Lucrările la rețeaua de gaz pe str. Moara de Scoarță avansează.Se lucrează pe tronsonul dintre str. Traian și Viitorului

10 Octombrie, 10:32

Lucrările la rețeaua de gaz, avizate de Comisia pentru sistematizarea circulației pe str. Moara de Scoarță, avansează. Constructorul contractat de compania Delgaz Grid a început intervențiile pe cel de-al treilea și ultimul tronson, cel dintre străzile Traian și Viitorului.

Reamintim șoferilor că strada este închisă traficului și, prin urmare, accesul este interzis în zona lucrărilor. Următoarele restricții se vor aplica până în data de 17 noiembrie:
  •  Traficul rutier este deviat pe ruta str. Lupeni - str. Cugir - str. Anina - str.  Popovici,Bănățeanu - str. O. Smigelschi - str. Viitorului 
  •  Pe str. Călan  se circulă în dublu sens în perioada lucrărilor,  iar intrarea autovehiculelor pe str. Moara de Scoarță va fi posibil din direcția străzii Teilor.
  •  Și pe str. Teilor se circulă în dublu sens, iar în acest context, pe sensul de mers dinspre strada Moara de Scoarță spre str. Anina, nu este permisă parcarea, fiind montate indicatoare cu semnificația “Oprirea interzisă”.
  •  Pentru a permite accesul locuitorilor din zonă, pe str. Moara de Scoarță, pe
    sectorul cuprins între  străzile  Teilor și Traian, se circulă în dublu sens.

Primăria Sibiu

Alte Știri

August 12, 2026

O porțiune a străzii V. Aurie se închide temporar pentru îndepărtarea resturi...

Situația acoperișului prăbușit de pe un bloc de pe str. V. Aurie a fost discutată astăzi, 12 august, în ședința Comisiei de sistematizare a circulației. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sib...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
August 12, 2026

Șoseaua Alba Iulia, tronsonul dintre str. Salzburg și str. Europa Unită, înch...

Lucrările de reparații ale carosabilului pe șoseaua Alba Iulia, tronsonul dintre sensurile giratorii de la intersecția cu str. Salzburg și respectiv str. Europa Unită, au avansat. Constructorul T...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu
August 12, 2026

500 milioane lei investiți în Sibiu, prin 45 de investiții realizate de Munic...

“Municipiul Sibiu a derulat 45 de investiții finanțate prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență, în valoare de 486,3 milioane de lei. Toate proiectele vor fi finalizate până la termenul ...

Primăria Sibiu Published By Primăria Sibiu