Campania “Părerea TA contează” continuă


Campania lansată de Tursib împreună cu Asociația Sibiu 1191 continuă. Ȋncepând din luna mai am propus tuturor utilizatorilor transportului public din Sibiu să ne spună părerea lor referitoare la activitatea Tursib, completând o serie de chestionare pe diverse teme. Cele două subiecte propuse de noi până acum au făcut referire la modul în care este percepută de publicul călător activitatea conducătorilor auto Tursib, iar cel de-al doilea se referă la activitatea echipelor de control. Ambele au fost completate de un număr mare de persoane, fapt care ne onorează şi ne ajută în acelaşi timp să aflăm percepţia reală a călătorilor despre serviciile pe care le prestăm.

Următorul chestionar pe care vi-l propunem se referă la activitatea şi atitudinea personalului din punctele de vănzare Tursib. Aşadar, începând cu săptămâna 20-26 septembrie, veţi putea găsi codurile QR prin intermediul cărora puteţi accesa noul chestionar în autobuze, în staţii, pe site-ul Tursib, pe Facebook, in aşa fel încât toţi cei care doriţi să îl completaţi să îl puteţi accesa în diverse moduri. 

Am promis la începutul campaniei că în urma fiecărui chestionar, vom reveni cu o analiză a rezultatelor şi măsurilor luate. Am făcut acest lucru în cazul primului chestionar referitor la atitudinea conducătorilor de autobuze. Vom analiza şi rezultatele celui de–al doilea chestionar, urmănd ca şi în acest caz să revenim cu informaţii concrete şi cu îmbunătăţiri dacă va fi cazul. 

Vă mulţumim tuturor celor care aţi înţeles demersul nostru şi care aţi ales să ne ajutaţi să ne îmbunătăţim activitatea completănd aceste chestionare. Vă asigurăm că ţinem cont de toate răspunsurile dumneavoastră şi că vom face tot posibilul ca disfuncţionalităţile pe care ni le sesizaţi să fie într-o cât mai mare măsură remediate.

Completează chestionarul!

Alte sugestii

Autocare noi pe traseul 22 Sibiu – Păltiniş
Informații importante referitoare la abonamentele Tursib
Sprijin concret pentru refugiații din Ucraina care ajung în Sibiu
Ghișeul digital al Primăriei Sibiu, în testare
Pasajul pietonal Șaguna s-a redeschis de astăzi circulației pietonale