Locații

La sfârșitul secolului al XIV-lea, pe un deal din centrul satului a fost construită bazilica gotică cu trei nave și turnul de vest dedicat Sfântului Ioan. Corul prezintă nervuri șanfrenate și în formă de pară care se sprijină pe piloni angajați cu capiteluri. Alcovul sacramentului, cheile de boltă, un sedil bogat decorat și ferestrele traforate reprezintă valoroasa sculptură arhitecturală. Biserica este înconjurată de un zid de incintă oval. În partea de sud se află un turn de poartă cu caneluri de sas, alături de acesta o capelă al cărei cor este așezat înaintea zidului de incintă.  Mai multe informații găsiți pe Agramonia. 

Biserica este situată într-o vale laterală a valea Hartibaciului și are un zid puternic de castel pe toate laturile. Decorațiile clasice din interior sunt bogate, iar turnul este înalt. Monumentul datează din secolul al XIII-lea și a fost în mod constant mărit. Biserica fortificată din Dealul Frumos este unul dintre cele mai concludente exemple de biserică-fortăreață din sudul Transilvaniei, datorită poziției sale în sat și în peisaj și, mai ales, datorită structurii structurale medievale existente și a relațiilor armonioase stabilite între părțile individuale și ansamblu.  Mai multe informații găsiți pe Agramonia. 

Bazilica romanică a fost construită în secolul al XIII-lea. Deși majoritatea părților bisericii au fost înlocuite de-a lungul deceniilor, există încă unele reminiscențe ale acestui timp demult apus, cum ar fi intrarea vestică, care este încă în forma originală. Turnul clopotniței a fost construit alături de biserică, dar mai înalt și îmbunătățit la un donjon în anii 1500. Astăzi, clopotnița masivă / donjon pare puțin disproporționată în comparație cu biserica în sine.  Mai multe informații găsiți pe Agramonia. 

Din bazilica ridicată în secolul al XIII-lea se mai păstrează portalul de vest, mărturie de mare valoare a plasticii romanice în Transilvania şi coloanele şi arcadele ce despărţeau cândva nava principală de cele laterale. Cine se uită cu atenţie deasupra portalului de vest, observă o sculptură înzidită reprezentând două personaje. Unii spun că e vorba de Botezul Domnului în Iordan, alţii că ar fi Adam şi Eva. Privitorul poate deci încerca să descifreze pe cont propriu misterul. În jurul anului 1500 turnul clopotniţei a fost înălţat şi prevăzut cu drum de strajă din lemn, sprijinit pe console, iar navele laterale ale bisericii au fost demolate. Cele două ziduri ale fortificaţiei, ridicate în secolul al XV-lea sunt unite prin turnul de poartă şi păstrează urme ale drumului de strajă şi gurile de tragere drept mărturie a timpurilor grele. Sursă text & foto: https://kirchenburgen.org/ro/location/holzmengen-hosman/ 

Biserica în sine a fost construită în secolul al XIV-lea, în stil gotic. A fost fortificată în anii 1500. Apoi a fost fortificată și mai mult cu un zid de apărare la mijlocul secolului al XVI-lea. Mijlocul și corul sunt amândouă mai mari decât în cele mai multe alte castele bisericești și este relativ bine întreținută. Donjonul său domină orizontul orașului Iacobeni. Mobilierul din biserică este în cea mai mare parte din secolele XVII și XVIII. Există, de asemenea, un epitaf deasupra amvonului care îl înfățișează probabil pe Michael Schullerus, care a murit în 1748. Amvonul a fost construit în secolul al XVI-lea.  Mai multe informații găsiți pe Agramonia. 

Istoria bisericii, construită inițial în stil romanic, datează din prima jumătate a secolului al XIII-lea. Majoritatea bisericilor fortificate din Transilvania au avut clopotnița sau donjonul adăugat mai târziu, dar biserica din Movile avea deja o clopotniță înainte de fortificare. În schimb, donjon-ul a fost construit deasupra corului, un lucru foarte neobișnuit aici. Astăzi, biserica și ansamblul ei sunt amenințate de degradare. Mai multe informații găsiți pe Agramonia. 

