Muzeul Naţional Brukenthal

Clădirea Primăriei joacă un rol important în viaţa oraşului, fiind situată într-un edificiu elegant din Piaţa Mare a Sibiului.  La începutul secolului XX au fost demolate casele de pe latura nord-vestică a Pieţei Mari, de lângă turnul Bisericii Romano-Catolice, construindu-se edificiul Băncii de Credit Funciar în anul 1906, în stil eclectic, cu elemente de Art Nouveau. Clădirea este realizată în formă de potcoavă, având subsol, parter înalt, două etaje şi un subsol mansardat. Impresionează faţada încărcată de elemente decorative, precum şi interiorul în stil Art Nouveau. Imobilul a fost naţionalizat în perioada comunistă, găzduind diferite instituţii administrative şi financiare. După anul 1990 aceste instituţii s-au retras pe rând, edificiul intrând în patrimoniul municipalităţii.  Ulterior, au fost demarate ample lucrări de reabilitare şi recompartimentare, incluzând şi extinderea spaţiilor de birouri în mansarda nefolosită anterior, instalarea unui ascensor care să permită accesul persoanelor cu handicap, precum şi transformarea curţii interioare într-o încăpere acoperită, ce va constitui un spaţiu de aşteptare pentru persoanele care au probleme de rezolvat în Primărie. Au fost reconfigurate spaţiile interioare, care, după amenajări, numără 75 de birouri, o sală expoziţională alături de alte patru anexe, trei săli de şedinţă, zece holuri publice pentru a asigura accesul în birouri, plus un subsol multifuncţional în care va funcţiona şi arhiva instituţiei.

Casa Altemberger, care găzduieşte în prezent Muzeul de Istorie, este considerată cel mai important ansamblu de arhitectură gotică civilă din Transilvania. Casa a fost ridicată la sfârşitul secolului al XV-lea, la solicitarea primarului Sibiului de la acea vreme, Thomas Altemberger, echipa de constructori fiind condusă de pietrarul Andreas Lapicida. Ansamblul include 10 corpuri de clădire, la care se adaugă un turn de apărare, şi a servit drept sediu primăriei oraşului pentru o perioadă de 400 de ani (până în anul 1948), fiind cunoscut şi sub denumirea de Primăria Veche. Turnul din incinta clădirii a găzduit arhiva orașului și a Universității Săsești între anii 1546 şi 1923, ulterior aceasta fiind mutată într-o nouă locație pe strada Arhivelor. În anul 1984, Muzeul de Istorie, care funcţiona din anul 1959 la parterul Palatului Brukenthal, s-a mutat în această clădire. Având profil de istorie şi arhitectură, muzeul prezintă istoria locală, machete, fotocopii, arme albe, arme de foc, embleme, pietre funerare, tezaur şi colecţie numismatică. Inscripţia de deasupra uşii, în limba latină, aminteşte de vizita împăratului Iosif II. Deoarece fondatorul legendar al oraşului purta numele Hermann, vizitatorii sunt întâmpinaţi în curtea muzeului de câteva figuri decorative, intitulate Hermanni, ce ilustrează tipologiile orăşeanului la sfârşitul secolului al XVII-lea: vindecătorul, cavalerul, bancherul, măcelarul, crâşmarul, infanteristul, studentul, primarul şi menestrelul. În curtea a doua, cunoscută sub numele de Grădina Martirilor, se află lucrări de sculptură figurativă, precum cele patru console ale loggiei reprezentând portretele în piatră ale unor bărbaţi, elegant şi minuţios executate, decorând un spaţiu cu elemente de influenţă renascentistă.

Casa Artelor este una dintre clădirile istorice ale Sibiului, menţionată ca Hală a Măcelarilor în matricolele bisericii din anul 1370. Este considerată cea mai veche “casă de breaslă” din Transilvania.  La început, clădirea a avut numai parter, din care s-au păstrat bolţile ce pot fi văzute astăzi. Mai târziu a fost construit etajul, destinat magaziilor, format dintr-o singură sală. Parterul a funcţionat exclusiv ca spaţiu comercial, divizat în 11 încăperi pentru tranşarea şi desfacerea cărnii. Cele opt arcade deschise erau proprietatea obştei din vremuri străvechi, după cum se menţionează în Statutul oraşului din 1589. În secolele XVI-XVII, sala mare de la etaj a servit ca loc de adunare a breslei cojocarilor, apoi a devenit depozit de ovăz. În anul 1765, clădirea a fost transformată pentru câteva luni în sală de spectacole pentru actorii unei trupe de teatru conduse de actriţa Gertraud Bodenburger. Cu prilejul unor reparaţii efectuate la clădire în anul 1787, pe faţada de sud a fost aplicată stema Sibiului cu săbiile încrucişate şi frunzele de nufăr, după modelul vremii. Între anii 1962 și 1967, clădirea a fost restaurată, de atunci fiind dată în circuitul cultural. Spre sfârşitul secolului XX, clădirea a intrat în posesia Muzeului Brukenthal, parterul servind drept spaţiu pentru depozite de artă contemporană, iar sala mare fiind folosită ca spaţiu expoziţional deschis tuturor genurilor de manifestări artistice şi culturale. Este momentul în care primeşte denumirea de "Casa Artelor". Din vara anului 2007, Casa Artelor îşi schimbă destinaţia, intrând în administrarea Complexului Naţional Muzeal “Astra” şi devenind sediu al Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Săsească “Emil Sigerus”.

