Măsuri speciale pentru terasele sezoniere din Sibiu

Măsuri speciale pentru terasele sezoniere din Sibiu


Comitetul Local pentru Situații de Urgență Sibiu s-a întrunit într-o ședință convocată vineri, 13 martie, de primarul Astrid Fodor, președintele Comitetului. În această ședință s-au decis o serie de măsuri de protecție a clienților teraselor sezoniere din Sibiu, în contextul pandemiei COVID-19.

Începând de sâmbătă, 14 martie, terasele avizate să funcționeze pe domeniul public vor fi obligate să instituie următoarele măsuri:

⬅ ➡ Amenajarea terasei astfel încât distanța dintre mese să fie de 2 m.
💦 Dezinfectarea suprafețelor și mobilierului terasei după plecarea fiecărui client
⛱ Îndepărtarea protecțiilor laterale ale teraselor, pentru o mai bună ventilare a spațiului

Poliția Locală și Serviciul de Administrare a Domeniului Public vor efectua controale pentru a verifica respectarea acestor măsuri. În cazul în care nu se respectă, avizul de ocupare a domeniului public va fi anulat, iar terasa în cauză va fi ridicată.

În funcție de evoluția situației, Primăria Sibiu va adopta și alte măsuri, mai radicale, pentru protecția populației. Pe această cale Primăria Municipiului Sibiu face un apel către sibieni să limiteze la maxim deplasările care nu sunt absolut necesare și să evite cât mai mult posibil locurile publice.

Reduceri cu 50% a taxei de ocupare a domeniului public pentru cei care respectă măsurile de protecție:

“Pentru a compensa aplicarea acestor măsuri, precum și pentru a reduce impactul economic negativ cauzat de lipsa turiștilor voi propune Consiliului Local reducerea cu 50% taxa de închiriere a domeniului public pentru terase până în data de 30 iunie.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Alte sugestii

Bani din bugetul local pentru bone, în cazul în care nu găsiți loc în creșă sau grădiniță
Primăria Sibiu menține gratuitatea la parcare pentru personalul medico-sanitar din Sibiu
Măsuri speciale și la Serviciul Public de Evidență a Persoanelor
LOCURILE DE JOACĂ RĂMÂN ÎNCHISE PENTRU PROTECȚIA COPIILOR!
Din 18 mai, direcțiile și serviciile Primăriei Sibiu reiau audiențele cu cetățenii