Inițial, satul a fost o comunitate aservită, însă în 1318 a primit deja statutul de sat liber pe pământurile Coroanei. În secolul al XIV-lea a fost construită o bazilică gotică cu trei nave și arcade cu stâlpi, dedicată Sfintei Ecaterina. Corul susținut de contraforturi are o absidă de 5/8 și o boltă cu nervuri de cruce. Atât bolta corului, cât și arcurile dintre naos și nave au profiluri gotice. În prezent, naosul și naosurile prezintă un tavan plat. Clopotnița de piatră cu trei etaje se află în aripa de vest a bisericii. Etajul său de la subsol formează un pridvor înaintea sălii actuale a bisericii. Jambele profilate ale portalului de vest prezintă o friză de capitel decorată cu frunze. Corul are cinci ferestre gotice traforate și a fost supraînălțat în timpul lucrărilor de fortificare de la începutul secolului al XVI-lea la care a fost supusă biserica. A fost întărită cu un etaj de apărare care se sprijină pe contraforturi înălțate și a fost dotată cu trape și brățări înclinate. Turnul clopotniței a primit un etaj de apărare suplimentar și un zid-călăuză susținut de trunchiuri de cadre. Un al doilea turn a fost construit cu 11 m înaintea turnului de vest. Între ele se află curtea fântânii, înconjurată de ziduri înalte de 14 m. Pe partea interioară a zidului se află un zid de acces pe arcuri de cărămidă înălțate. În 1825, turnul exterior a primit acoperișul cu turlă din zilele noastre. Biserica a fost înconjurată de un zid de incintă dublu și întărită de un turn semicircular în partea de nord și de un turn cu acoperiș cu o singură pantă în partea de est.  Mai multe informații găsiți pe Agramonia. 

Satul, cu rețeaua sa neregulată de străduțe, este situat pe un deal pe care a fost construită o bazilică romanică cu trei nave și un turn de vest, dedicată Sfântului Martin în secolul al XIII-lea. Intrarea în sala bisericii se face printr-un portal vestic simplu, cu arhivă semicirculară și stâlpi cu arc rotund. Naosul este traversat de o boltă cu nervuri transversale susținută de lintere și pilaștri transversali. În jurul anului 1500, a fost construită o sacristie la sud de cor. În secolul al XVIII-lea, au fost ridicate naosurile și au fost construite galerii din cărămidă.  Mai multe informații găsiți pe Agramonia. 

Biserica, în sine, a fost construită fără turn în secolul al XIV-lea, în stil gotic. În jurul anului 1500, satul ia măsuri de apărare și construieşte masivul donjon (turnul cel mai înalt al unei cetăţi, loc de refugiu.) în locul unde se află intrarea sudică. De asemenea, au fost construite două rânduri de ziduri. Partea superioară a donjonului este încă folosită ca depozit de slănină.  Mai multe informații găsiți pe Agramonia. 

Decât să mergi la muncă într-un Mercedes ultimul tip mai bine mergi la pescuit cu bicicleta!

Mulți ne trec pragul, puțini ne uită! Nu suntem singurii, dar suntem BUNi DE TOT!

„Bunica Eugenia” Sibiel

Aflat la hotarul dintre Oraşul de Sus şi Oraşul de Jos, datând încă din 1542, Butoiul de Aur dăinuie în mijlocul unor clădiri cu arhitectură medievală autentică, în acest loc minunat numit Pasajul Scărilor. Vă invităm să vă bucurați de aspectul medieval, tipic secolului XIV, asemeni unui castel de odinioară, care impresionează prin opulența găzduită de pereții masivi placați cu piatră și mobilierul din lemn greu, care, pentru câteva ore, vă vor duce în lumea meselor îmbelșugate de altădată. Așadar, vă primim cu drag în locul acesta vestit pentru ospeţe şi mâncare faină, restaurant în care însuşi Mihai Viteazul s-a cinstit înainte să plece în bătălia de la Șelimbăr. Lăsați-vă purtați de atmosfera și decorul restaurantului unde s-au ţesut şi încă se ţes poveşti şi binecuvântate petreceri.

Scapa de galagia orasului si bucura-te de cateva momente de relaxare alaturi de prieteni si familie la RESTAURANT Cabana Valea Aurie. Preparate gustoase si speciale, atmosfera relaxanta si timp pretios petrecut cu cei dragi! Pentru evenimente nu ezitati sa ne contactati! Valea Aurie, nr.1, Sibiu - Rezervari: 0748764243

Situată la limita sudică a teritoriului administrat de comuna Cîrţişoara este defapt cea mai spectaculoasă zonă deoarece cuprinde piscuri semeţe ajungând până la 2507 m (Vârful Vânătoarea lui Buteanu). În condiţii de vizibilitate priveliştea este încântătoare indiferent de direcţie. Acesta este şi motivul pentru care în timpul verii zona este supra aglomerată de turişti. Lacul Glaciar Bâlea – sup. 4,65 ha; adâncime maximă 11,35 m; altitudine 2034 m - reprezintă cea mai întinsă acumulare hidrografică din masivul Făgăraș iar compoziția și buna oxigenare a apei au format în timp un biotop propice dezvoltării salmonidelor. Șisturile cristaline cu soluri brune, acide, podzolice găzduiesc o vegetație cu peste 20 plante endemice în timp ce avifauna se rezumă doar la câteva specii de insecte și la 3 - 4 exemplare de Aquila chrysoetos, recent aclimatizate. Din punct de vedere hidrografic zona glaciară – deci de la cascadă în sus – este brăzdată de numeroase pârâiașe, unele temporare – care adunate în talvegul albiei (văii) cad de pe ultima terasă cca. 270 m diferență de nivel. Cascada însăși, cu întregul peisajul din aval, reprezintă o imagine emblematică pentru întreaga zonă a văii „tinere”, neparcursă de scurgerea ghețarilor cuaternari.

