Palatul Brukenthal Avrig

După invazia tătarilor din anul 1241, Sibiul a fost fortificat între secolele al XIII-lea şi al XVI-lea, în patru etape, cu ziduri masive din cărămidă roşie. Aceasta a determinat atribuirea denumirii de Cetatea Roşie pentru oraşul Sibiu. Zidurile se întindeau pe aproximativ 4 km, fiind prevăzute cu 39 de turnuri de apărare şi 5 bastioane. Astăzi mai pot fi văzute bastioanele Soldisch şi Haller, precum şi turnurile Scărilor, Sfatului, Dulgherilor, Archebuzierilor, Olarilor, Gros, Pielarilor, Pulberăriei. Zidul exterior de apărare din cea de-a treia centură de fortificaţii a Sibiului se poate vedea de-a lungul Bulevardului Corneliu Coposu. Între partea carosabilă şi zid se află o zonă verde, care datează din anul 1791, fiind înfiinţată mai întâi între Bastionul Haller şi Turnul Gros, pentru ca ulterior să fie prelungită până la Bastionul Cisnădiei, fiind cunoscută sub numele de "promenada invalizilor". O altă porţiune de zid se află de-a lungul Străzii Manejului, pe latura estică a Bisericii Ursulinelor. Zidul prezintă aici o suită de bolţi semicirculare, care aveau rolul de a susţine galeria de strajă. La capătul dinspre Biserica Ursulinelor, zidul formează două arcade care susţin o galerie de trecere spre curtea călugărilor de altădată. În prezent, această galerie face legătura cu Strada Constituţiei. Pe vremuri, aici se afla Turnul Bărbierilor, aproape de Poarta Sării. Cea mai veche construcţie din oraşul Sibiu, păstrată în forma ei iniţială, se găseşte în curtea din Piaţa Huet nr. 2, unde se află o porţiune de 30 m din zidul de apărare din prima incintă de fortificaţii a Sibiului, datând din secolul al XIII-lea. Zidul care se poate vedea pe Strada Cetăţii, între Turnul Dulgherilor şi Turnul Olarilor, este construit între anii 1357 şi 1366. În prezent, zidul are aspectul din a doua jumătate a secolului al XV-lea, când a fost refăcut din cărămidă şi prevăzut spre partea interioară cu arcade ample, care susţin drumul de strajă. O parte a zidului de apărare din a treia centură de fortificaţii a Sibiului se află între Bastionul Soldisch şi Strada Mitropoliei, pe str. Ioan Lupaş, în curtea Liceului Octavian Goga. Un alt tronson al zidului de apărare, cu o lungime de peste 200 m, situat în zona de denivelare între Oraşul de Sus şi Oraşul de Jos, se poate vedea pe Strada Centumvirilor, între străzile Odobescu şi Tribunei.

Turnul Pulberăriei este situat în curtea Grupului Şcolar Independenţa, în nordul cetăţii, pe Strada Ocnei. A fost construit în anul 1552 pe locul unui turn mai vechi, cel al fierarilor, şi făcea parte din cel mai puternic complex fortificat al oraşului, care apăra Poarta Ocnei (sau a Cizmarilor). Denumirea turnului vine de la destinaţia sa la acea vreme, fiind turn pentru depozitarea pulberii necesare funcţionării armelor de foc uşoare sau grele şi turn de apărare. Este un turn masiv, cu plan circular, având acoperişul cu ziduri groase, cu guri de foc de mici dimensiuni, fiind construit în acest mod pentru a putea rezista tirului artileriei de asediu. Doar o mică porţiune este expusă spre partea exterioară. Accesul în interior se făcea printr-o rampă, care ducea la intrarea aflată spre actuala stradă a Zidului şi spre drumul de strajă al zidului. Paratrăznetul turnului s-a păstrat până astăzi. Turnul a fost restaurat între anii 1974 şi 1975, ultima sa destinaţie fiind găzduirea atelierelor de creaţie ale Uniunii Artiştilor Plastici.

