Continuă montarea dispozitivelor cu gel dezinfectant la scările de bloc


Primăria Sibiu a demarat luni, 13 aprilie acțiunea de montare a dispozitivelor cu gel dezinfectant la intrarea în scările de bloc din municipiul Sibiu. Aceste aparate au capacitatea de 600 de ml și sunt instalate la intrarea în scară, pe interior, pentru ca doar locatarii să aibă acces la acestea.

Până în prezent s-au instalat astfel de dispozitive la scările din cartierele Turnișor, Dioda și Vasile Aaron.

Astăzi, miercuri, 15 aprilie se lucrează în cartierul Broscărie, în Țiglari și în zona Compa și urmează să se intre la blocurile din zona Lupeni – Reșița.

Joi, 16 aprilie se va lucra la scările din cartierul Terezian și la cele din zona Balanța – Lazaret.

În perioada sărbătorilor pascale, 17-20 aprilie, acțiunea se va întrerupe, urmând să se reia din 22 aprilie.

Alte sugestii

Inițiativa Vă Ajutăm din Sibiu
Măsuri luate de Primăria Sibiu pentru prevenirea răspândirii COVID-19
Restricții noi în România din cauza COVID-19
GCS: 15 recomandări pentru a evita infectarea cu coronavirus
Măsuri speciale pentru terasele sezoniere din Sibiu