Savuraţi specialităţi româneşti autentice, cu o combinaţie de arome delicioase şi preparate din Transilvania într-o atmosferă tradiţională la Cămara Boierului din hotelul Hilton Sibiu. La Hilton, opţiunile pentru servit masa au fost create special pentru dumneavoastră. Începeţi ziua cu un mic dejun copios sau cu o gustare uşoară, hrănitoare; savuraţi preparate inovatoare din cele mai proaspete ingrediente sau relaxaţi-vă cu o ceaşcă de cafea în lounge-ul hotelului. De la mese de afaceri la un pahar înainte de cină, opţiunile oferite de Hilton sunt create special pentru dumneavoastră.

Situata in inima celui mai mare muzeu al satului romanesc, Cârciuma din Bătrâni pastreaza in zidurile ei zambetele curate ale batranilor nostri dragi. Construit in 1850 de catre o familie de negustori din satul Bătrâni, judeţul Prahova, monumentul a servit drept prăvălie, cârciumă şi locuinţă pana in anul 1952. In 1988, edificiul a fost transferat in Muzeul in Aer Liber din Dumbrava Sibiului recapatandu-si functionalitatea si devenind astfel cunoscut drept Cârciuma ţărănească din Bătrâni. Astazi, Cârciuma din Bătrâni dispune de un interior mititel si rustic. Mobilierul din lemn este cel autentic, fiind pastrat cu sfintenie impreuna cu fetele de mese brodate manual, perdelele taranesti din fir de canepa, stergarele tesute la razboi, ulcelele si blidele din lut pictat, expuse toate la loc de cinste pentru a bucura sufletele vizitatorilor. Terasa se intinde in spatiul verde din jurul carciumioarei, inconjurata de brazi falnici si de foisoare din lemn, racoroase si cochete. Tot aici, pentru cei mici exista un loc de joaca in aer liber, amenajat parca in gradina bunicii. Micutii au la dispozitie leagane si balansoare, toate construite din lemn si inconjurate de iarba si flori. Aleile din pietris te conduc printre toate aceste minunatii iar apoi se pierd in zare intr-un peisaj pitoresc presarat cu mori de vant si casute batranesti apartinand satului romanesc de altadata. Bucataria carciumioarei este vie si animata, ospatarii intra si ies cu tavile pline de bunataturi alese, toata activitatea fiind atent coordonata de cea mai grozava bucatareasa, doamna Ileana, cea care stie pe de rost cele mai vechi si mai gustoase retete ale boierilor de altadata. Din mainile dansei iese cea mai grozava tochitura ardeleneasca cu mamaliguta fiarta la ciubar si mestecata cu mestecatorul de lemn, asa cum faceau batranii nostri. Muraturile din garnitura sunt preparate tot de doamna Ileana si tinute cu grija peste iarna in borcane mari si strans legate, in pivnita rece a carciumioarei. Papanasilor li s-a dus vestea cum ca ar fi irezistibili si asta pe buna dreptate datorita dulceturilor alese, preparate din fructe naturale de gradina, dupa retetele bunicilor, fara coloranti si conservanti. Vinurile si tuica, branzeturile, carnaciorii, slaninuta, soricii, jumerile, zacusca, toate sunt preparate natural, pastrand savoarea mancarurilor sanatoase si gustoase de altadata. Cârciuma din Bătrâni a devenit astfel renumita si cautata de toti cei care pastreaza in sufletele lor traditia si obiceiurile satului romanesc. In utimii ani, tot mai multi oaspeti au trecut pragul carciumioarei, ba chiar si-au adus prieteni si rude pentru a impartasi cu ei frumusetea locului. Cârciuma din Bătrâni a inceput sa fie cautata nu doar pentru vizite turistice dar si pentru evenimente private, nunti, botezuri, cununii, petreceri de firma. Astfel, pentru a satisface si acest segment, vestita carciumioara dispune astazi si de un cort de evenimente cu o capacitate de 700 de locuri dar care poate fi restrans in functie de nevoia de spatiu a doritorilor. Peisajul rustic, cortul amenajat de sarbatoare, gratarele incinse, ceunele cu tochitura si mamaliguta, trasura gata oricand de plimbare, aerul curat, lacul stralucind sub lumina calda a soarelui, toate acestea depasesc si cele mai pretentioase vise pentru cei care si-au propus sa isi organizeze evenimente de neuitat. Iar pentru cei care s-au indragostit de aceste locuri pitoresti si doresc ca dupa cina sa ramana in cel mai mare muzeu al satului romanesc, Cârciuma din Bătrâni, prin parteneriatul pe care il are cu Hanul vestem din incinta aceluiasi muzeu, va pune la dispozitie si camere de cazare cu 1, 2 sau 3 paturi, in conditii de 3 stele cu baie proprie, internet si televiziune prin cablu. Cârciuma din Bătrâni este deschisa zilnic intre orele: 10.00 si 22.30. Pentru informatii si rezervari puteti suna cu incredere la numarul de telefon: 0744 376 924

