Livada Mălâncrav

Casa Weidner-Reussner-Czekelius este situată în Piaţa Mare, nr. 16, denumirea sa provenind de la numele a trei proprietari succesivi, care şi-au lăsat amprenta asupra arhitecturii sale. Casa a luat naştere prin alăturarea a două clădiri datând din secolul al XVI-lea. Partea dreaptă a clădirii, unde se află portalul, a aparţinut familiei Weidner, ajungând apoi în proprietatea senatorului Johann Reussner-jr. Celălalt corp de clădire, desfăşurat în adâncime, spre curte, a ajuns în proprietatea familiei Czekelius, în ultimul sfert al secolului al XVI-lea. De-a lungul timpului, clădirea a suferit numeroase modificări, parterul fiind separat şi transformat într-un şir de magazine. Prima casă păstrează şi singurele detalii care prezintă interes pentru vizitatori. În trecerea spre curte mai există un cadru de uşă din piatră sculptată. În centrul cornişei este aplicat un ecuson de forma unui scut lăţit, cu vârful rotunjit, încărcat cu cifrul C. W. (Cirves-Servatius Weidner jr.), însoţit de anul 1582. În sala de recepţie de la etaj au fost descoperite în 1902 fragmente de frescă (din păcate acoperite ulterior de zugrăveală), care conţineau scene din războiul troian. Se pare că picturile murale aparţineau sfârşitului de secol XVI şi mijlocului celui următor. În curtea interioară se mai pot vedea şi astăzi şinele de vagoneţi de pe vremea când funcţiona aici un depozit de produse metalo-chimice. Acestea erau transportate cu vagonetul de la locul în care se descărcau la poartă până în locul de depozitare - ultima clădire din curte.

Casa Haller este cea mai importantă casă de locuit din Piaţa Mare a Sibiului, construită în stil gotic și renascentist. A fost atestată documentar pentru prima oară în anul 1472. Doar câteva elemente mai reprezintă astăzi stilul gotic: planul casei în forma literei L, cu faţada spre stradă, precum şi câteva bolţi şi ancadramente. În curtea interioară există un turn-locuinţă, înalt de două etaje, având deasupra timpanului triunghiular un acoperiş abrupt, în două ape. Accesul în turn se realiza pe vremuri prin intermediul scării spiralate existente într-o clădire anexă, lipită de turn. În anul 1537, casa este preluată de comitele Petrus Haller, care o va transforma într-o elegantă clădire renascentistă. Petrus Haller era descendentul unei familii de negustori-patricieni din Nürnberg, cu relaţii matrimoniale în vestitele familii de negustori din Frankfurt pe Main, Augsburg, Viena şi Anvers. Noul proprietar va păstra casa în familie timp de 345 de ani. De menţionat că faţada clădirii nu a suferit modificări de peste trei secole, după cum se poate constata dintr-un desen datând din anul 1703, în care este ilustrată decapitarea comitelui Johann Sachs von Harteneck.

Casa Hecht, situată în Piaţa Mare, nr. 8, a fost la începuturi sediul Monetăriei. A aparţinut iniţial unor bancheri florentini, urmând ca în anul 1472 să fie achiziţionată de Georg Hecht, primarul de atunci al Sibiului. Construcţia iniţială este edificată în secolul al XIV-lea şi modificată în secolul al XV-lea. Prezintă detalii gotice şi renascentiste, având două etaje şi o mansardă înaltă, decorată cu două rânduri de lucarne. La parter, încăperile sunt boltite, iar la etaje există bolţi în plase şi stelate, precum şi un ancadrament de uşă cu baghete încrucişate. Trecerea boltită de la parter are o lungime de 20 m, prezentând, imediat în partea stângă, un ancadrament de piatră ce aparţine goticului târziu. În anul 1745, odată cu inaugurarea liniei poştale Viena-Sibiu, aici va funcţiona primul oficiul poştal din Transilvania. Mult timp aici au locuit comiţii saşi. În anul 1821 clădirea devine sediul Universităţii Săseşti, instituţie echivalentă cu un Parlament al saşilor.

Casa Generalilor, situată în Piaţa Mare a Sibiului, este construită în secolul al XV-lea. În secolul al XVI-lea a aparţinut judelui regal Albert Huet, pentru ca, în anul 1779, să fie achiziţionată de Magistratură. Între anii 1784-1904, clădirea a servit drept sediu Comandamentului general al trupelor austriece în Transilvania. Acesta este motivul pentru care a fost denumită Casa Generalilor, denumire sub care este cunoscută şi în prezent.