După invazia tătarilor din anul 1241, Sibiul a fost fortificat între secolele al XIII-lea şi al XVI-lea, în patru etape, cu ziduri masive din cărămidă roşie. Aceasta a determinat atribuirea denumirii de Cetatea Roşie pentru oraşul Sibiu. Zidurile se întindeau pe aproximativ 4 km, fiind prevăzute cu 39 de turnuri de apărare şi 5 bastioane. Astăzi mai pot fi văzute bastioanele Soldisch şi Haller, precum şi turnurile Scărilor, Sfatului, Dulgherilor, Archebuzierilor, Olarilor, Gros, Pielarilor, Pulberăriei. Zidul exterior de apărare din cea de-a treia centură de fortificaţii a Sibiului se poate vedea de-a lungul Bulevardului Corneliu Coposu. Între partea carosabilă şi zid se află o zonă verde, care datează din anul 1791, fiind înfiinţată mai întâi între Bastionul Haller şi Turnul Gros, pentru ca ulterior să fie prelungită până la Bastionul Cisnădiei, fiind cunoscută sub numele de "promenada invalizilor". O altă porţiune de zid se află de-a lungul Străzii Manejului, pe latura estică a Bisericii Ursulinelor. Zidul prezintă aici o suită de bolţi semicirculare, care aveau rolul de a susţine galeria de strajă. La capătul dinspre Biserica Ursulinelor, zidul formează două arcade care susţin o galerie de trecere spre curtea călugărilor de altădată. În prezent, această galerie face legătura cu Strada Constituţiei. Pe vremuri, aici se afla Turnul Bărbierilor, aproape de Poarta Sării. Cea mai veche construcţie din oraşul Sibiu, păstrată în forma ei iniţială, se găseşte în curtea din Piaţa Huet nr. 2, unde se află o porţiune de 30 m din zidul de apărare din prima incintă de fortificaţii a Sibiului, datând din secolul al XIII-lea. Zidul care se poate vedea pe Strada Cetăţii, între Turnul Dulgherilor şi Turnul Olarilor, este construit între anii 1357 şi 1366. În prezent, zidul are aspectul din a doua jumătate a secolului al XV-lea, când a fost refăcut din cărămidă şi prevăzut spre partea interioară cu arcade ample, care susţin drumul de strajă. O parte a zidului de apărare din a treia centură de fortificaţii a Sibiului se află între Bastionul Soldisch şi Strada Mitropoliei, pe str. Ioan Lupaş, în curtea Liceului Octavian Goga. Un alt tronson al zidului de apărare, cu o lungime de peste 200 m, situat în zona de denivelare între Oraşul de Sus şi Oraşul de Jos, se poate vedea pe Strada Centumvirilor, între străzile Odobescu şi Tribunei.

Turnul Pulberăriei este situat în curtea Grupului Şcolar Independenţa, în nordul cetăţii, pe Strada Ocnei. A fost construit în anul 1552 pe locul unui turn mai vechi, cel al fierarilor, şi făcea parte din cel mai puternic complex fortificat al oraşului, care apăra Poarta Ocnei (sau a Cizmarilor). Denumirea turnului vine de la destinaţia sa la acea vreme, fiind turn pentru depozitarea pulberii necesare funcţionării armelor de foc uşoare sau grele şi turn de apărare. Este un turn masiv, cu plan circular, având acoperişul cu ziduri groase, cu guri de foc de mici dimensiuni, fiind construit în acest mod pentru a putea rezista tirului artileriei de asediu. Doar o mică porţiune este expusă spre partea exterioară. Accesul în interior se făcea printr-o rampă, care ducea la intrarea aflată spre actuala stradă a Zidului şi spre drumul de strajă al zidului. Paratrăznetul turnului s-a păstrat până astăzi. Turnul a fost restaurat între anii 1974 şi 1975, ultima sa destinaţie fiind găzduirea atelierelor de creaţie ale Uniunii Artiştilor Plastici.