Comuna Cîrțișoara este situată la sud-estul județului Sibiu, în mijlocul țării Oltului, la poalele Munțiilor Făgăraș, pe Valea Bâlii, fiind străbătut de DN7C Transfărășan. La Est se învecinează cu satul Arpațul de Sus, aparținător comunei Arpașul de Jos La Vest cu hotarul satului Scorei, aparținător comunei Porumbacu de Jos. La Sud cu județul Argeș, iar la Nord cu hotarul comunei Cîrța. Teritoriul comunei are suprafața de 8.576 ha. În forma alungită, pe direcția Nord-Sud, este traversată pe axul longitudinal de apă cristalină a râului Bâlea și de șoseaua Transfăgărașan (DN 7C). Departarea comunei față de capitala județului Sibiu este de 52 km, de centrul de polarizare Avrig 22 km, iar față de orașul Făgăraș 34 km și de orașul Victoria 20 km, ambele orașe fiind situate în partea estică. Cea mai apropiată stație CFR este halta Cîrța, situată la 6 km pe șoseaua Transfăgărășan (și 4 km pe calea de hotar Cîrțișoara- Cîrța). La o distanță de 8 km se află gara Arpașu de Jos, folosind șoseaua Transfăgărășan, dar și drumul comunal nr. 48, Cîrțișoara – Arpașul de Jos. Drumul comunal nr. 49 face legătura între comuna Cîrțișoara și Arpașul de Sus. Baza economică a comunei o formează agricultura. Populația comunei în prezent este de 1.253 locuitori. Dacă facem o evaluare a evoluției comunei pe o perioadă mai lungă de timp, se constată de la an la an o descreștere destul de pronunțată. Dacă în anul 1939 populația comunei era de 2080 suflete. Comuna Cîrțișoara este situată pe ambele maluri ale râului Balea (pârâul Cîrțișoara) în lungime de 23 km, ce izvorăște din Lacul Bâlea și are afluenți Pârâul Valea Doamnei și Laita ce izvorăște de sub Vf. Negoiu – 2536 m, sub denumirea de pârâul Cîrțișoara, care se varsă în râul Olt. Până în anul 1968 comuna a fost compusă din doua sate surori Streza și Oprea Cîrțișoara. Așezarea de pe malul drept al râului Balea se numea Streza, iar cea de pe malul stâng Oprea. În urma noii reorganizări teritorial - administrative ambele s-au contopit într-unul singur cu numele de Cîrțișoara. În unele acte din prima parte a sec.al XIII - lea se amintește de două așezări cu numele Cîrța, ambele locuite de romani. Este vorba de comuna Cîrța situată pe malul stâng al râului Olt și de Cîrțișoara. În anul 1932 Cîrțișoara apare sub denumirea de Cîrța românească ( Kerch Olachorum ) spre a se deosebi de Cîrța de pe malul stâng al Oltului, ce a fost colonizată cu sași aduși din Flandra.
 Atât Streza cât și Oprea Cîrțișoara în trecut fâceau parte din zestrea fostei Mânăstiri cisterciene din Cîrța. Locuitorii satelor în majoritatea lor erau iobagi, dar darzi, păstrându-și cu sfințenie obiceiurile, credința și graiul străbun. În perioada feudalismului Streza și Oprea Cîrțișoara au facut parte din vestita Țara a Făgărașului, care a avut un rol important în trecutul Țării Românești cât și al Ardealului. De Făgăraș e legată tradiția întemeierii Țării Românești și mult timp Țara Făgărașului a fost stăpânită de domni munteni. În anul 1391 Mircea cel Bătrân a construit o mănăstire ortodoxă lângă comuna Cîrțișoara.
 În actul de danie a lui Radu cel Frumos din 17 mai 1473, domn al Țării Românești, donează unor slujbași de-ai lui o serie de sate din Țara Făgărașului, printre care e amintită și Cîrțișoara.
 În luna octombrie a anului 1599, în această comună, Mihai Viteazu a făcut un penultim popas înainte de începerea bătăliei de la Șelimbăr.
 Până în anul 1848 satele Streza și Oprea Cîrțișoara au făcut parte din domeniul familiei nobiliare Teleki. După desfințarea iobagiei stăpânirea asupra acestor sate a încetat. Atestare documentară Documentar, comuna este atestată din sec. al XIII- lea (Anuarul Institutului de istorie din Cluj-Napoca tomul VII - 1964, pag. 317). OBIECTIVELE PROPUSE PRIN IMPLEMENTAREA PROIECTULUI „TRASEE TURISTICE, COMUNA CÎRȚIȘOARA, JUDEȚUL SIBIU”
 Dezvoltarea activităţilor turistice din comuna Cîrțișoara, județul Sibiu care să contribuie la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, la creşterea atractivităţii spaţiului rural precum şi la atragerea de noi turiști / vizitatori. Un alt obiectiv urmărit prin implementarea prezentului proiect este dezvoltarea instinctului de mic întreprinzător printre localnici odată cu dezvoltarea zonei în privința turismului. Localitatea Cîrțișoara din judeţul Sibiu este cunoscută atât datorită pitorescului său, specific de altfel aşezărilor piemontane Ţării Oltului, dar şi pentru că este una din „porţile” de acces spre crestele semeţe ale Munţilor Făgăraş, ale Transfăgărășanului și ale altor obiective turistice din zonă. Lumea de basm a Munților Făgăraș începe aici în înaltul crestei ce împresoară oglinda cerului care este mirificul lac glaciar Bâlea. De la el în jos, valea omonimă, de peste 50 km până la vărsarea în Olt, a fost și este încărcată de istorie, de faptele oamenilor și mai ales de nestematele unice ale naturii. Pe aceste plaiuri de o frumusețe fără egal s-au trasat primele marcaje turistice din Carpații României. Un fost cioban îndrăgostit de carte, a adus, ani la rând de peste munți, cărți cu slovă românească, nepermisă atunci în Transilvania. Un altul a luat calea codrilor devenind haiduc pentru bogați și binefăcător pentru săracii din Ţara Făgăraşului. Între culmile Netedului și Bâlii monumentalele terase glaciare acoperite de bogata floră alpină se succed până la limita pădurilor coborâte apoi pe valea joasă care intră în Cîrțișoara, și ea așezată pe cele două maluri ale Râului Bâlea. DATINI ȘI OBICEIURI: În Cîrțișoara, ca de altfel în toate satele Țării Oltului, se regăsesc originile riturilor, practicilor și simbolurile magico-religioase care stau la baza creștinismului cosmic al societăților tradiționale din această parte a Europei. Numai că aici importantele „evenimente” ale vieții – nașterea, căsătoria, moartea – se petrec într-un cosmos viu, care, așa cum spune M. Eliade, „trăiește și vorbește”. Pentru cei din mediul urban – toate aceste ceremoniale creștine reprezintă o transfigurare a fenomenelor lumii. Cetele Feciorilor, Colindele din seara Anului Nou și urările la „Prea cinstite case, cu mese-n podobite/ Șă fiți în viață veseli, și ca pâinea buni” sunt reale și fascinante spectacole care merită văzute ca valori sacre în acest spațiu românesc aflat între Orient și Occident.