Casa Albastră este situată în Piaţa Mare, nr. 5, lângă Palatul Brukenthal. Clădirea datează din secolul al XV-lea, însă actuala denumire i-a fost atribuită în anul 1819. Este realizată în stil baroc târziu. Faţada, organizată pe înălţimea a două etaje, este dominată de atica triunghiulară decorată cu stema Sibiului. Unele detalii din interiorul monumentului - pasajul boltit în cruce, câteva ancadramente gotice târzii, păstrate fragmentar şi încastrate în ziduri, bolţile încăperilor de la parter - denotă o vechime mult mai mare a acestuia. De-a lungul timpului, clădirea a suferit o serie de intervenţii, astfel încât, în afara puţinelor elemente conservate, nu prezintă un interes deosebit. Corpul din spate al imobilului a găzduit între anii 1768-1783, când aceasta s-a aflat în proprietatea baronului von Moringer, spectacole de teatru, pentru ca, un secol mai târziu să servească Academiei de Drept, înfiinţată în anul 1844, iar după câţiva ani să devină sediul Societăţii de Ştiinţe Naturale (1858-1862). La mijlocul secolului al XIX-lea, aici a funcţionat şi magazinul de confecţii “La ducele de Reichstadt”. În prezent, interiorul clădirii adăposteşte sectoare ale Muzeului Naţional Brukenthal.

Clădirea Primăriei joacă un rol important în viaţa oraşului, fiind situată într-un edificiu elegant din Piaţa Mare a Sibiului.  La începutul secolului XX au fost demolate casele de pe latura nord-vestică a Pieţei Mari, de lângă turnul Bisericii Romano-Catolice, construindu-se edificiul Băncii de Credit Funciar în anul 1906, în stil eclectic, cu elemente de Art Nouveau. Clădirea este realizată în formă de potcoavă, având subsol, parter înalt, două etaje şi un subsol mansardat. Impresionează faţada încărcată de elemente decorative, precum şi interiorul în stil Art Nouveau. Imobilul a fost naţionalizat în perioada comunistă, găzduind diferite instituţii administrative şi financiare. După anul 1990 aceste instituţii s-au retras pe rând, edificiul intrând în patrimoniul municipalităţii.  Ulterior, au fost demarate ample lucrări de reabilitare şi recompartimentare, incluzând şi extinderea spaţiilor de birouri în mansarda nefolosită anterior, instalarea unui ascensor care să permită accesul persoanelor cu handicap, precum şi transformarea curţii interioare într-o încăpere acoperită, ce va constitui un spaţiu de aşteptare pentru persoanele care au probleme de rezolvat în Primărie. Au fost reconfigurate spaţiile interioare, care, după amenajări, numără 75 de birouri, o sală expoziţională alături de alte patru anexe, trei săli de şedinţă, zece holuri publice pentru a asigura accesul în birouri, plus un subsol multifuncţional în care va funcţiona şi arhiva instituţiei.

Casa Altemberger, care găzduieşte în prezent Muzeul de Istorie, este considerată cel mai important ansamblu de arhitectură gotică civilă din Transilvania. Casa a fost ridicată la sfârşitul secolului al XV-lea, la solicitarea primarului Sibiului de la acea vreme, Thomas Altemberger, echipa de constructori fiind condusă de pietrarul Andreas Lapicida. Ansamblul include 10 corpuri de clădire, la care se adaugă un turn de apărare, şi a servit drept sediu primăriei oraşului pentru o perioadă de 400 de ani (până în anul 1948), fiind cunoscut şi sub denumirea de Primăria Veche. Turnul din incinta clădirii a găzduit arhiva orașului și a Universității Săsești între anii 1546 şi 1923, ulterior aceasta fiind mutată într-o nouă locație pe strada Arhivelor. În anul 1984, Muzeul de Istorie, care funcţiona din anul 1959 la parterul Palatului Brukenthal, s-a mutat în această clădire. Având profil de istorie şi arhitectură, muzeul prezintă istoria locală, machete, fotocopii, arme albe, arme de foc, embleme, pietre funerare, tezaur şi colecţie numismatică. Inscripţia de deasupra uşii, în limba latină, aminteşte de vizita împăratului Iosif II. Deoarece fondatorul legendar al oraşului purta numele Hermann, vizitatorii sunt întâmpinaţi în curtea muzeului de câteva figuri decorative, intitulate Hermanni, ce ilustrează tipologiile orăşeanului la sfârşitul secolului al XVII-lea: vindecătorul, cavalerul, bancherul, măcelarul, crâşmarul, infanteristul, studentul, primarul şi menestrelul. În curtea a doua, cunoscută sub numele de Grădina Martirilor, se află lucrări de sculptură figurativă, precum cele patru console ale loggiei reprezentând portretele în piatră ale unor bărbaţi, elegant şi minuţios executate, decorând un spaţiu cu elemente de influenţă renascentistă.