Turnul Pielarilor, cunoscut şi sub denumirea de Turnul cu Pulbere cel Mic, este situat pe Strada Pulberăriei şi datează din secolul al XV-lea, fiind unul dintre cele două turnuri păstrate în Oraşul de Jos. Turnul făcea parte din cea de-a patra centură de fortificaţii a Sibiului. Denumirea turnului vine de la breasla pielarilor, care aveau ateliere în această parte a oraşului şi care se ocupau cu paza şi întreţinerea lui. Turnul Pielarilor are formă octogonală și este construit pe patru nivele, dintre care ultimul ieșit în afară, cu un acoperiș de formă piramidală. Aici apar pentru prima dată ambrazuri largi pentru tunuri. Fiecare latură a turnului are guri de păcură și goluri de tragere pentru artileria ușoară, mai numeroase pe latura exterioară. Acoperișul are un steag de vânt din metal, de formă dreptunghiulară, care se pare că a apărut recent, după jumătatea secolului al XIX-lea. Turnul Pielarilor este considerat un mare supravieţuitor al oraşului Sibiu, fiind distrus şi refăcut de mai multe ori de-a lungul timpului. În marele incendiu din 31 martie 1566, turnul a explodat din cauza pulberii depozitate aici. Turnul a fost apoi afectat de un alt incendiu catastrofal, cel din 7 septembrie 1570, pentru ca, în 28 august 1638, turnul să explodeze a treia oară din cauza unui fulger. A fost reconstruit în acelaşi an.

Turnul Olarilor este situat pe Strada Cetăţii, între Turnul Archebuzierilor şi Turnul Dulgherilor, cu acesta din urmă legându-se printr-un zid din incinta a treia de fortificaţii a Sibiului. Turnul a fost construit în secolul al XIV-lea, de-a lungul timpului suferind mai multe reparaţii şi modificări. Forma actuală datează din secolul al XVI-lea. Turnul Olarilor este construit din piatră și cărămidă, având la bază o formă dreptunghiulară, după care turnul se retrage la etajul intermediar, pentru a se încheia în partea superioară prin clasica porțiune ieșită în afară, susținută de console cu guri de foc între arce. La primul și al doilea nivel se află metereze în formă de gaură de cheie, realizate în special pentru a permite executarea focului de archebuze. Partea superioară a turnului este ieșită în afară și sprijinită, la fel ca la majoritatea turnurilor sibiene, pe console.

Turnul Archebuzierilor, denumit mai târziu Turnul Postăvarilor (Pânzarilor), este cel mai sudic dintre cele trei turnuri de apărare construite pe Strada Cetăţii. Datează din secolul al XIV-lea şi face parte din a treia centură de fortificaţii a Sibiului. Denumirea sa provine de la prezența la primul nivel a unor metereze în formă de gaură de cheie, prin care se putea trage cu archebuza. Turnul Archebuzierilor este construit din piatră (până la înălțimea de circa 1 metru) și din cărămidă (de la circa 1 m până sus). El are formă de prismă ortogonală. Cinci din laturile sale sunt situate în exteriorul incintei fortificate. Partea superioară a turnului este ieșită în afară și sprijinită, la fel ca la majoritatea turnurilor sibiene, pe console în ale căror arce de legătură sunt prevăzute guri de aruncare. În interior, turnul avea două drumuri de rond folosite ca loc de manevră şi de amplasare a ostaşilor în timpul luptelor de apărare. Se consideră că actualul turn rezultă din transformarea şi supraînălţarea altuia mai vechi.

Turnul Dulgherilor este cel mai nordic dintre turnurile de pe Strada Cetăţii, fiind construit în secolul al XIV-lea şi făcând parte din a treia centură de fortificaţii a oraşului Sibiu. Denumirea sa vine de la breasla Dulgherilor, care era desemnată să îl întreţină şi să îl apere.  Turnul Dulgherilor este construit din piatră și cărămidă, având la bază o formă circulară, delimitată de porțiunea următoare printr-o cornișă pronunțată, după care turnul capătă formă de prismă octogonală, încheiată în partea superioară printr-o porțiune ieșită în afară, susținută de console cu guri de foc între arce. La primul nivel al turnului se află metereze în formă de gaură de cheie, realizate în special pentru a permite executarea focului de archebuze. Partea superioară a turnului este ieșită în afară și sprijinită pe console în ale căror arce de legătură sunt prevăzute guri de aruncare. 

