Răzvan Morariu
Răzvan Morariu

Răzvan Morariu

Ghid de turism

Despre

Mă numesc Răzvan și sunt ghid turistic specializat pe ture în natură. Dacă vrei să dai o tură în plimbare, cu bicicleta cu schiurile sau în alergare, m-aș bucura să fiu alături de tine. Iubesc aventura și frumusețile naturale din jurul Sibiului și mă bucur să le împart cu oricine. 

Photo Gallery

Video

Alte sugestii

Ghid de turism
Deschis
Încă de când am ajuns în Sibiu, mi-am dorit foarte mult să contribui cu ceva personal la bogăția culturală a orașului. Identitatea și experiența mea profesională vine din lumea evreiească, așadar decizia a fost simplă. Am creat un traseu turistic care să spună povestea evreilor din Sibiu, o comunitate mică, dar importantă în peisajul etnic, cultural și religios al Sibiului.  M-aș bucura să vă însoțesc într-o plimbare prin oraș și să vă povestesc despre oamenii care au făcut parte din comunitate, despre împlinirile și greutățile prin care au trecut, dar și despre clădirile și obiectivele evreiești care mai există.  Am o experiență de 20 de ani în domeniul educației informale evreiești, am creat nenumărate programe culturale și educaționale pentru copiii și adulții din cadrul comunității evreiești din România. Acum îmi doresc să împărtășesc din cunoștințele și experiența mea și publicului larg, în special celor care nu au avut niciodată (sau foarte rar) ocazia să afle ceva despre evrei și cultura lor, dar care sunt deschiși și curioși! 
Ghid de turism
Limbi vorbite: EN, RO
Ghid de turism
Limbi vorbite: EN, FR, RO
Ghid de turism
5.0 2 recenzii
Limbi vorbite: EN, RO
Ghid de turism
Limbi vorbite: Engleza, Maghiara, Romana
Ghid de turism
Deschis
5.0 2 recenzii
Limbi vorbite: EN, RO Stabilită în Sibiu, Nicoleta oferă consultanță și ghidaj turistic spre cele mai mistice castele și fortărețe ale Transilvaniei, excursii montane și experiențe rurale autentice. Vă veți putea bucura de excursiile personalizate organizate cu grijă spre cele mai încântătoare și pitorești peisaje ale Transilvaniei.  Într-un amestec de cultură, istorie și mit transilvănean, tururile noastre sunt planificate să va garanteze cele mai autentice excursii. Cu Nico va veți bucura atât de ospitalitatea locală, mâncăruri delicioase, cât și de natura sălbatică a munților Carpați. Nascuta in Sibiu, ea știe exact unde să vă ducă, în acele locuri minunate pe care doar un localnic aventuros le poate cunoaște. Ne face plăcere să vă întâmpinăm aici cu căldură spre a descoperi adevărata față a lui “Dracula”, secretele acestei țări minunate, splendoarea cetăților medievale și sălbăticia munților. Dacă ai ajuns aici la noi în inima țării și îți dorești să vezi mai mult, să ajungi în tărâmuri pe care doar un localnic le-a văzut, împărtășește-ți cu Nicoleta planul și-ți vei oferi momente unice din viață. Aici ne puteți contacta și lăsa exact preferințele voastre. Vom fi încântați să vă organizăm un tur luând în considerare interesele, curiozitățile și bugetul dumneavoastră. Iubim jobul acesta, iar pasiunea noastră este să vă oferim o experiență în Ardeal cu adevărat de neuitat! Explore with your ideas and I will drive you!
Strada Paltinului 16, Sibiu 550277, Romania
Ghid de turism
4.5 2 recenzii
Limbi vorbite: EN, GER, RO
Strada Ion Codru Drăgușanu 9A, Sibiu, Romania
Ghid de turism
Limbi vorbite: EN, GER, RO
Ghid de turism
Deschis
5.0 3 recenzii
Sibiu Transylvania Tour Guide este un proiect născut din dorința de a promova Sibiul, Transilvania și România atât în rândul turiștilor români, dar mai ales în rândul turiștilor veniți din afara țării. Pentru că vrem să fie ceva deosebit, am pornit de la ideea de a oferi servicii personalizate pentru clienții noștri, fie că aceștia își doresc doar un simplu ghidaj în Sibiu sau pachete mai complexe, care să includă planificarea vacanței lor în zona Sibiului, în Transilvania sau în România, rezervările necesare, transferuri, asistența și transportul pe durata sejurului, diverse sugestii sau recomandări, etc. Altfel spus, putem fi literalmente la dispoziția dumneavoastră cu sfaturi, idei și toată logistica necesară pe parcursul vacanței în frumoasele noastre locuri. 
Sibiu, Romania