Restaurantul Caru' cu Flori te asteapta cu bucate alese intr-o atmosfera placuta si un cadru autentic la preturi fara concurenta.

Casa Albastră este situată în Piaţa Mare, nr. 5, lângă Palatul Brukenthal. Clădirea datează din secolul al XV-lea, însă actuala denumire i-a fost atribuită în anul 1819. Este realizată în stil baroc târziu. Faţada, organizată pe înălţimea a două etaje, este dominată de atica triunghiulară decorată cu stema Sibiului. Unele detalii din interiorul monumentului - pasajul boltit în cruce, câteva ancadramente gotice târzii, păstrate fragmentar şi încastrate în ziduri, bolţile încăperilor de la parter - denotă o vechime mult mai mare a acestuia. De-a lungul timpului, clădirea a suferit o serie de intervenţii, astfel încât, în afara puţinelor elemente conservate, nu prezintă un interes deosebit. Corpul din spate al imobilului a găzduit între anii 1768-1783, când aceasta s-a aflat în proprietatea baronului von Moringer, spectacole de teatru, pentru ca, un secol mai târziu să servească Academiei de Drept, înfiinţată în anul 1844, iar după câţiva ani să devină sediul Societăţii de Ştiinţe Naturale (1858-1862). La mijlocul secolului al XIX-lea, aici a funcţionat şi magazinul de confecţii “La ducele de Reichstadt”. În prezent, interiorul clădirii adăposteşte sectoare ale Muzeului Naţional Brukenthal.

