expoziții de fotografie, ateliere meşteșugărești, iarmaroc medieval. Ofelia Popii, Anca Sigartău, Mihai Gruia Sandu, Luminița Gheorghiu, Corvus Corax (Germania), Drachenmond (Germania), Artistika (Croaţia), Giganţii din Badalona (Spania), echipa emisiunii Cronica Carcotaşilor sunt doar câteva dintre numele sonore prezente în festival, de-a lungul ediţiilor de până acum ale festivalului.

Festivalul sibian este singurul festival de gen din ţară ce i-a avut pe afiş, două ediții consecutive, pe celebrii muzicieni ai formaţiei Corvus Corax – cea mai iubită și apreciată formație de muzică medievală la nivel mondial. După ediția din 2011, când Corvus Corax a concertat în premieră în România, la Sibiu, în 2012, Corvus Corax au marcat o altă premieră în istoria festivalului aducând în România concertul Cantus Buranus, o adaptare medievală în maniera originală a trupei, a cunoscutei compoziții Carmina Burana.

Alte sugestii

Organizator de Evenimente
5.0 5 recenzii
În 1993, un grup condus de Constantin Chiriac, actor la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, s-a hotărât să dăruiască orașului un Festival de teatru. Un demers pornit exclusiv din dragostea de oraș, dragostea de teatru și dorința de a oferi comunității un reper, un motiv de mândrie și bucurie. Era martie şi erau troiene de zăpadă. Pentru mulţi cei care nu văzuseră zăpadă decât în filme, România părea o ţară fascinantă. La primele ediţii, oaspeţii au purtat usturoi în buzunare, pentru a se proteja de vampiri. Totuşi, marile spectacole ale teatrului românesc şi ale teatrelor invitate din afara ţării au făcut ca Festivalul să fie remarcat în peisajul cultural internaţional. Festivalul a crescut de la an la an, a căpătat amploare din ce în ce mai mare, numărul țărilor participante ajungând de la opt, la cea de a doua ediție, până la 68, în 2005. Nu mai puțin de două mii de participanți au fost prezenți atunci la Sibiu, pregătind agenda culturală pentru programul Sibiu 2007 – Capitală Culturală Europeană. Anul 2007 marchează o ediţie de excepţie a Festivalului ca recunoaştere a contribuţiei acestui eveniment la obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană alături de Luxemburg şi Marea Regiune, reunind peste 2500 de invitaţi din 70 de ţări. Personalități de renume mondial, artiști, regizori, ambasadori, premieri, președinți, au fost prezente la Festivalul Internațional de la Sibiu de-a lungul timpului. Faptul că într-un oraș mic din Transilvania are loc cea mai mare celebrare a artelor spectacolului din lume a atras și atrage în continuare zeci de mii de pasionați de cultură, într-un pelerinaj care umple Sibiul de o efervescentă bucurie. Străzi, piețe, catedrale, biserici, parcuri, cetăți, hale și săli de teatru sunt pline până la refuz cu oaspeți veniți din toate colțurile lumii pentru a se bucura de această sărbătoare. Devenită aproape tradiție de câțiva ani, știrea că Festivalul începe cu toate biletele vândute nu mai miră pe nimeni, la fel și faptul că locurile de cazare din oraș sunt, de asemenea, vândute în totalitate, mult înaintea primei zile de Festival. E un semn de normalitate, o confirmare a unui dat: cultura schimbă comunități, aduce oamenii împreună și poate modifica, fundamental în bine și pentru totdeauna, istoria și arhitectura unui oraș, căci în Sibiu halele industriale dezafectate au fost transformate într-o veritabilă Fabrică de Cultură. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu reprezintă, dincolo de o celebrare a artelor, o îmbinare perfectă între teatru, dans, circ, film, carte, conferințe, expoziții, performance, muzică, și o ocazie de învățare și perfecționare pentru mii de voluntari români și străini care s-au alăturat, anual, evenimentului, legând prietenii uneori de o viață. De asemenea, FITS continuă dezvoltarea unei piețe de spectacol și a dialogului creativ prin susținerea teatrului independent, a întâlnirii școlilor și academiilor de teatru, a noii dramaturgii a cărților de teatru și a experimentului creator. Complementar, Bursa de Spectacole de la Sibiu oferă tuturor profesioniștilor din România și din lume, șansa dezvoltării limbajului pieței libere, într-o lume care are nevoie din ce în ce mai mult de dialog. *** În 1993, un grup de oameni a pornit un Festival. Din dragoste de teatru, de oraș, de comunitate. Astăzi, o lume întreagă recunoaște cu reverență că, vreme de zece zile, în timpul Festivalului Internațional de Teatru, Capitala Culturală Mondială este în România, la Sibiu. Veniți să fiți parte din poveste!
Bulevardul Corneliu Coposu 2, Sibiu 550245, România