Casa Artelor este una dintre clădirile istorice ale Sibiului, menţionată ca Hală a Măcelarilor în matricolele bisericii din anul 1370. Este considerată cea mai veche “casă de breaslă” din Transilvania.  La început, clădirea a avut numai parter, din care s-au păstrat bolţile ce pot fi văzute astăzi. Mai târziu a fost construit etajul, destinat magaziilor, format dintr-o singură sală. Parterul a funcţionat exclusiv ca spaţiu comercial, divizat în 11 încăperi pentru tranşarea şi desfacerea cărnii. Cele opt arcade deschise erau proprietatea obştei din vremuri străvechi, după cum se menţionează în Statutul oraşului din 1589. În secolele XVI-XVII, sala mare de la etaj a servit ca loc de adunare a breslei cojocarilor, apoi a devenit depozit de ovăz. În anul 1765, clădirea a fost transformată pentru câteva luni în sală de spectacole pentru actorii unei trupe de teatru conduse de actriţa Gertraud Bodenburger. Cu prilejul unor reparaţii efectuate la clădire în anul 1787, pe faţada de sud a fost aplicată stema Sibiului cu săbiile încrucişate şi frunzele de nufăr, după modelul vremii. Între anii 1962 și 1967, clădirea a fost restaurată, de atunci fiind dată în circuitul cultural. Spre sfârşitul secolului XX, clădirea a intrat în posesia Muzeului Brukenthal, parterul servind drept spaţiu pentru depozite de artă contemporană, iar sala mare fiind folosită ca spaţiu expoziţional deschis tuturor genurilor de manifestări artistice şi culturale. Este momentul în care primeşte denumirea de "Casa Artelor". Din vara anului 2007, Casa Artelor îşi schimbă destinaţia, intrând în administrarea Complexului Naţional Muzeal “Astra” şi devenind sediu al Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Săsească “Emil Sigerus”.

După invazia tătarilor din anul 1241, Sibiul a fost fortificat între secolele al XIII-lea şi al XVI-lea, în patru etape, cu ziduri masive din cărămidă roşie. Aceasta a determinat atribuirea denumirii de Cetatea Roşie pentru oraşul Sibiu. Zidurile se întindeau pe aproximativ 4 km, fiind prevăzute cu 39 de turnuri de apărare şi 5 bastioane. Astăzi mai pot fi văzute bastioanele Soldisch şi Haller, precum şi turnurile Scărilor, Sfatului, Dulgherilor, Archebuzierilor, Olarilor, Gros, Pielarilor, Pulberăriei. Zidul exterior de apărare din cea de-a treia centură de fortificaţii a Sibiului se poate vedea de-a lungul Bulevardului Corneliu Coposu. Între partea carosabilă şi zid se află o zonă verde, care datează din anul 1791, fiind înfiinţată mai întâi între Bastionul Haller şi Turnul Gros, pentru ca ulterior să fie prelungită până la Bastionul Cisnădiei, fiind cunoscută sub numele de "promenada invalizilor". O altă porţiune de zid se află de-a lungul Străzii Manejului, pe latura estică a Bisericii Ursulinelor. Zidul prezintă aici o suită de bolţi semicirculare, care aveau rolul de a susţine galeria de strajă. La capătul dinspre Biserica Ursulinelor, zidul formează două arcade care susţin o galerie de trecere spre curtea călugărilor de altădată. În prezent, această galerie face legătura cu Strada Constituţiei. Pe vremuri, aici se afla Turnul Bărbierilor, aproape de Poarta Sării. Cea mai veche construcţie din oraşul Sibiu, păstrată în forma ei iniţială, se găseşte în curtea din Piaţa Huet nr. 2, unde se află o porţiune de 30 m din zidul de apărare din prima incintă de fortificaţii a Sibiului, datând din secolul al XIII-lea. Zidul care se poate vedea pe Strada Cetăţii, între Turnul Dulgherilor şi Turnul Olarilor, este construit între anii 1357 şi 1366. În prezent, zidul are aspectul din a doua jumătate a secolului al XV-lea, când a fost refăcut din cărămidă şi prevăzut spre partea interioară cu arcade ample, care susţin drumul de strajă. O parte a zidului de apărare din a treia centură de fortificaţii a Sibiului se află între Bastionul Soldisch şi Strada Mitropoliei, pe str. Ioan Lupaş, în curtea Liceului Octavian Goga. Un alt tronson al zidului de apărare, cu o lungime de peste 200 m, situat în zona de denivelare între Oraşul de Sus şi Oraşul de Jos, se poate vedea pe Strada Centumvirilor, între străzile Odobescu şi Tribunei.