Traseul Ecumenic

Istorie şi ecumenism în Sibiu

La mijlocul secolului al XII-lea, Regele Geza al II-lea al Ungariei cheamă peste 2500 de colonişti germani să dezvolte şi să apere zona de sud-est a Transilvaniei (ţara de dincolo de păduri), un podiş roditor înconjurat de munţii Carpaţi, aflat pe teritoriul României de azi. Aceştia au reprezentat primul val de colonişti germani care s-au stabilit aici, punând bazele comunităţilor săseşti. Imigranţii chemaţi sunt de religie catolică, unul din motivele colonizării fiind tocmai sporir ea numărului catolicilor în „Regnul T ransilvania”. În anul 1224, saşii au dobândit prin Diploma andreană o serie de privilegii conferite de regele Andrei al II-lea al Ungariei: o organizare administrativ-teritorială în structuri societale numite „scaune” şi o organizare ecleziastică proprie pe teritoriul comitatului Sibiu (Comitatus Chybiniensis). Centrul organizării bisericeşti a acestor scaune a luat forma Prepoziturii de Sibiu 1198, cu centrul la Sibiu, iniţial supusă direct Sfântului Scaun, iar de la 1224 Arhiepiscopiei de Strigoniu. În arealul viitorului oraş fiinţează deja două aşezăminte monastice ale Dominicanilor şi Premontrensilor, legate de misiunea evanghelizatoare a Coroanei Apostolice a Ungariei, ambele având biserici, una pe fundaţia căreia este edificată biserica gotică „Sf. Maria” (car e dăinuie şi astăzi) şi alta, cea dominicană, în zona actualei gări. După 1526, odată cu dispariţia Regatului Ungariei, Transilvania devine principat autonom, creşte nivelul autonomiei religioase a diferitelor stări, fapt consfinţit de dieta T ransilvaniei din 1557. Dacă în Dietele din anul 1545 s-a încercat apărarea vechii credinţe catolice, interzicându-se schimbări în problema credinţei, dietele de la Turda din 1550 şi 1557 au recunoscut şi legalizat egalitatea şi pluralitatea religioasă din Transilvania (fiind vorba de catolicism şi luteranism). În anul 1564, tot la Turda, ca rezultat al disputelor din sânul protestantismului, a fost legiferat şi calvinismul. În anii 1568 şi 1571 a urmat şi confesiunea unitariană, simpatizată de principele Ioan Sigismund. Astfel „religiile recepte” ale principatului Transilvaniei vor fi patru: romano-catolică, evanghelică, reformată şi unitariană. Acestea vor fi prevăzute ca religii oficiale ale Transilvaniei în „constituţiile aprobate ale Transilvaniei” din 1653 şi vor rămâne în vigoare până în 1848. Religia ortodoxă avea statut de „religie tolerată” ea fiind religia unei populaţii, nu a uneia din stările privilegiate ale principatului (nobili, saşi, secui). Biserica Romano-Catolică, deşi receptă, a fost lipsită de episcopat din 1542 până în 1667, mănăstirile catolice din cuprinsul Transilvaniei fiind desfiinţate. Abia după constituirea Transilvaniei în „Mare Principat al Coroanei Imperiale”, Biserica Catolică devine din receptă, biserică de stat. Bisericile şi mănăstirile catolice au fost retrocedate episcopatului şi cele din regiunile populate de locuitori de religii protestante, trecute în pr oprietatea statului. În sec. al XVI-lea, confesiunea ortodoxă se afla organizată canonic. Aceasta se consi-dera a fi reprezentată în Dietă prin „domnii de pământ” ai locului de rezidenţă al populaţiei şi bisericilor lor parohiale, respectiv prin autorităţile comitatelor nobiliar e, Comitele saşilor şi Comitele secuilor . Împăratul Leopold I. a creat în 1701 pentru românii transilvăneni, posibilitatea de a beneficia de statutul de recept pentru biserica lor, prin unirea acesteia cu Biserica Romană, ofertă acceptată de mitropolitul şi sinodul bisericii ortodoxe Transilvania. Implicit, împăratul creştea avantajul Bisericii Catolice, biserică de stat în acea vreme, în Transilvania. Diploma Leopoldină din 1701, punea în poziţie de egalitate religioasă românii greco-catolici, cu credincioşii romanocatolici şi egalitatea lor în drepturi politice şi civile, cu celelalte trei stări ale principatului. Dieta Transilvaniei a blocat publicarea Diplomei Leopoldine. Formarea unei a patra stări a fost repetat respinsă de Dietă (1744-1791). Totuşi, în 1744 se recunoaşte Biserica Unită ca oficială în Transilvania, urmând în 1791 recunoaşterea Bisericii Ortodoxe transilvănene ca oficială, cu subordonare canonică faţă de Arhiepiscopia din Karlowitz. Episcopia ortodoxă română îşi dobândeşte autonomia după înfiinţarea episcopiei de Sibiu în1784, iar din 1864 sub conducerea lui Andrei Șaguna, Mitropolia Ardealului a fost înfiinţată canonic cu sediul la Sibiu. La Sibiu a fiinţat, potrivit Edictului de Toleranţă Josefin, o sinagogă a cărei edificiu baroc subzistă nealterat şi în prezent, dublată de un nou edificiu de factură neogotică în secolul XIX. Prin legislaţia Regatului României după alipirea Transilvaniei la regat (1918), confesiunile diverse beneficiază de egalitate şi autonomie în baza Constituţiei moderne a regatului României, ca şi în prezent, cu două episoade de recul după cedarea nordului Transilvaniei, Ungariei (prin Dictatul de la Viena, în intervalul 1940 – 1944) când Biserica Ortodoxă şi Biserica Greco-Catolică din teritoriul cedat suferă persecuţii, iar populaţia iudaică deportare şi exterminare şi implicit desfiinţarea religiei mozaice. În perioada 1948-1990 a statului socialist RPR-RSR, ideologic ateu, toate cultele suferă marginalizare şi îngrădire, Biserica Greco-Catolică fiind în intervalul de timp 1948-1990 scoasă în af ara legii. În anul 2007, anul Capitalei Culturale Europene, a avut loc la Sibiu cea de-a treia Adunare Ecumenică Europeană la care au participat reprezentanţi aparţinând aproape tuturor confesiunilor creştine. Aceştia au discutat despre marile provocări în faţa cărora se află bisericile europene. Tema Adunării Ecumenice din 2007 a fost: „Lumina lui Hristos luminează tuturor”.