Casa Altemberger, care găzduieşte în prezent Muzeul de Istorie, este considerată cel mai important ansamblu de arhitectură gotică civilă din Transilvania. Casa a fost ridicată la sfârşitul secolului al XV-lea, la solicitarea primarului Sibiului de la acea vreme, Thomas Altemberger, echipa de constructori fiind condusă de pietrarul Andreas Lapicida. Ansamblul include 10 corpuri de clădire, la care se adaugă un turn de apărare, şi a servit drept sediu primăriei oraşului pentru o perioadă de 400 de ani (până în anul 1948), fiind cunoscut şi sub denumirea de Primăria Veche. Turnul din incinta clădirii a găzduit arhiva orașului și a Universității Săsești între anii 1546 şi 1923, ulterior aceasta fiind mutată într-o nouă locație pe strada Arhivelor. În anul 1984, Muzeul de Istorie, care funcţiona din anul 1959 la parterul Palatului Brukenthal, s-a mutat în această clădire. Având profil de istorie şi arhitectură, muzeul prezintă istoria locală, machete, fotocopii, arme albe, arme de foc, embleme, pietre funerare, tezaur şi colecţie numismatică. Inscripţia de deasupra uşii, în limba latină, aminteşte de vizita împăratului Iosif II. Deoarece fondatorul legendar al oraşului purta numele Hermann, vizitatorii sunt întâmpinaţi în curtea muzeului de câteva figuri decorative, intitulate Hermanni, ce ilustrează tipologiile orăşeanului la sfârşitul secolului al XVII-lea: vindecătorul, cavalerul, bancherul, măcelarul, crâşmarul, infanteristul, studentul, primarul şi menestrelul. În curtea a doua, cunoscută sub numele de Grădina Martirilor, se află lucrări de sculptură figurativă, precum cele patru console ale loggiei reprezentând portretele în piatră ale unor bărbaţi, elegant şi minuţios executate, decorând un spaţiu cu elemente de influenţă renascentistă.

Casa Artelor este una dintre clădirile istorice ale Sibiului, menţionată ca Hală a Măcelarilor în matricolele bisericii din anul 1370. Este considerată cea mai veche “casă de breaslă” din Transilvania.  La început, clădirea a avut numai parter, din care s-au păstrat bolţile ce pot fi văzute astăzi. Mai târziu a fost construit etajul, destinat magaziilor, format dintr-o singură sală. Parterul a funcţionat exclusiv ca spaţiu comercial, divizat în 11 încăperi pentru tranşarea şi desfacerea cărnii. Cele opt arcade deschise erau proprietatea obştei din vremuri străvechi, după cum se menţionează în Statutul oraşului din 1589. În secolele XVI-XVII, sala mare de la etaj a servit ca loc de adunare a breslei cojocarilor, apoi a devenit depozit de ovăz. În anul 1765, clădirea a fost transformată pentru câteva luni în sală de spectacole pentru actorii unei trupe de teatru conduse de actriţa Gertraud Bodenburger. Cu prilejul unor reparaţii efectuate la clădire în anul 1787, pe faţada de sud a fost aplicată stema Sibiului cu săbiile încrucişate şi frunzele de nufăr, după modelul vremii. Între anii 1962 și 1967, clădirea a fost restaurată, de atunci fiind dată în circuitul cultural. Spre sfârşitul secolului XX, clădirea a intrat în posesia Muzeului Brukenthal, parterul servind drept spaţiu pentru depozite de artă contemporană, iar sala mare fiind folosită ca spaţiu expoziţional deschis tuturor genurilor de manifestări artistice şi culturale. Este momentul în care primeşte denumirea de "Casa Artelor". Din vara anului 2007, Casa Artelor îşi schimbă destinaţia, intrând în administrarea Complexului Naţional Muzeal “Astra” şi devenind sediu al Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Săsească “Emil Sigerus”.

Sărbătorim Ziua Copilului într-un mod tradițional la Deschiderea muzeului Casa Avrigeneasca "La Badea Gheorghe" de pe Valea Avrigului! Te așteaptă hencleș pe vatră cald și ateliere de pictură pe lemn pentru cei mici. Vino să descoperi articole tradiționale unice din satul Avrig la Muzeul Nostru de Artă! Fii martor la o demonstrație captivantă de țesut tradițional și explorează obiecte vechi care spun povești fascinante. O mica ferma de animale este in curtea muzeului, pentru copilași. O zi plină de distracție și bucurie te așteaptă! Locația evenimentului o găsiți aici  https://maps.app.goo.gl/8bwVGy6EzYTdxoYt9 * Intrare 20 lei/pers se achita la locație

Casa cu Cariatide, cunoscută și sub denumirea de Micul Palat, este situată pe Str. Mitropoliei, Nr. 13 și aparține barocului târziu sibian. Noua clădire, înălțată de văduva contelui Gregorius Bethlen după anul 1786, a fost plasată pe locul alteia mai vechi, vestită pentru faptul că în ea a locuit celebrul orfrevier Sebastian Hann. Ceea ce o reprezintă este un element decorativ cu adevărat spectaculos, de la care și-a primit, de fapt, și numele: portalul încadrat de două cariatide, plasate pe câte un piedestal înalt, care susțin un balcon deschis.

