Primăria Sibiu a stabilit locațiile pentru autorecenzare asistată în cadrul  Recensământului Populației și Locuințelor

Primăria Sibiu a stabilit locațiile pentru autorecenzare asistată în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor


În perioada 14 martie – 15 mai începe prima etapă de colectare a datelor de la populație în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor. În această etapă cetățenii sunt invitați să se autorecenzeze online, pe https://www.recensamantromania.ro/. Cetățenii care nu dețin mijloace electronice pentru aceasta sau pur și simplu nu utilizează aceste mijloace și nu au exercițiul de a lucra online, pot apela la autorecenzarea asistată. 
 
Ce este autorecenzarea asistată? Persoanele care apelează la această metodă vor completa informațiile în format electronic, cu sprijinul unui recenzor, în centrele de autorecenzare asistată care urmează să fie înființate de Primăria Sibiu. Autorecenzarea se poate face în aceste centre pe tablete conectate la internet sau pe echipamentul cetățeanului – pe telefon, spre exemplu. 
 
Unde se vor înființa centrele de autorecenzarea asistată? Primăria Sibiu a decis locațiile pentru astfel de centre, în mai multe zone din oraș:
 
1. Sediul Primăriei Sibiu din Piața Mare – str. Samuel Brukenthal, nr. 2 | Centrul de Informații pentru Turiști, cu intrare din Piața Mare 
2. Sediul Primăriei Sibiu de pe b-dul Victoriei nr. 1-3  | La parterul clădirii, sala P44
3. Sediul Direcției Fiscale Sibiu de pe strada Turismului, nr. 15 | La intrarea principală, în holul de la parter
4. Cantina Municipiului Sibiu, Calea Gușteriței , nr. 22 | La biroul de la parter
5. Clădirea de birouri a Serviciului Public de Administrare a Cimitirului Municipal, Calea Dumbrăvii, nr. 155 | Clădirea administrativă de la intrarea principală în Cimitir, în dreapta
6. Sediul SC Apă Canal SA, str. Eschile, nr. 6 | Intrarea dinspre str. Lungă, corp A – Relații clienți
7. Sediul SC Piețe SA de la Piața Cibin | În interiorul halei
 
Centrele vor fi disponibile începând din 14 martie, până în 15 mai. 

Alte sugestii

Sprijin concret pentru refugiații din Ucraina care ajung în Sibiu
Ghișeul digital al Primăriei Sibiu, în testare
Pasajul pietonal Șaguna s-a redeschis de astăzi circulației pietonale
Noi investiții în clădirile unităților de învățământ preuniversitar din Sibiu
Pregătim documentația pentru amplasarea a încă 14 stații de încărcare a autovehiculelor electrice în Sibiu