Poienile cu narcise & Piatra Cetii
Despre
POIENILE CU NARCISE – TECȘEȘTI & PIATRA CETII
Traseu hibrid în Munții Trascău
📅 17 mai 2026
Organizator: Coco Outdoor Guide
Organizator: Coco Outdoor Guide
O experiență de primăvară în Munții Trascău
În urma dorinței comunității, am decis să adaptăm această tură și să o facem în format hibrid.
Asta înseamnă că vom avea o parte comună de traseu, iar apoi două variante clare, în funcție de nivelul și dorința fiecărui participant.
Păstrăm partea frumoasă și accesibilă a traseului: zona Întregalde – Valea Cailor – Tecșești, poienile cu narcise, satul izolat și peisajele deschise din Trascău.
Pentru cei care vor o tură mai relaxată, vom merge spre Dealul Gorunului, cu priveliști superbe spre Piatra Cetii și cu șanse bune să găsim și alte zone cu narcise.
Pentru cei care vor un traseu mai lung și mai solicitant, continuăm spre Piatra Cetii, unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din zonă.
Este o tură de primăvară, cu peisaj, ritm bun, pauze așezate și variante potrivite pentru mai multe niveluri.
Cum se desfășoară tura
Pornim împreună din zona Întregalde și urcăm progresiv pe Valea Cailor, traversând păduri aerisite, poieni și zone deschise.
Ajungem în Tecșești, unde vom face o pauză planificată.
De aici, traseul se împarte în două variante:
Varianta relax – Dealul Gorunului
Această variantă este potrivită pentru cei care vor o plimbare mai lejeră, cu peisaje frumoase și ritm relaxat.
Vom merge spre Dealul Gorunului, într-o zonă cu vedere foarte frumoasă spre Piatra Cetii și spre împrejurimi.
În funcție de cum va fi sezonul, este posibil să găsim și alte zone cu narcise pe această variantă.
Varianta activă – Piatra Cetii
Cei care doresc un traseu mai lung și mai solicitant vor continua urcarea spre Piatra Cetii.
Această variantă presupune urcare susținută, dar recompensa este una dintre cele mai frumoase panorame din zonă.
Coborârea se face pe cealaltă parte, astfel încât traseul să fie tip circuit și să ofere perspective diferite asupra Munților Trascău.
Date tehnice
Varianta comună + Dealul Gorunului
• dificultate: ușor – mediu
• durată estimată: 5–6 ore cu pauze
• ritm relaxat
• potrivită pentru persoane active, cu stare bună de sănătate
• pauze pentru peisaj, fotografii și zona cu narcise
• durată estimată: 5–6 ore cu pauze
• ritm relaxat
• potrivită pentru persoane active, cu stare bună de sănătate
• pauze pentru peisaj, fotografii și zona cu narcise
Varianta Piatra Cetii
• distanță totală: aproximativ 7,6 km
• diferență de nivel: aproximativ +755 m / -805 m
• durată estimată: 6–7 ore cu pauze
• tip traseu: circuit
• dificultate: mediu
• diferență de nivel: aproximativ +755 m / -805 m
• durată estimată: 6–7 ore cu pauze
• tip traseu: circuit
• dificultate: mediu
Varianta spre Piatra Cetii presupune urcare susținută și rezistență la efort constant.
Este recomandată persoanelor cu condiție fizică bună și experiență minimă în trasee montane cu diferență de nivel peste 600 m.
Experiență locală – pauză în Tecșești
În satul Tecșești vom face o oprire pentru cei care doresc să guste plăcinte tradiționale pregătite local.
Consumul este opțional și se achită separat, direct la gazdă.
Ne place ca turele noastre să includă și oamenii locului, nu doar traseul.
Așa descoperim mai bine zona și sprijinim comunitățile mici prin care trecem.
Așa descoperim mai bine zona și sprijinim comunitățile mici prin care trecem.
Pentru cine este această tură
Tura se adresează celor care:
• vor să petreacă o zi întreagă în natură
• vor să vadă poienile cu narcise din zona Tecșești
• preferă o tură cu două variante de dificultate
• vor să aleagă între o plimbare mai relaxată și o urcare mai solicitantă
• apreciază zonele cu sate izolate, peisaje deschise și trasee mai puțin aglomerate
• vor să vadă poienile cu narcise din zona Tecșești
• preferă o tură cu două variante de dificultate
• vor să aleagă între o plimbare mai relaxată și o urcare mai solicitantă
• apreciază zonele cu sate izolate, peisaje deschise și trasee mai puțin aglomerate
Varianta spre Piatra Cetii nu este recomandată persoanelor fără experiență în drumeții montane sau fără condiție fizică potrivită.
Dacă aveți dubii privind potrivirea traseului, vă încurajăm să ne contactați înainte de înscriere.
Transport
Deplasarea se face cu mașinile personale, în sistem ride-sharing.
Punem la dispoziție locuri pentru participanții care nu au transport sau nu doresc să conducă.