Daca doriti sa petreceti un sejur de neuitat intr-un cadru mirific, rustic si natural, va invitam in zona montana a marginimi Sibiului, Rau-Sadului la Casa de vacanta Vidrighin. Cazare pana la 10 -12persoane, 4 camere, 2 bai, living, bucatarie, utilata complet, gradina/filigorie de vara, filigorie de iarna, gratar/barbeque, rau in gradina ,balansoar pentru relaxare, loc de joaca pentru copii, dar si un mic muzeu al taranului roman. . Rau - Sadului este o comuna din Marginimea Sibiului, situata pe Valea Sadului inspre Paltinis, unde aerul curat, linistea si maretia naturii sunt la ele acasa. Casa de vacanta Vidrighin este situata an comuma Rau - Sadului (sat Beberani), in centrul comunei, la casa curte si gradina, si va ofera cazare intr-un cadru Rustic si Natural de cea mai buna calitate. Se pot face excursii, drumetii in zona spre Magura, Paltinis sau Prejba, cu masina sau pe poteci turistice marcate, de asemenea se pot vizita centralele electrice din zona sau Barajul Gatul Berbecului. Cum ne gasiti? Sibiu - Cisnadie - Sadu - Rau - Sadului. Sau Talmaciu-sadu-rau-sadului. Pt. Mai multe imagini si detalii vizualizati contul nostru pe facebok casa de vacanta vidrighin :atracții turistice: Biserica sfinții Arhangheliµ Mihail si Gavril, construitã din piatra si lemn in cãtunul Beberani, a fost ridicatã în anul 1848; Hidrocentrala Sadu i a doua centrala ca vechime din europa, ca si muzeu. Hidrocentrala saduv - se aflã La 7 km în amonte de Râu Sadului; Barajul de la Gâtu Berbecului, construit în defileul Vãii Sadului, , la 1154 m altitudine, este primul baraj în arc de cerc construit în România; Traseul Râu Sadului- Stâna Capra- Vf. Oncești- Pãltiniș(4-5 ore) -muntii Cindrel -iezerul mare -iezerul mic. . . Traseul Râu Sadului-gâtu Berbecului- Roozdești-pãltiniș (partie de schi), drumforestier nemodernizat;(4-5ore) Traseul;rau Sadului-sadu-cisnadioara-rasinari-paltinis(statiune montana, partii de schi)-1-2 ore Traseul Râu Sadului- valea prejbei- cabana Prejba (4ore)-muntii lotrului-negovanu-bucegi Traseul Râu Sadului colibele din Culmea Vârjoghii, poteci si trasee foarte frumoase. Va asteptam cu drag! ne puteti gasi pe: www.cazare-rausadului.ro www.turistinfo.ro www.carta.ro www.facebook.com Casa de vacanta Vidrighin

Restaurant "Casa Frieda" este deschis zilnic intre orele 8-24, astfel ca personalul nostru bine instruit va asteapta pentru a va oferi servicii distincte si preparate culinare care sa satisfaca si cele mai exigente gusturi incepand dis-de-dimineata cu micul dejun si pana seara tarziu pentru cina. De asemenea, pe timpul anotimpurilor calduroase, avem placerea sa va invitam pe una dintre cele doua terase ale noastre, cea de pe bulevardul Nicolae Balcescu, amplasata in fata restaurantului si a pensiunii "Casa Frieda", cat si pe cea din curtea interioara, in cazul in care preferati o atmosfera mai intima. Oricare ar fi alegerea, dumneavoastra veti beneficia intreaga atentie a echipei noastre, de aceleasi servicii superioare si preparate delicioase.

Casa Generalilor, situată în Piaţa Mare a Sibiului, este construită în secolul al XV-lea. În secolul al XVI-lea a aparţinut judelui regal Albert Huet, pentru ca, în anul 1779, să fie achiziţionată de Magistratură. Între anii 1784-1904, clădirea a servit drept sediu Comandamentului general al trupelor austriece în Transilvania. Acesta este motivul pentru care a fost denumită Casa Generalilor, denumire sub care este cunoscută şi în prezent.

Casa Haller este cea mai importantă casă de locuit din Piaţa Mare a Sibiului, construită în stil gotic și renascentist. A fost atestată documentar pentru prima oară în anul 1472. Doar câteva elemente mai reprezintă astăzi stilul gotic: planul casei în forma literei L, cu faţada spre stradă, precum şi câteva bolţi şi ancadramente. În curtea interioară există un turn-locuinţă, înalt de două etaje, având deasupra timpanului triunghiular un acoperiş abrupt, în două ape. Accesul în turn se realiza pe vremuri prin intermediul scării spiralate existente într-o clădire anexă, lipită de turn. În anul 1537, casa este preluată de comitele Petrus Haller, care o va transforma într-o elegantă clădire renascentistă. Petrus Haller era descendentul unei familii de negustori-patricieni din Nürnberg, cu relaţii matrimoniale în vestitele familii de negustori din Frankfurt pe Main, Augsburg, Viena şi Anvers. Noul proprietar va păstra casa în familie timp de 345 de ani. De menţionat că faţada clădirii nu a suferit modificări de peste trei secole, după cum se poate constata dintr-un desen datând din anul 1703, în care este ilustrată decapitarea comitelui Johann Sachs von Harteneck.