Este primul bastion construit la Sibiu și unul dintre cele mai vechi din Transilvania, construcţia sa fiind iniţiată în anul 1551 de comandantul militar habsburgic Castaldo, după planurile arhitectului Alessandro Clippa, în timpul primariatului lui Petru Haller. Bastionul urma să asigure paza drumului ce venea de la Brașov, dar și a colțului sud-estic de cetate. Bastionul Haller este construit din cărămidă şi umplut cu pământ, având zidurile cu o lungime totală de 223 m şi înălţimea maximă a zidului de 9 m. Forma sa este una asemănătoare asului de pică. Pentru o mai bună apărare, zidurile erau prevăzute la cca 1 m de limita superioară cu distanţiere, realizate din piatră, pentru a împiedica instalarea scărilor de asediu.  Se păstrează şi astăzi deschiderile cazematelor pentru tunuri, atât spre Turnul Gros (două), cât şi spre Str. Manejului (trei). Sunt remarcabile "urechile", care maschează cazematele ce asigurau acoperirea cu foc a flancurilor bastionului. Bastionul a rezistat asediilor Sibiului din anii 1602-1603, 1658, 1704, dar mai ales celui din anul 1660 al lui Gheorgy Rackoczy al II-lea.  În anul 1771, nemaifiind necesar apărării cetăţii, Bastionul Haller a fost folosit de armata austriacă, proprietara terenului, drept şcoală de călărie. Aceasta a funcţionat aici până în anul 1911, când Administrația Financiară de Stat a preluat bastionul și a deschis aici o școală de moașe, care s-a transformat ulterior în maternitate. *sursa foto: https://patrimoniu.sibiu.ro/fortificatii/bastion/63

Turnul Gros, situat pe Strada Cetății şi pe Bulevardul Corneliu Coposu, este o construcție masivă de plan semicircular, în forma literei U, ieșind cu circa 25 de metri în afara zidului exterior. Zidurile sunt din cărămidă, cu piatră la bază, având o platformă pe care erau amplasate în trecut tunurile. Turnul a fost construit în jurul anului 1540 de Markus Pempfflinger, judele regal al Sibiului, şi făcea parte dintre fortificațiile înglobate ulterior centurii de apărare a orașului. În interior erau amplasate cazemate prevăzute cu guri de tragere. S-au descoperit şi două canale din cărămidă, care se crede că serveau, unul la drenarea apei din şanţul exterior, iar celălalt la comunicarea între apărătorii aflaţi de o parte şi de alta a turnului. La iniţiativa lui Martin Hochmeister, tipograf și inițiatorul primei librării din România, devenit primar al Sibiului, masivului Turn Gros i-a fost înglobată în anul 1787 o sală - Sala Thalia, unde s-a amenajat primul teatru din țara noastră și unul dintre puținele din Europa. Sala era construită în stil rococo și dispunea de două balcoane și o lojă rezervată exclusiv guvernatorului Transilvaniei. După ce a ars într-un incendiu, în anul 1826, clădirea teatrului a fost reconstruită după model vienez. Pe scena acestui teatru au susținut reprezentații trupele de teatru românești conduse de Mihail Pascaly, Tardini-Vlădicescu și Matei Millo. Mai târziu, au urcat pe scena teatrului sibian mai multe personalităţi ale culturii româneşti, printre care şi celebrul compozitor George Enescu. Teatrul a funcționat fără întrerupere în această sală până în anul 1949, când a avut loc un nou incendiu devastator. Între anii 1990-2004, Consiliul Județean Sibiu a reconstruit Sala Thalia, schimbându-i totodată destinaţia. Astăzi, Sala Thalia găzduieşte Filarmonica de Stat Sibiu.

În faţa portalului sudic al Bisericii Evanghelice este amplasată statuia episcopului Georg Daniel Teutsch (1817-1893), sculptată în bronz, în anul1899, de Adolf von Donndorf. G. D. Teutsch a fost episcop şi istoric, membru de onoare al Asociaţiei ASTRA. Monumentul îl reprezintă în picioare, în costum preoţesc, ţinând Biblia în mâna stângă, iar mâna dreaptă fiind sprijinită de o colonetă pe care sunt aşezate documente ce simbolizează libertăţile medievale de care se bucurau saşii.