Tot ce trebuie să știi pentru a vizita Sibiul în această perioadă

Tot ce trebuie să știi pentru a vizita Sibiul în această perioadă


Sibiul a fost în ultimii ani una dintre destinațiile preferate de city break ale turiștilor din România și din Europa. Începutul acestui sezon turistic ne-a prins în plină stare de urgență, și pentru o lungă perioadă de timp orașul a arătat diferit față de cum eram obișnuiți. 

În ultimele săptămâni am început să simțim, timid, întoarcerea turiștilor. Deși lipsesc marile evenimente și festivaluri cu care ne ocupam de obicei întreaga vară, acum Sibiul are un farmec nou. Faptul că acum căutăm locuri cât mai puțin aglomerate este și o ocazie de a redescoperi locurile în aer liber și activitățile în natură pe care orașul și împrejurimile sale ni le oferă.

Dacă plănuiești să vizitezi curând Sibiul, am făcut mai jos o scurtă listă a locurilor și activităților care se potrivesc cel mai bine acestei perioade: în aer liber, în spații deschise și în deplină siguranță.

Măsuri de siguranță

Treptat, multe dintre restricțiile impuse în perioada stării de urgență și mai apoi de izolare au fost ridicate. Totuși, sunt în vigoare o serie de recomandări privind distanțarea socială pe care trebuie să le ai în vedere atunci când călătorești în Sibiu sau oriunde altundeva în țară, și anume:

”Este interzisă apropierea la o distanță mai mică de un metru față de alte persoane. Sunt exceptate de la această regulă persoanele care locuiesc împreună.”


”Purtarea de măști de protecție pentru acoperirea gurii și nasului este obligatorie în spațiile închise (magazine, instituții, farmacii, spitale, cabinete medicale transportul public, taxiuri și mijloace de transport similar sau în unitățile care oferă servicii unde distanța socială nu poate fi respectată).”

Pentru a te informa direct de la sursă, îți recomandăm să urmărești site-ul Ministerului de Afaceri Externe, pe link-ul de mai jos: 
Vezi recomandările și informările MAE:

Cazare

Locurile de cazare din Sibiu au fost deschise pe toată durata stării de urgență, dar au suferit pierderi dramatice, datorită scăderii dramatice a volumului de turiști, care altă dată animau orașul. Partea bună, dacă alegi să vizitezi Sibiul în această perioadă, e că vei descoperi o mulțime de locuri de cazare extrem de interesante, unde altă dată cu greu ai fi prins loc, la prețuri neașteptat de mici.

Vei găsi o mulțime de hoteluri, pensiuni și apartamente în regim hotelier încântătoare, pe platformele de booking dar și în secțiunea ”Cazare” din aplicația noastră:

Foto: booking.com

Ieșitul în oraș

La momentul scrierii acestui articol, restaurantele din Sibiu sunt încă închise în interior, însă avem norocul să avem o mulțime de terase excelente, cu panorame frumoase și bucătării interesante. Pe toată perioada stării de urgență, cele mai multe dintre ele au continuat să funcționeze, doar pe bază de livrare, iar acum se bucură să poată primi din clienți, chiar dacă doar în aer liber.

În Piața Mare, Piața Mică, dar și pe strădulețe și în piațetele adiacente vei descoperi o mulțime de terase, însă ține cont că încă sunt în vigoare măsurile de siguranță: maxim 4 persoane la o masă, rezervarea prealabilă e recomandată și multe dintre locații te vor ruga să-ți notezi numele și ora sosirii într-un registru.

Sunt reguli ușor de respectat, de a căror implementare depinde siguranța noastră, a tuturor, și care nu te vor împiedica în niciun fel să te bucuri de serile călduroase de vară. Mai ale că în ultimele luni spațiul pietonal din piețele Sibiului a crescut considerabil iar peisajul, liber de mașini parcate, e din ce în ce mai romantic.

Foto: pagina de facebook Kulinarium
10 restaurante din Sibiu pe care e păcat să le ratezi:
Câteva terase și grădini de vară pe care ți le recomandăm:

Activități și locuri de vizitat în aer liber

În mod normal, luna iunie ar fi fost o perioadă extrem de efervescentă din punct de vedere al evenimentelor iar străzile orașului ar fi fost un furnicar de turiști. Liniștea de acum ne face și pe noi, localnicii, să ne vedem orașul cu alți ochi și să ne reîndrăgostim de locuri pe care (poate) le-am uitat în verile trecute.

Te poți bucura de toate obiectivele orașului, mai în liniște și cu mai puțină înghesuială decât de obicei. Tocmai ai descoperit cel mai complet ghid turistic digital al Sibiului, așa că îți recomandăm să folosești secțiunea ”Descoperă Sibiul” din aplicația noastră și să descoperi cele mai importante obiective turistice din oraș.

Fie că ești turist sau localnic, îți recomandăm să te bucuri din plin de cele două obiective turistice în aer liber ale orașului: Grădina Zoologică și Muzeul Civilizației Tradiționale ASTRA. Fiecare dintre acestea au implementat toate măsurile de prevenție a răspândirii virusului necesare, ca noi să ne putem bucura în voie de timpul petrecut în aer liber.

Foto: paginile de facebook Muzeul Astra și Zoo Sibiu
Vezi profilul Zoo Sibiu
Vezi profilul Muzeului ASTRA:

Restricții de călătorie și măsuri de carantină

În ultimele săptămâni, România a ridicat majoritatea restricțiilor de deplasare. Cu toate acestea, există încă o listă de state pentru care se impune intrarea în carantină, timp de 14 zile, la intrarea în țară. Statele exceptate în acest moment, din care se poate intra în România fără niciun fel de restricții sunt cele din chenarul verde:

Conform Hotărârii nr 31 din 22.06.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență


Câteva recomandări bonus

De curând, Sibiu a fost inclus de câtre revista Forbes pe lista celor mai sigure destinații din Europa de vizitat în această vară. Vezi mai jos de ce a fost inclus orașul nostru în această listă:
Sibiu pe lista celor mai sigure destinații, conform Forbes:

Dacă vizitezi muzeul Brukenthal vei avea parte de o surpriză drăguță

De la redeschidere, cei de la Muzeul Brukenthal pun la dispoziția vizitatorilor măști textile personalizate, cu fragmente din picturi celebre. Le puteți găsi la magazinele lor de suveniruri, iar cererea a fost atât de mare încât acum muzeul realizează periodic colectii de măști cu tematică :).

Foto: pagina de facebook Brukenthal National Museum

Alte sugestii

Sibiul în trend: mâncăruri și băuturi de încercat
Sibiul Festivalier 2024
O călătorie prin Sibiul de ieri și de azi
Rezoluții pentru 2024 în Sibiu 🌟
Experiențe pentru cei mici în luna cadourilor