Muzeul Naţional Brukenthal

De-a lungul timpului, Sibiul a fost martorul şi beneficiarul contribuţiei extraordinare aduse de numeroase personalităţi culturale şi artistice ce au ajutat la dezvoltarea oraşului aşa cum îl cunoaştem astăzi. Fiecare dintre aceste personalităţi are o poveste distinctă şi extraordinară, care o leagă de destinul Sibiului şi care rămâne ţesută în fibra intimă a comunităţii. Sibiul a fost o cetate medievală care nu a putut fi cucerită. Între primul şi al doilea zid de apărare este o alee pietonală, ce uneşte primul teatru construit pe teritoriul României la 1788 cu „Cazarma 90”, unde va fi construit viitorul teatru. Între trecut şi viitor se va naşte această Alee a Celebrităţilor, unde în fiecare an vor fi adăugate nume importante din lumea teatrului, a dansului, a artelor spectacolului. Aleea Celebrităţilor, inaugurată în vara anului 2013 de către municipalitate cu ocazia ediţiei aniversare de 20 de ani a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, este gândită ca un loc permanent de celebrare, de recunoaştere a acestor contribuţii, precum şi un tribut adus realizărilor în domeniul cultural şi artistic din Sibiu sau în legătură cu acesta. Deşi este inspirată de celebra Walk of Fame de la Hollywood, Aleea Celebrităţilor din Sibiu este gândită ca un eveniment cultural, ceea ce îi conferă propria personalitate, precum şi ca un punct de atracţie turistică care să confere unicitate locului. Primele șapte stele au fost decernate următoarelor personalităţi: Ariane Mnouchkine Regizor Eugenio Barba Regizor Sasha Waltz Coregraf Silviu Purcărete Regizor Declan Donnellan Regizor George Banu Om de teatru Nakamura Kanzaburo XVIII (post mortem) Actor Kabuki

Este Casa Parohială Evanghelică, care încorporează substanţă murală din vechea casa parohială din secolul XIII. Elevaţia casei este databilă în secolul XV, remarcabil fiind portalul atribuit pietrarului Andreas Lapicida, ilustrativ pentru goticul târziu cu influenţe de renaştere timpurie. Blazonul este al preotului Johannes din Alţîna datat 1502.

Povestea modernă a calfelor călătoare la Sibiu a început acum 28 de ani când tânărul Oliver Eberlein, dulgher de meserie a poposit în veșmintele sale exotice pentru prima oară în micul nostru oraș. Aveau să mai treacă însă încă nouă ani până la venirea primului grup mai mare de calfe la Sibiu. Meșteșugarii călători veniți aici în 2002 au restaurat acoperișul turnului casei din Piața Huet nr. 3. Aceast imobil, cel mai vechi al orașului, a fost redeschis ulterior în mod oficial ca și Casă a Calfelor.  Această casă este unica casă a calfelor din Europa de Sud-Est iar aici poposesc an de an sute de meșteșugari din toate frățiile și asociațiile de calfe din Germania, Franța, Elveția și Austria. Casa Calfelor și “pomul de cuie” montat în fața ei reprezintă un muzeu viu, păstrând urmele fiecăreia dintre sutele de calfe care au trecut pe aici. Datorită poveștilor pe care le spune și a istoriei ei unice, această casă a devenit un important punct de atracție turistică. Asociația Casa Calfelor Sibiu, care administrează imobilul, promovează arta meștugărească, tradiția plecării în călătorie a calfelor și, nu în ultimul rând, transferul de cunoștințe și cooperarea între tineri din întreaga Europă prin organizarea de ateliere de lucru deschise, cursuri de perfecționare, simpozioane de sculptură și diverse evenimente culturale precum concerte, spectacole de teatru, seri de prezentare, film și discuții. Însă acum vă întrebați probabil ce sunt aceste calfele călătoare? Răspunsul e simplu: sunt tineri meșteșugari sau artiști care renunță la comfortul propriei locuințe și se aventurează într-o călătorie prin întreaga lume pentru o perioadă de mininim trei ani și o zi pentru a se perfecționa și dezvolta atât pe plan personal cât și profesional.

Clădirea cu nr. 5 din Piaţa Huet este o clădire publică construită în 1786 fără a fi modificată până în prezent. Construcţia a fost realizată după demolarea unor construcţii din secolul XIV, în care a funcţionat şcoala elementară a oraşului din 1380. Noul local corespundea nevoilor învăţământului gimnazial şi liceal legiferat de guvernul imperial. Clădirea este de factură barocă, include în aula liceului o „chatedra”, o structură monumentală din lemn cu strane şi baldachin destinată prezenţei rectorului liceului cu prilejul ceremoniilor şcolare, mobilă autentică, posibil unicat în România. În Colegiul Brukenthal au învăţat Nicolaus Olahus, comitele saşilor Harteneck, guvernatorul Brukenthal, Romulus Cîndea, Emil Sigerus, Julius Bieltz ş.a.

