Actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Sibiului  Pentru 2021 - 2030

Actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Sibiului Pentru 2021 - 2030


Sibiu, 30 martie 2021

Sibiul își va actualiza în următoarele 10 luni, strategia de dezvoltare pentru următorii 9 ani, o acțiune în care vor fi implicate în egală măsură Primăria Sibiu, dar și comunitatea, prin intermediul consultărilor și dezbaterilor publice, administrația locală dorindu-și un document strategic acceptat și susținut de sibieni. 
 
“Este vorba de un plan strategic prin care vom defini viziunea administrației locale și a comunității în ceea ce privește dezvoltarea orașului în următorii ani, în mod integrat, sustenabil și predictibil, care ne va ghida în luarea deciziilor de prioritizare și implementare a investițiilor. Cu ajutorul unei firme specializate, vom stabili direcții de dezvoltare și obiective majore care vor da Sibiului vectori de dezvoltare, în corelare și cu liniile de finanțare europeană. Acest document va indica un plan de acțiune și o listă de proiecte concrete, de la proiecte pentru infrastructură și educație și până la amenajarea de noi obiective de agrement. Am insistat ca în atribuțiile firmei contractate pentru consultanță să intre organizarea de consultări aplicate cu membrii comunității, prin instrumente adaptate la restricțiile necesare gestionării pandemiei de coronavirus.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Primarul Astrid Fodor a semnat contractul pentru serviciile de consultanță în vederea elaborării Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2030 în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene SIBIU SMART, prin care Primăria Sibiu urmărește actualizarea Strategiei de Dezvoltare a orașului și a Planului de Mobilitate Urbană. 

Firma contractată în urma unei proceduri de achiziție este SC CIVITTA Strategy & Consulting București, o firmă cu experiență solidă în acest domeniu. 

Etapele elaborării noii Strategii: 

Ø  Analiza situației existente din punct de vedere socio-economic, al mediului, al echipării tehnice, al dezvoltării domeniilor educației și sănătății, turismului și culturii, locuirea și calitatea spațiului public, al ofertei pentru petrecerea timpului liber, al serviciilor de utilitate publică, al infrastructurii și mobilități urbane, al zonelor urbane marginalizate, al protecției mediului și al guvernanței orașului. Consultantul va colecta date statistice și va realiza o imagine a stadiului în care se află Sibiul de astăzi.
Ø  Consultarea grupurilor țintă și a cetățenilor: consultantul va prezenta detaliat lista factorilor interesați, planul de gestionare a comunicării cu cetățenii, planificarea consultărilor publice, etc. 
Ø  Analiza impactului măsurilor din Strategia de Dezvoltare anterioară, rezultatele proiectelor implementate
Ø  Corelarea noii Strategii cu celelalte documente strategice ale Sibiului: Planul de Mobilitate Urbană, Strategia și Planul de Acțiune pentru Adaptarea la Schimbările Climatice, Planul Urbanistic General, etc.
Ø  Elaborarea viziunii de dezvoltare pentru anul 2030, în funcție de nevoile identificate și de oportunitățile de dezvoltare, continuând Strategia precedentă 
Ø  Stabilirea direcțiilor și obiectivelor strategice pentru perioada 2021-2030, definind obiective clare, limitate în timp, măsurabile și realizabile
Ø  Elaborarea Planului de Acțiune și a portofoliului de proiecte, structurat pe direcții de acțiune. Portofoliul de proiecte va include perioada de derulare și sursele de finanțare identificate, mai ales fonduri europene nerambursabile disponibile în noul cadru financiar.
Ø  Definirea unei proceduri de prioritizare a proiectelor, în funcție de gradul de complexitate a acestora, importanța pentru comunitate, bugetul alocat și sursele de finanțare, etc.
Ø  Definirea procedurilor prin care se va monitoriza implementarea proiectelor propuse în noua Strategie
Ø  Realizarea procesului de consultare a sibienilor referitor la varianta intermediară a Strategiei

 

Actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană va fi realizată în cadrul proiectului SIBIU SMART, pentru care Primăria Sibiu a obținut finanțare prin Programul Operațional Capacitate Administrativă. 

 

Serviciul Comunicare, Relații Externe și Marketing 
Primăria Municipiului Sibiu

Alte sugestii

Sprijin concret pentru refugiații din Ucraina care ajung în Sibiu
Ghișeul digital al Primăriei Sibiu, în testare
Pasajul pietonal Șaguna s-a redeschis de astăzi circulației pietonale
Primăria Sibiu a stabilit locațiile pentru autorecenzare asistată în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor
Noi investiții în clădirile unităților de învățământ preuniversitar din Sibiu