Proiectul câștigător pentru viitoarea Statuie dedicată baronului Samuel von Brukenthal
„Habemus un proiect câștigător‟ au fost primele cuvinte din declarația domnului Alexandru Chituță luni 1 martie 2021 la începutul declarației de presă.
Comisia de jurizare alcătuită din 13 membri s-a întrunit în Sala Multimedia din Casa Albastră la ora 9:00. După salutul de bun venit și anunțarea criteriilor, domnul Cosmin Iuga, președintele Rotary Club a declarat: „Este o onoare pentru mine personal și pentru Clubul Rotary din Sibiu să fie organizatorul acestui proiect extraordinar. Trebuie să vă mărturisesc că această idee a pornit de la o întâlnire cu Alex Chituță și Ioan Muntean care mi-a prezentat proiectul. Cred că, în acest an când, se împlinesc 300 de ani de la nașterea baronului ar fi un lucru frumos ca să avem în Piața Mare o statuie în cinstea sa.‟
„A așeza la Sibiu, în centrul istoric, o statuie a baronului Samuel von Brukenthal marchează împlinirea unei datorii a contemporanilor față de memoria colectivă, față de vechii făuritori de destine, de instituții și, mai ales, față de mecenați. Am fost impresionat să aflu că, în organizarea Clubului Rotary și prin concursul unor donatori – cum se spunea odinioară în loc de sponsori –, acest fapt devine realitate tocmai acum, la împlinirea a trei secole de la nașterea guvernatorului țării transilvane, creator al unuia dintre cele mai vechi muzee publice din lume. Suntem datori să scoatem la lumină valorile culturale de odinioară și pe aceia care le-au protejat și așezat în locuri bune de păstrare, spre delectarea minților și inimilor urmașilor. România, Transilvania și Sibiul vor fi cu siguranță mai bogate prin amplasarea acestui monument, care va trebui prețuit nu în funcție de „corectitudinea politică” de azi, ci în raport cu perenitatea unei moșteniri culturale venite tocmai din Secolul Luminilor‟ au fost cuvintele domnului acad. Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române.
Doamna primar Astrid Cora Fodor a declarat apoi: „De mult se discută de o statuie a lui Samuel von Brukenthal în Piața Mare, dar o inițiativă concretă nu a existat, acum i se datorează dumneavoastră, a Clubului Rotary și mă bucur că a venit momentul. Cred că este și potrivit, 300 de ani de la nașterea baronului, este o cifră rotundă, o cifră istorică. Vreau să vă felicit și să mulțumesc pentru această inițiativă clubului Rotary, bineînțeles finanțatorului SC Boromir și celorlalți care se implică în realizarea acestui proiect‟.
Prezent în comisia de jurizare domnul Prof.univ.dr. Ioan Sbârciu de la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca a afirmat: „Ideea e foarte bună și vă felicit pe cei care au avut ideea, firma care finanțează. Vă felicit că realizați în an de pandemie monumente. Sper să alegem bine‟.
În continuare domnul rector prof.univ.dr.habil Sorin Radu a menționat: „Cred că e un monument foarte important, nu e locul aici ca să mai vorbim despre importanța baronului Brukenthal, cumva e un gest de minimum recunoștință pe care Sibiul întoarce activității sociale, politice, culturale pe care baronul le-a desfășurat pentru Sibiu și comunitate‟.
A urmat apoi votul conform criteriilor anunțate în Regulamentul de concurs. Secretariatul comisiei, în urma votului, a desigilat ofertele depuse anunțând că 10 voturi a întrunit proiectul depus de sculptorul Deak Arpad, 2 voturi a întrunit proiectul artistului Alexandru Păsat și un vot a întrunit proiectul depus de artistul Ioan Bogdan.
La concurs au fost înscrise 22 de proiecte dintre care 1 proiect a fost eliminat din concurs din cauza nerespectării regulamentului.
În încheiere, domnul dr. Alexandru Chituță a declarat: „urmează acum să demarăm procedura legală pentru a finaliza documentația pentru avizare. Acest proiect va fi trimis la București la Comisia Monumentelor de for public. Vom avea discuții ulterioare cu artistul câștigător pentru a ne consulta cu privire la termenul de finalizare. Sperăm, ca prin acest proiect, Piața Mare să prindă și mai multă culoare și vitalitate, și acest proiect sa fie un început pentru a avea mai multe astfel de monumente, în Sibiu. Trebuie să fim conștienți și să mărturisim că orașul Sibiu este văduvit de statui și monumente de for public. Nu putem decât să felicităm organizatorii și finanțatorii care iată, după anul 2020, au avut deschiderea să finanțeze acest proiect. Un proiect care a fost declarat câștigător în urma celui mai mare concurs realizat în istoria orașului Sibiu.‟
Juriu / Concursul de proiecte pentru Statuia Samuel von Brukenthal
1. Ec. Cosmin Iuga, președintele Clubului Rotary Sibiu
2. Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, istoric, președintele Academiei Române
3. Prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, Universitatea de Artă și Design Cluj Napoca, artist
4. Prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, istoric, rectorul Universității Lucian Blaga
5. Astrid Cora Fodor, Primarul Municipiului Sibiu
6. Conf. univ. Dr. Paul Jürgen Porr, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România
7. Prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca, arheolog, managerul Muzeului Național Brukenthal
8. Ioan Muntean, restaurator la Muzeul Național Brukenthal, artist
9. Arh. Laura Sabina Dragomir
10. Dr. Alexandru Constantin Chituță, expert în bunuri culturale, sef secție la Muzeul Național Brukenthal
11. Dr. Răzvan Pop, istoric
12. Prof. Giusseppe Bothar, membru Clubul Rotary, Sibiu
13. Ionuț Modrescu, membru Clubul Rotary, Sibiu
Membru supleant: dr. Ilie Mitrea, restaurator la Muzeul Național Brukenthal, artist