Casa Hecht, situată în Piaţa Mare, nr. 8, a fost la începuturi sediul Monetăriei. A aparţinut iniţial unor bancheri florentini, urmând ca în anul 1472 să fie achiziţionată de Georg Hecht, primarul de atunci al Sibiului. Construcţia iniţială este edificată în secolul al XIV-lea şi modificată în secolul al XV-lea. Prezintă detalii gotice şi renascentiste, având două etaje şi o mansardă înaltă, decorată cu două rânduri de lucarne. La parter, încăperile sunt boltite, iar la etaje există bolţi în plase şi stelate, precum şi un ancadrament de uşă cu baghete încrucişate. Trecerea boltită de la parter are o lungime de 20 m, prezentând, imediat în partea stângă, un ancadrament de piatră ce aparţine goticului târziu. În anul 1745, odată cu inaugurarea liniei poştale Viena-Sibiu, aici va funcţiona primul oficiul poştal din Transilvania. Mult timp aici au locuit comiţii saşi. În anul 1821 clădirea devine sediul Universităţii Săseşti, instituţie echivalentă cu un Parlament al saşilor.

Casa Hermes este fosta Casă a Asociaţiei Micilor Meseriaşi, construită în perioada 1865-1867 - astăzi sediu al Muzeului de Etnografie Universală ”Franz Binder”. Cercetările arheologice de aici au scos la iveală urme ale unei vechi locuinţe de lemn datând din secolul al XII-lea. Clădirea este realizată în stil neogotic, conferind eleganţă şi distincţie cadrului arhitectural al Pieţei Mici a Sibiului. Numele casei provine din mitologia greacă, Hermes fiind zeul comerţului. Numele reprezintă un simbol, în contextul în care, în Evul Mediu, acesta era locul unde făceau comerţ vechii negustori. Clădirea prezintă importanţă din punct de vedere istoric prin faptul că este situată în partea centrală cea mai veche a oraşului Sibiu, dar şi pentru că, odinioară, aici au locuit personalităţi ale vremii: comiţi ai saşilor, judecători regali din sec. XVII – XVIII, fapt dovedit de cele trei plăci din piatră, care fac referire la proprietarii vechii clădiri, anterioare Casei Asociaţiei Micilor Meseriaşi. Din anul 1993, Casa Hermes găzduieşte Muzeul de Etnografie Universală ”Franz Binder”, primul şi unicul muzeu de etnografie extraeuropeană din România.

Casa Lutsch, situată în Piaţa Mare, Nr. 13, a fost denumită astfel de la numele unuia dintre proprietarii săi din secolul al XVI-lea, fiind una dintre cele mai importante clădiri din Sibiul istoric. La începuturi, clădirea avea un turn-locuinţă cu patru niveluri, asemănător celui al Casei Haller. Planul iniţial al clădirii se poate recompune pe baza planului pivniţei actuale, unde s-au păstrat cu fidelitate unele detalii (ancadramente de piatră cu muchii teşite, scara în spirală care urca spre etaj, precum şi, parţial, fundaţiile unei capele cu cor poligonal, în partea din spate a casei - fosta capelă Sf. Ladislau). Unii istorici sunt de părere că această casă a fost construită în anul 1424 de către regele Sigismund, cu scopul de a-i găzdui pe regii, voievozii şi înalţii demnitari care veneau în acele vremuri la Sibiu. Până la sfârşitul secolului al XV-lea, casa s-a aflat în proprietatea familiei Altemberger, pentru ca între anii 1537-1593 să fie deţinută de familia Haller. Ulterior, edificiul intră în posesia lui Johann Lutsch. În anul 1661 clădirea intră în proprietatea lui Georg Reussner, existând şi o “legendă” potrivit căreia casa ar fi fost câştigată la jocul de popice. De altfel, stema pe care se aflau cifrele prezentau şi două mâini, dintre care una ţinea un popic. În anul 1821, urmaşii ultimului proprietar donează clădirea statului. Ultima renovare a avut loc în anul 1999.

Casa Luxemburg este situată în Piaţa Mică, nr. 16, fiind construită pe prima incintă fortificată a Sibiului. Clădirea are faţade spre Piaţa Mică şi spre Piaţa Albert Huet şi este formată dintr-un corp vechi, gotic, din secolul al XV-lea, şi un corp nou, baroc, din secolul al XIX-lea. Edificiul a primit actuala denumire în anul 2004, cu prilejul vizitei în România a Marelui Duce Henri de Luxemburg şi a Marii Ducese Maria Teresa de Luxemburg. Trebuie menţionat că, între anii 1999-2003, clădirea a fost restaurată cu ajutorul Marelui Ducat de Luxemburg. La parter s-au păstrat unele elemente gotice şi renascentiste (ancadramente, boltiri), dar clădirea iese mult în evidenţă prin superba tâmplărie barocă şi decoraţia cu stucaturi de la etaje. În secolul al XIX-lea edificiul se afla în posesia preotului evanghelic Johann Georg Schaser, de unde şi denumirea avută anterior celei de azi.

Casa memorială Dr. Ioan Piuariu Molnar (medic oculist, 1149-1815) – este situată pe strada cu acelaşi nume la numărul 4.