Turnul Pielarilor, cunoscut şi sub denumirea de Turnul cu Pulbere cel Mic, este situat pe Strada Pulberăriei şi datează din secolul al XV-lea, fiind unul dintre cele două turnuri păstrate în Oraşul de Jos. Turnul făcea parte din cea de-a patra centură de fortificaţii a Sibiului. Denumirea turnului vine de la breasla pielarilor, care aveau ateliere în această parte a oraşului şi care se ocupau cu paza şi întreţinerea lui. Turnul Pielarilor are formă octogonală și este construit pe patru nivele, dintre care ultimul ieșit în afară, cu un acoperiș de formă piramidală. Aici apar pentru prima dată ambrazuri largi pentru tunuri. Fiecare latură a turnului are guri de păcură și goluri de tragere pentru artileria ușoară, mai numeroase pe latura exterioară. Acoperișul are un steag de vânt din metal, de formă dreptunghiulară, care se pare că a apărut recent, după jumătatea secolului al XIX-lea. Turnul Pielarilor este considerat un mare supravieţuitor al oraşului Sibiu, fiind distrus şi refăcut de mai multe ori de-a lungul timpului. În marele incendiu din 31 martie 1566, turnul a explodat din cauza pulberii depozitate aici. Turnul a fost apoi afectat de un alt incendiu catastrofal, cel din 7 septembrie 1570, pentru ca, în 28 august 1638, turnul să explodeze a treia oară din cauza unui fulger. A fost reconstruit în acelaşi an.

Turnul Olarilor este situat pe Strada Cetăţii, între Turnul Archebuzierilor şi Turnul Dulgherilor, cu acesta din urmă legându-se printr-un zid din incinta a treia de fortificaţii a Sibiului. Turnul a fost construit în secolul al XIV-lea, de-a lungul timpului suferind mai multe reparaţii şi modificări. Forma actuală datează din secolul al XVI-lea. Turnul Olarilor este construit din piatră și cărămidă, având la bază o formă dreptunghiulară, după care turnul se retrage la etajul intermediar, pentru a se încheia în partea superioară prin clasica porțiune ieșită în afară, susținută de console cu guri de foc între arce. La primul și al doilea nivel se află metereze în formă de gaură de cheie, realizate în special pentru a permite executarea focului de archebuze. Partea superioară a turnului este ieșită în afară și sprijinită, la fel ca la majoritatea turnurilor sibiene, pe console.

Turnul Archebuzierilor, denumit mai târziu Turnul Postăvarilor (Pânzarilor), este cel mai sudic dintre cele trei turnuri de apărare construite pe Strada Cetăţii. Datează din secolul al XIV-lea şi face parte din a treia centură de fortificaţii a Sibiului. Denumirea sa provine de la prezența la primul nivel a unor metereze în formă de gaură de cheie, prin care se putea trage cu archebuza. Turnul Archebuzierilor este construit din piatră (până la înălțimea de circa 1 metru) și din cărămidă (de la circa 1 m până sus). El are formă de prismă ortogonală. Cinci din laturile sale sunt situate în exteriorul incintei fortificate. Partea superioară a turnului este ieșită în afară și sprijinită, la fel ca la majoritatea turnurilor sibiene, pe console în ale căror arce de legătură sunt prevăzute guri de aruncare. În interior, turnul avea două drumuri de rond folosite ca loc de manevră şi de amplasare a ostaşilor în timpul luptelor de apărare. Se consideră că actualul turn rezultă din transformarea şi supraînălţarea altuia mai vechi.

Turnul Dulgherilor este cel mai nordic dintre turnurile de pe Strada Cetăţii, fiind construit în secolul al XIV-lea şi făcând parte din a treia centură de fortificaţii a oraşului Sibiu. Denumirea sa vine de la breasla Dulgherilor, care era desemnată să îl întreţină şi să îl apere.  Turnul Dulgherilor este construit din piatră și cărămidă, având la bază o formă circulară, delimitată de porțiunea următoare printr-o cornișă pronunțată, după care turnul capătă formă de prismă octogonală, încheiată în partea superioară printr-o porțiune ieșită în afară, susținută de console cu guri de foc între arce. La primul nivel al turnului se află metereze în formă de gaură de cheie, realizate în special pentru a permite executarea focului de archebuze. Partea superioară a turnului este ieșită în afară și sprijinită pe console în ale căror arce de legătură sunt prevăzute guri de aruncare.