Gust sibian - Mere


Dacă ar fi să alegem un fruct simbol pentru județul Sibiu, cu siguranță acesta ar fi mărul, datorită diversității de soiuri noi și tradiționale de sute de ani dar și a numeroaselor livezi.

Cultivarea diverselor soiuri a început în secolul al XVIII-lea de pe dealurile mai domoale ale Mărginimii Sibiului și în Valea Târnavelor, prin urmare localnicii au învățat să le valorifice atât gustul și proprietățile curative în funcție de soi. Merele cu aromă puternică precum Pătulul, Domnescul și Mașanschi erau transformate în dulcețuri și peltele, Boikenul în compot iar Renetul în suc și cidru.

Merele sunt nelipsite de pe masa gospodăriilor sibiene, pe lângă consumarea lor în stare crudă sau gătite, unele soiuri parfumează încăperea și cândva serveau drept decorațiuni comestibile pe bradul de crăciun.

Care sunt merele sibiene și unde le găsim azi în Sibiu?

Mere de Sibiel

În zona Sibiel - Fântânele se găsesc aproximativ 34 de soiuri de mere și 7 de pere. Le puteți gusta cu ocazia unor drumeții de toamnă pe traseele turistice din zonă, la Târgul și degustarea de mere din fiecare octombrie sau în meniul pensiunilor agroturistice din zonă.

Până atunci documentați-vă din broșura Federației Trai Verde, care face eforturi în conservarea și popularizarea merelor tradiționale sibiene.

📸 Fb.com/Traiverde. www.sibiu-turism.ro

Soiuri de măr și păr din zona Sibiel- Fântânele Federația Trai Verde

Știați că ?

Mărginimea Sibiului a fost distinsă cu oscarul pentru regiuni turistice „Mărul de aur” de către Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism în anul 2009.
Trofeul este expus în Muzeul de icoane pe sticlă din Sibiel.

Muzeul de icoane pe sticlă „Preot Zosim Oancea”

Mere de Cisnădioara

Livezile de fructe din Cisnădioara dau și mai mult farmec acestei localități romantice din apropierea Sibiului. Merelor le este dedicată o întreagă stradă, (str. Mărului) pe care, în inima unei livezi de mere, se găsește Apfelhaus (Casa Merelor). Din pomii livezii se culeg merele pentru prepararea salatei cu mere (Apfelsalate), a ștrudălului cu măr sau a prăjiturii „Apfeltraum” din meniu. Încearcă-le!

📸 FB.com/ApfelhausCisnadioara/, IG.com/vasilica.elena_vasiliu/, IG.com/silvialianapop/

Apfelhaus

Mărul de Sibiu

Mărul de Sibiu este o asociație care și-a propus valorificarea fructelor provenite din livezile sibiene. Asociația a fost fondată de producători locali dar și societăți mari precum Hortisem, Hortifruct sau Horticola Interna­ţional. Cea din urmă cultivă mere începând din 1965 în livezile din Șura Mare și Viile Sibiului. Soiurile de golden, ionatan, florina (…) le găsiți în lanțurile de magazine locale Simpa și Trans Agape, în Piața Volantă Transilvania, dar și la intrarea în livada privată, la ieșirea din Șura Mare, pe stânga.

📸 Fb.com/Horticola-International

Horticola Internațional Piața Volantă Transilvania

Mere de Slimnic

În drumul din Sibiu spre Mediaș, la intrare în localitatea Slimnic veți găsi pe partea stângă livezile de meri la poarta cărora producătorii ademenesc trecătorii cu saci de mere și suc proaspăt fără conservanți. Administrarea livezilor de mere și prepararea sucului de mere natural este un meșteșug al locului, majoritatea producătorilor moștenind ocupația din familie. Nu ezitați să-i cunoașteți, vă vor povesti cu entuziasm despre soiurile de mere și procesarea lor.

📸 Silvana Armat - http://www.turnulsfatului.ro

Savoarea merelor

Mere de Mălâncrav

Ce poate atesta mai bine tradiția merelor de la Mălâncrav decât numele însuși care înseamnă ”roată de mere” (din maghiara Almakerék). Livada de mere de la Mălâncrav a fost atestată încă din 1305, intens cultivată în timpul comunist și lăsată în paragină până în 2002, cânt Fundația Mihai Eminescu Trust s-a îngrijit de reînvierea celor cca. 100 de hectare cu soiuri specifice Transilvaniei precum Patul, Poinic, Renet, Frumos de Boscop, Parmen (...) și din care se produce gustosul suc de Mere de Mălâncrav, marcă înregistrată locală.

Acesta se găsește la: Băcănia Albota (Str, Filarmonicii 2), Local (Str. Târgul Vinului 16), Pasaj (Str. Turnului 3A), Syndicat Gourmet (Str. Târgului Nr 10), Rețeaua de magazine și cofetării Mândra Sibiu, Pensiunea Restaurant Korona (Str. Luptei 9), Arhiva de Cafea si Ceai (Str. Arhivelor 2)

📸 http://livadamalancrav.ro/, IG.com/proudromania/, IG.com/greenminismartie/

Local Pasaj Syndicat Gourmet Arhiva de Cafea și Ceai Korona

Alte sugestii

Unde mănânci un burger bun în Sibiu?
Evenimente de neratat în luna DECEMBRIE la Sibiu
Iarna în Sibiu. Experiențe în împrejurimi
Foodie Tour Sibiu
Turul galeriilor / muzeelor de artă