Lucrări la rețeaua de apă pe bulevardul Vasile Milea

Lucrări la rețeaua de apă pe bulevardul Vasile Milea

13 Aprilie, 12:40
Comunicat de presă

Începând de miercuri, 13 aprilie, până în 25 iulie, SC Apă Canal va desfășura lucrări pe bulevardul Vasile Milea în vederea modernizării rețelei de distribuție de apă potabilă și înlocuirea branșamentelor la imobile. 

Lucrările se vor desfășura etapizat, pe tronsoane scurte, de la intersecția cu Calea Dumbrăvii și până la intersecția cu strada Nicolae Iorga, fără închiderea circulației. Acestea vor afecta doar prima bandă de circulație, cea de pe dreapta, în sensul de mers spre Șelimbăr. Circulația va fi astfel deviată pe o singură bandă în zona restrânsă în care se lucrează. 

Primul tronson care va intra în lucru este cel dintre Calea Dumbrăvii (de la magazinul Profi)până la intersecția cu strada Oituz. Precizăm că intersecția cu str. Oituz va rămâne liberă pentru circulație. Pe acest tronson lucrările se vor finaliza în circa 10 zile. 

Constructorul are obligația, conform avizului transmis de Comisia de Circulație, să semnalizeze corespunzător lucrările pentru dirijarea traficului, iar inspectorii Primăriei vor verifica respectarea acestei prevederi. 

Primăria Sibiu

Alte Știri

Taxele și impozitele locale pentru anul 2026 - publicate în dezbatere publică, după modificarea legislației naționale

Comunicat de presă

Turnul Sfatului, o emblemă a Sibiului istoric și turistic, intră în reabilitare

Turnul Sfatului, o emblemă a Sibiului istoric și turistic, intră în reabilitare

Comunicat de presă

Trei noi investiții în unitățile de învățământ: Modernizarea unei săli de sport și eficientizarea energetică a 2 grădinițe

Trei noi investiții în unitățile de învățământ: Modernizarea unei săli de sport și eficientizarea energetică a 2 grădinițe

Comunicat de presă