FITS - Festivalul International de Teatru de la Sibiu
FITS - Festivalul International de Teatru de la Sibiu

FITS - Festivalul International de Teatru de la Sibiu

5.0 5 recenzii
Organizator de Evenimente

Despre

În 1993, un grup condus de Constantin Chiriac, actor la Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, s-a hotărât să dăruiască orașului un Festival de teatru. Un demers pornit exclusiv din dragostea de oraș, dragostea de teatru și dorința de a oferi comunității un reper, un motiv de mândrie și bucurie.
Era martie şi erau troiene de zăpadă. Pentru mulţi cei care nu văzuseră zăpadă decât în filme, România părea o ţară fascinantă. La primele ediţii, oaspeţii au purtat usturoi în buzunare, pentru a se proteja de vampiri. Totuşi, marile spectacole ale teatrului românesc şi ale teatrelor invitate din afara ţării au făcut ca Festivalul să fie remarcat în peisajul cultural internaţional.

Festivalul a crescut de la an la an, a căpătat amploare din ce în ce mai mare, numărul țărilor participante ajungând de la opt, la cea de a doua ediție, până la 68, în 2005. Nu mai puțin de două mii de participanți au fost prezenți atunci la Sibiu, pregătind agenda culturală pentru programul Sibiu 2007 – Capitală Culturală Europeană. Anul 2007 marchează o ediţie de excepţie a Festivalului ca recunoaştere a contribuţiei acestui eveniment la obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană alături de Luxemburg şi Marea Regiune, reunind peste 2500 de invitaţi din 70 de ţări.

Personalități de renume mondial, artiști, regizori, ambasadori, premieri, președinți, au fost prezente la Festivalul Internațional de la Sibiu de-a lungul timpului. Faptul că într-un oraș mic din Transilvania are loc cea mai mare celebrare a artelor spectacolului din lume a atras și atrage în continuare zeci de mii de pasionați de cultură, într-un pelerinaj care umple Sibiul de o efervescentă bucurie. Străzi, piețe, catedrale, biserici, parcuri, cetăți, hale și săli de teatru sunt pline până la refuz cu oaspeți veniți din toate colțurile lumii pentru a se bucura de această sărbătoare.

Devenită aproape tradiție de câțiva ani, știrea că Festivalul începe cu toate biletele vândute nu mai miră pe nimeni, la fel și faptul că locurile de cazare din oraș sunt, de asemenea, vândute în totalitate, mult înaintea primei zile de Festival. E un semn de normalitate, o confirmare a unui dat: cultura schimbă comunități, aduce oamenii împreună și poate modifica, fundamental în bine și pentru totdeauna, istoria și arhitectura unui oraș, căci în Sibiu halele industriale dezafectate au fost transformate într-o veritabilă Fabrică de Cultură.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu reprezintă, dincolo de o celebrare a artelor, o îmbinare perfectă între teatru, dans, circ, film, carte, conferințe, expoziții, performance, muzică, și o ocazie de învățare și perfecționare pentru mii de voluntari români și străini care s-au alăturat, anual, evenimentului, legând prietenii uneori de o viață.

De asemenea, FITS continuă dezvoltarea unei piețe de spectacol și a dialogului creativ prin susținerea teatrului independent, a întâlnirii școlilor și academiilor de teatru, a noii dramaturgii a cărților de teatru și a experimentului creator.
Complementar, Bursa de Spectacole de la Sibiu oferă tuturor profesioniștilor din România și din lume, șansa dezvoltării limbajului pieței libere, într-o lume care are nevoie din ce în ce mai mult de dialog.
***
În 1993, un grup de oameni a pornit un Festival. Din dragoste de teatru, de oraș, de comunitate. Astăzi, o lume întreagă recunoaște cu reverență că, vreme de zece zile, în timpul Festivalului Internațional de Teatru, Capitala Culturală Mondială este în România, la Sibiu.
Veniți să fiți parte din poveste!

Photo Gallery

Video

Alte sugestii

Organizator de Evenimente
DATfest este festivalul organizat de studenții Departamentului de Artă Teatrală a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Acest festival prezintă publicului sibian cele mai noi spectacole de teatru ale studențiilor de la specializările Actorie și Coregrafie, și propune diverse activități culturale precum: ateliere, lansări de carte, expoziții etc. 
Organizator de Evenimente
ENRS is an international initiative to discuss and popularize difficult questions of the European history of 20th century, especially concerning two totalitarian regimes – National Socialism and Communism.
Organizator de Evenimente
Închis
Cursuri IT pentru copii și adulți: Word, Excel, PowerPoint, Google Apps, Programare, Robotică. Grupe de max. 8 persoane, astfel încât, fiecare în ritmul lui să primească atenția și instruirea de care are nevoie.
Strada Mitropoliei 36, Sibiu 550179, România
Organizator de Evenimente
„Sound of Suru” s-a născut din dorința organizatorilor de a aduce în atenția publicului, atmosfera pitorească a acestui loc din Munții Transilvaniei. Pasiunile noastre pentru muzică și peisajele montane au fuzionat, creând cel mai inedit, energizant și fresh eveniment din câte au avut vreodată loc la poalele Vârfului Suru. Dorința noastră este ca la finalul evenimentului fiecare participant să fie cuprins de vibe-ul „Sound of Suru”! Sursa text
Organizator de Evenimente
1.0 1 recenzie
Don`t miss the Sunset!
Strada Stefan Cel Mare, Sibiu 550321, România
Organizator de Evenimente
Festin este un șir de evenimente culinare care vor avea loc pe tot parcursul verii la Sibiu. În locuri mai puțin cunoscute, uneori în locuri neconvenționale, așternem mese cum ne plac nouă: cu ingrediente locale și rețete din toată lumea. Festinul uneori va începe dimineața și va dura până când nu mai rămâne nimic pe mese, alteori însă se va incinge în după amieze leneșe de vară pe care cu băuturi racoroase, gustări inspirate și muzica aleasă le vom duce înspre seri blânde și calde.
Organizator de Evenimente
Organizator de Evenimente
Închis
ZINGO PLANET ofera echipamente de ultima generatie si va asteapta, sa va petreceti ziua de nastere intr-un spatiu complet nou si modern. Labirintul Lasermaxx te asteapta sa iti exerciti veleitatile  de tintas, fara teama de laser deoarece pustile sunt concepute cu un sistem care disipa lumina astfel ca laserul nu focalizeaza si nu este periculos. Echipament VR- care te poarta in lumea virtuala, de pe culmile Everestului pana pe Marte, la cele mai interesante jocuri Hockey, Baschet , Biliard, Complex de tobogane cu pusti cu bile, tiroliana. Diversitatea echipamentelor nu te va lasa nesatisfacut , nici pe cel mai mare mofturos[Image]
Strada Turnului 22, Sibiu 550197, România
Organizator de Evenimente
Organizam excursii montane si plimbari de relaxare - socializare, ateliere de alpinism si escalada, ture de Via Ferrata, trasee nemarcate montane, descoperim si promovam zone turistice din Romania si turism extern.
Sibiu, Romania