Taxa estimativă de transport este de 50 lei / persoană și se achită cash, direct șoferilor.
Repartizarea pe mașini se face după înscriere, pe grupul dedicat de WhatsApp.
Transportul nu este inclus în taxa de participare.
Echipament obligatoriu
• bocanci de munte cu talpă aderentă
• haine în straturi
• geacă impermeabilă
• rucsac 25–35 L
• minim 2 L apă
• mâncare pentru întreaga zi
• frontală
• bețe de trekking recomandate
• haine în straturi
• geacă impermeabilă
• rucsac 25–35 L
• minim 2 L apă
• mâncare pentru întreaga zi
• frontală
• bețe de trekking recomandate
Participarea presupune echipament adecvat și responsabilitate individuală.
Abordarea Coco Outdoor Guide
Organizăm ture în care ritmul, siguranța și experiența oamenilor contează.
Ne adaptăm în funcție de grup, de vreme și de teren.
Nu forțăm traseul doar pentru a bifa un obiectiv.
Nu forțăm traseul doar pentru a bifa un obiectiv.
Ritmul este de grup, nu individual.
Mergem împreună și nu lăsăm pe nimeni în urmă.
Mergem împreună și nu lăsăm pe nimeni în urmă.
Siguranță și organizare
La turele Coco Outdoor Guide, siguranța este parte din modul în care lucrăm.
• mergem în grup organizat
• nu lăsăm pe nimeni în urmă
• ritmul este adaptat grupului
• avem închizător de drum cu stație de comunicare și experiență montană considerabilă
• avem trusă medicală completă
• avem stații de comunicare
• avem pregătire în acordarea primului ajutor, inclusiv cursuri urmate la Crucea Roșie
• facem analiză meteo înainte de eveniment
• evaluăm condițiile din teren
• dacă terenul sau vremea o cer, adaptăm traseul fără ezitare
• nu lăsăm pe nimeni în urmă
• ritmul este adaptat grupului
• avem închizător de drum cu stație de comunicare și experiență montană considerabilă
• avem trusă medicală completă
• avem stații de comunicare
• avem pregătire în acordarea primului ajutor, inclusiv cursuri urmate la Crucea Roșie
• facem analiză meteo înainte de eveniment
• evaluăm condițiile din teren
• dacă terenul sau vremea o cer, adaptăm traseul fără ezitare
Preferăm întotdeauna o tură dusă bine până la capăt, nu una forțată.
Atmosfera turelor Coco Outdoor Guide
Drumețiile noastre înseamnă organizare, siguranță și respect pentru munte, dar și o comunitate care s-a format în timp.
Mergem în echipă, păstrăm un ton firesc și construim ture în care oamenii se simt bine, fără grabă inutilă și fără presiune.
Pentru cei care vin pentru prima dată, este o ocazie bună să descopere o gașcă frumoasă de oameni care revin tocmai pentru felul în care se merge și se stă împreună.
Cost
120 lei / adult
60 lei / adolescent
60 lei / adolescent
Taxa include:
• ghidaj profesionist
• organizare logistică
• asistență permanentă pe traseu
• suport înainte de tură privind echipamentul și pregătirea
• organizare logistică
• asistență permanentă pe traseu
• suport înainte de tură privind echipamentul și pregătirea
Taxa nu include transportul, masa sau alte cheltuieli personale.
Întrebări înainte de tură
Dacă aveți întrebări legate de traseu, nu sunteți siguri dacă drumeția este potrivită pentru dumneavoastră sau aveți nelămuriri legate de echipament, îmbrăcăminte ori alimentație pentru tură, vă rugăm să ne contactați.
Oferim cu plăcere consultanță înainte de tură, pentru ca fiecare participant să vină pregătit corespunzător.
Preferăm să discutăm de zece ori înainte, decât să existe neclarități pe traseu.
Scopul nostru este ca experiența să fie plăcută și sigură pentru toată lumea.
Participare și responsabilitate
Participarea la această drumeție presupune asumarea faptului că activitatea se desfășoară în mediul natural și implică efort fizic specific drumețiilor montane.
Prin înscriere, participanții confirmă că au o stare de sănătate bună și echipament adecvat pentru desfășurarea activității în siguranță.
Participarea la eveniment presupune acceptarea condițiilor prezentate în descriere și asumarea responsabilității personale pentru participarea la activitate.
Fotografii și materiale media
În timpul activității pot fi realizate fotografii sau materiale video.
Acestea pot fi utilizate de către Coco Outdoor Guide în scopuri de promovare, pe website, social media sau în materiale de prezentare.
Participarea la eveniment presupune acordul implicit pentru utilizarea acestor materiale.
Înscriere
Rezervarea locului se face prin Booktes.
Contact
Cosmin Olaru
Coco Outdoor Guide
📞 0727 865 801
Coco Outdoor Guide
📞 0727 865 801
Fotografii
Alte sugestii
7 Noi
Lumea lui Peter Connerth
Expoziție
Începe la 14:00
|
Piața Mică 21, Sibiu, Romania