Bulevardul Corneliu Coposu se situează pe toată lungimea lui în şanţul laturii sud-estice a incintei a III-a. În partea dreaptă a bulevardului, venind dinspre strada Andrei Şaguna (DN1), este parte din valul de apărare, în partea stângă se desfăşoară relativ intactă fortificaţia vauban, cu Bastionul Porţii Cisnădiei, Turnul Gros şi Bastionul Haller. Zidul este străbătut de câteva pasaje practicate modern pentru facilitarea circulaţiei pietonale. Demnă de menţionat este aşa-zisa „Gaura Ciumei” la capătul străzii Ghe. Lazăr, flancată de doi pilaştri masivi de sfârşit de secol XIX, practicată în zidul de incintă pentru a înlesni evacuarea cadavrelor în timpul epidemiei de ciumă din secolul XVI, pentru a permite accesul în cimitirul oraşului. În spatele fortificaţiei vauban se vede partea superioară a celor trei turnuri de pe strada Cetăţii rămase intacte de pe zidurile fortificaţiei incintei a III-a originară.

Pasajul care uneşte Piaţa Mică cu Piaţa Aurarilor, respectiv a doua incintă cu a patra incintă a oraşului, este ceea ce a subzistat unui puternic bastion de poartă, Turnul Aurarilor, din care se păstrează o parte de zid crenelat, înglobat în corpul unei construcţii civile ulterioare anului 1551

Turnul se suprapune tunelului porţii cu boltă plincintru, deschiderea spre exteriorul incintei III este flancată de doi contraforţi. Etajul întâi integrat locuinţei Altemberger (primăria veche), este boltită plincintru. Pe latura spre Colegiul Brukenthal este păstrată comunicarea spre ansamblul clădirilor, constituind latura sud-vestică a Pieţei Huet înlocuite în prezent de Liceul Brukenthal. Acoperişul turnului este de tip piramidal scurt.

Casa Parohială Romano-Catolică este primul obiectiv important din Piaţa Mare, fiind realizată în stil baroc în perioada 1726-1739. În trecut, clădirea adăpostea Seminarul Iezuit. Ea înglobează fragmente ale Halei Cojocarilor. În anul 1466 exista aici sediul breslei croitorilor, care în 1688 este amenajat pentru slujbe catolice de către călugării iezuiţi. În perioada 1774-1790, la etajul al doilea a funcţionat Şcoala Elementară Catolică, mutată în clădirea Ursulinelor pentru a face loc Gimnaziului de Stat, care va funcţiona până în 1899, când se inaugurează actuala clădire a Liceului Gheorghe Lazăr. Între anii 1899 şi 1907 se va muta aici Tribunalul Judeţean. Începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, la parter se vor deschide spaţii comerciale. În partea stângă a funcţionat primul birou de informare pentru hoteluri, cafenele şi restaurante din Sibiu, Fleck & Preis, mutat în 1907 în Piaţa Mică, nr. 9, pentru a face loc Sucursalei Sibiu a Băncii Comerciale din Pesta. După 1920, când banca a fost desfiinţată, locul a fost ocupat de Siebenbürgische Bank und Sparkasse până la naţionalizare. În curtea interioară a Casei Parohiale se află statuia Sfântului Martir Johannes Nepomuk, care s-a aflat iniţial în Piaţa Mare, de unde a fost îndepărtată de regimul comunist. Statuia a stat multă vreme în curtea Muzeului Brukenthal, până când a fost mutată în curtea interioară.

Muzeul Locomotivelor cu Abur a fost inaugurat la Sibiu la data de 23 august 1994. Acţiunea de colecţionare a celor mai valoroase locomotive cu abur din reţeaua de căi ferate a României începuse încă din anul 1991. Astăzi sunt puse la dispoziţia publicului vizitator peste 30 de locomotive cu abur, pluguri şi macarale cu abur, care au circulat pe căile ferate din România în urmă cu peste o sută de ani. Exponatele au fost construite între anii 1885 şi 1959 la Uzinele Domeniilor Reşiţa, 23 August şi Malaxa din România, Schwartzkopff, Orenstein & Koppel, Borsig din Berlin, Mavag din Budapesta, Skoda şi altele, inclusiv din Austria, Suedia şi SUA. Printre ele sunt şi locomotive cu ecartament lat şi din cele pentru linie îngustă, aşa-numitele mocăniţe (trenuri de linie îngustă, care circulau în zonele de munte). Două dintre aceste locomotive sunt funcţionale şi sunt folosite în diverse ocazii. În data de 31 decembrie 2000, locomotivele au fost declarate, prin ordin al ministrului culturii, bunuri de tezaur, fiind protejate de lege.