Reparații ample, finalizate pe trei străzi. Lucrările continuă pe noi străzi

Reparații ample, finalizate pe trei străzi. Lucrările continuă pe noi străzi

9 Mai, 09:00
Comunicat de presă

“Lucrările de reparații ample pe străzile din Sibiu sunt o activitate continuă, pe tot parcursul anului. Am început mai târziu anul acesta din cauza temperaturilor scăzute care s-au înregistrat până nu demult, dar am reușit până în prezent să finalizăm 3 străzi, alte 6 fiind în lucru. Pe rând, arterele care au nevoie de astfel de intervenții vor figura pe următoarele comenzi pe care le vom emite.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
  •  Calea Cisnădiei, tronsonul dintre str. N. Iorga și str. Gh. Dima. După finalizarea reparațiilor, pe lângă marcajele longitudinale, de reglementare a traficului, s-a refăcut marcajul benzii speciale pentru autobuze și s-a marcat o zonă specială de viraj la stânga pentru traficul dinspre str. Plugarilor spre Calea Cisnădiei, care va facilita mult accesul de pe această stradă secundară pe o arteră aglomerată.
  •  Str. Justiției 
  •  Str. Lucian Blaga, tronsonul dintre str. Independenței și Berăriei.     
 
Lucrările de reparații continuă pe noi străzi, următoarele fiind în lucru: 
 
  • Pe străzile Călțun, Diaconu Coresi, Șerbota și Țițeica se lucrează în prezent la trotuare, la betonarea și refacerea stratului asfaltic. Ulterior, se va interveni pe carosabil, cu lucrări de frezare a stratului de uzură și turnare a unui nou strat. 
 
  • Pe străzile Garibaldi și Lirei, stratul vechi de asfalt a fost deja îndepărtat, iar pentru marți, 9 mai este planificată așternerea noului strat, dacă vremea permite. Pentru execuția acestei operațiuni vor fi necesare închideri punctuale de trafic.      
La aceste lucrări se adaugă cele de remediere prin plombare a gropilor apărute punctual în asfalt. 

Primăria Sibiu

Alte Știri

Acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor în zilele de 26 și 27 aprilie

Comunicat de presă

Primăria Sibiu organizează o nouă sesiune a programului de bugetare participativă

Primăria Sibiu organizează o nouă sesiune a programului de bugetare participativă

Comunicat de presă

Încep lucrările pentru eficientizarea energetică a grădiniței Elefănțelul Curios

Încep lucrările pentru eficientizarea energetică a grădiniței Elefănțelul Curios

Comunicat de presă