Bastionul Haller
Obiectiv turistic
Despre
Este primul bastion construit la Sibiu și unul dintre cele mai vechi din Transilvania, construcţia sa fiind iniţiată în anul 1551 de comandantul militar habsburgic Castaldo, după planurile arhitectului Alessandro Clippa, în timpul primariatului lui Petru Haller. Bastionul urma să asigure paza drumului ce venea de la Brașov, dar și a colțului sud-estic de cetate.
Bastionul Haller este construit din cărămidă şi umplut cu pământ, având zidurile cu o lungime totală de 223 m şi înălţimea maximă a zidului de 9 m. Forma sa este una asemănătoare asului de pică. Pentru o mai bună apărare, zidurile erau prevăzute la cca 1 m de limita superioară cu distanţiere, realizate din piatră, pentru a împiedica instalarea scărilor de asediu.
Se păstrează şi astăzi deschiderile cazematelor pentru tunuri, atât spre Turnul Gros (două), cât şi spre Str. Manejului (trei). Sunt remarcabile "urechile", care maschează cazematele ce asigurau acoperirea cu foc a flancurilor bastionului.
Bastionul a rezistat asediilor Sibiului din anii 1602-1603, 1658, 1704, dar mai ales celui din anul 1660 al lui Gheorgy Rackoczy al II-lea.
În anul 1771, nemaifiind necesar apărării cetăţii, Bastionul Haller a fost folosit de armata austriacă, proprietara terenului, drept şcoală de călărie.
Aceasta a funcţionat aici până în anul 1911, când Administrația Financiară de Stat a preluat bastionul și a deschis aici o școală de moașe, care s-a transformat ulterior în maternitate.
*sursa foto: https://patrimoniu.sibiu.ro/fortificatii/bastion/63
*sursa foto: https://patrimoniu.sibiu.ro/fortificatii/bastion/63