FITS - Festivalul International de Teatru de la Sibiu
FITS - Festivalul International de Teatru de la Sibiu

FITS - Festivalul International de Teatru de la Sibiu

5.0 5 recenzii
Organizator de Evenimente

Despre

În 1993, un grup condus de Constantin Chiriac, actor la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, s-a hotărât să dăruiască orașului un Festival de teatru. Un demers pornit exclusiv din dragostea de oraș, dragostea de teatru și dorința de a oferi comunității un reper, un motiv de mândrie și bucurie.
Era martie şi erau troiene de zăpadă. Pentru mulţi cei care nu văzuseră zăpadă decât în filme, România părea o ţară fascinantă. La primele ediţii, oaspeţii au purtat usturoi în buzunare, pentru a se proteja de vampiri. Totuşi, marile spectacole ale teatrului românesc şi ale teatrelor invitate din afara ţării au făcut ca Festivalul să fie remarcat în peisajul cultural internaţional.

Festivalul a crescut de la an la an, a căpătat amploare din ce în ce mai mare, numărul țărilor participante ajungând de la opt, la cea de a doua ediție, până la 68, în 2005. Nu mai puțin de două mii de participanți au fost prezenți atunci la Sibiu, pregătind agenda culturală pentru programul Sibiu 2007 – Capitală Culturală Europeană. Anul 2007 marchează o ediţie de excepţie a Festivalului ca recunoaştere a contribuţiei acestui eveniment la obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană alături de Luxemburg şi Marea Regiune, reunind peste 2500 de invitaţi din 70 de ţări.

Personalități de renume mondial, artiști, regizori, ambasadori, premieri, președinți, au fost prezente la Festivalul Internațional de la Sibiu de-a lungul timpului. Faptul că într-un oraș mic din Transilvania are loc cea mai mare celebrare a artelor spectacolului din lume a atras și atrage în continuare zeci de mii de pasionați de cultură, într-un pelerinaj care umple Sibiul de o efervescentă bucurie. Străzi, piețe, catedrale, biserici, parcuri, cetăți, hale și săli de teatru sunt pline până la refuz cu oaspeți veniți din toate colțurile lumii pentru a se bucura de această sărbătoare.

Devenită aproape tradiție de câțiva ani, știrea că Festivalul începe cu toate biletele vândute nu mai miră pe nimeni, la fel și faptul că locurile de cazare din oraș sunt, de asemenea, vândute în totalitate, mult înaintea primei zile de Festival. E un semn de normalitate, o confirmare a unui dat: cultura schimbă comunități, aduce oamenii împreună și poate modifica, fundamental în bine și pentru totdeauna, istoria și arhitectura unui oraș, căci în Sibiu halele industriale dezafectate au fost transformate într-o veritabilă Fabrică de Cultură.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu reprezintă, dincolo de o celebrare a artelor, o îmbinare perfectă între teatru, dans, circ, film, carte, conferințe, expoziții, performance, muzică, și o ocazie de învățare și perfecționare pentru mii de voluntari români și străini care s-au alăturat, anual, evenimentului, legând prietenii uneori de o viață.

De asemenea, FITS continuă dezvoltarea unei piețe de spectacol și a dialogului creativ prin susținerea teatrului independent, a întâlnirii școlilor și academiilor de teatru, a noii dramaturgii a cărților de teatru și a experimentului creator.
Complementar, Bursa de Spectacole de la Sibiu oferă tuturor profesioniștilor din România și din lume, șansa dezvoltării limbajului pieței libere, într-o lume care are nevoie din ce în ce mai mult de dialog.
***
În 1993, un grup de oameni a pornit un Festival. Din dragoste de teatru, de oraș, de comunitate. Astăzi, o lume întreagă recunoaște cu reverență că, vreme de zece zile, în timpul Festivalului Internațional de Teatru, Capitala Culturală Mondială este în România, la Sibiu.
Veniți să fiți parte din poveste!

Photo Gallery

Video

Alte sugestii

Organizator de Evenimente
New form of entertainment: our local artists guide you and your friends through a painting while you sip on wine :) u`ll walk away with a masterpiece !
Calea Șurii Mici 39, Sibiu, Romania
Organizator de Evenimente
TAC TIC EVENTS
Organizator de Evenimente
Aviator Events
Sibiu, Romania
Organizator de Evenimente
Închis
Parohia Evanghelica C.A. Sibiu
Piata Albert Huet, Sibiu, Romania
2 evenimente
Organizator de Evenimente
Deschis
Art'Nativ isi propune sa ofere un cadru in care respectul si promovarea unicitatii persoanelor sa fie predominant si in acelasi timp sa creeze programe adaptate si personalizate fiecarei persoane/fiecarui copil!
Strada Constantin Noica 10, Sibiu
Organizator de Evenimente
Evenimente pentru comunitate.
Organizator de Evenimente
Festivalul International Clara Haskil
Organizator de Evenimente
Masa Critică este o plimbare cu bicicletele, o sărbătoare a mersului pe bicicletă. Nu există membri sau organizatori, iar dacă vrei să participi, pur şi simplu apari la locul de întâlnire. Masa Critică este o plimbare în masă cu bicicletele, o sărbătoare a mersului pe bicicletă. Nu e un protest. Nu e un concurs. Nu costă nimic. Masa Critică nu este condusă de nimeni, nu are un mesaj oficial, cu toate că este in general înţeleasă ca un efort de a promova mijloacele alternative de transport. Se spune că este doar o coincidenţă în care toţi se întâmplă să meargă în acelaşi sens, în acelaşi timp. Nu există membri sau organizatori, iar dacă vrei să participi, pur şi simplu apari la locul de întâlnire. De asemenea daca vă plac ieșirile cu bicicleta sunteți invitați de catre https://www.facebook.com/CicloSibiu pe grupul https://www.facebook.com/groups/ciclosibiu/ pentru a participa alături de alți cicliști la plimbări!
Piața Mică, Sibiu
Organizator de Evenimente
Circul Orlando
Calea Făgărașului 6, Brașov, Romania