Noua stradă Podului: o rută de transport public optimizată, piste pentru biciclete și o infrastructură modernizată
“Lucrările de modernizare a străzii Podului s-au finalizat. Demarată în martie 2020, această lucrare a fost cea mai amplă investiție într-un stradă din Sibiu în ultimii ani, pe de o parte datorită lungimii acestei artere de 3,6 km, iar pe de altă parte datorită amplorii lucrărilor. Am optimizat strada pentru mobilitatea smart, atât ca rută de transport public, cât și pentru deplasarea cu bicicleta, trotuarele sunt acum corespunzătoare pentru deplasarea pietonală, iar rețelele de apă, canalizare pluvială și iluminat public au fost și acestea modernizate.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu).
Noua stradă Podului este acum o rută de transport public optimizată. Dacă înainte de lucrări autobuzele care ajungeau în zona industrială est traversau un tronson de aproximativ 2 km de carosabil pavat cu plăci de beton, acum întreaga stradă, de la podul peste Cibin și până la ieșirea în DJ 106 este asfaltată.
Mobilitate smart, pe bicicletă
Chiar dacă lățimea străzii este mică pe unele porțiuni, prin diverse soluții și reconfigurări, Primăria Sibiu a reușit să amenajeze 3,6 km de pistă pentru biciclete, în dublu sens. În toate porțiunile în care lățimea străzii a permis, pistele sunt separate de calea pietonală și de calea auto prin borduri sau elemente separatoare.
Iluminat public eco-eficient
Pe stradă s-au instalat 146 de stâlpi de iluminat noi, dotați cu corpuri de iluminat cu LED, controlate prin-un sistem inteligent de gestiune de la distanță.
Carosabilul și trotuarele
Au fost modernizate pentru a încuraja deplasarea pietonală. De asemenea, au fost create 213 locuri de parcare cu dale înierbate pe aliniamentele stradale, acolo unde spațiul a permis, chiar dacă aceasta este o zonă de case, unde cetățenii au posibilitatea să își parcheze autovehiculele în curți.
Spațiile verzi
Spațiile verzi în suprafață de 12.500 mp au fost însămânțate cu iarbă, care va ieși în primăvară.
Rețeaua de apă
Rețeaua de apă pe această stradă a fost modernizată în 2019-2020 de către SC Apă Canal SA. De asemenea, canalizarea pluvială a fost reabilitată în aceeași perioadă cu fonduri obținute de Primăria Sibiu prin programul PNDL. Dacă înainte apa de ploaie era evacuată prin rigolele de lângă trotuar, acum apa este colectată de o canalizare modernă.
Canalizația metropolitană
În subteran s-a creat și canalizația metropolitană în care vor fi coborâte cablurile suspendate pe stâlpi de către firmele care dețin rețelele de fibră optică (telecomunicații).
Valoarea însumată a investițiilor pentru modernizarea acestei străzi se ridică la 30,9 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin fonduri europene (Programul Operațional Regional – Axa 4), prin programul PNDL și din bugetul local.
Valoarea însumată a investițiilor pentru modernizarea acestei străzi se ridică la 30,9 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin fonduri europene (Programul Operațional Regional – Axa 4), prin programul PNDL și din bugetul local.