Semafoare noi pe bulevardul Coposu pentru creșterea siguranței pietonilor
Pietonii traversează mai în siguranță bulevardul Corneliu Coposu. Primăria Sibiu a instalat două semafoare noi pe această arteră principală, la trecerile de pietoni din următoarele locații:
- La intersecția cu str. Berăriei (pus în funcțiune în luna noiembrie)
- La intersecția cu str. Pompeiu Onofreiu
Semaforul de la intersecția cu strada Pompeiu Onofreiu va fi pus în funcțiune sâmbătă, 4 decembrie.
Noile semafoare sunt dotate cu buton pe care pietonii îl pot acționa atunci când doresc să traverseze strada. De asemenea, pentru persoanele cu deficiențe de vedere semafoarele au fost echipate cu dispozitive sonore, în completarea covoarelor tactile deja existente.
Aceste două noi semafoare se adaugă celor deja funcționale la intersecția cu str. Gh. Lazăr și respectiv în dreptul Teatrului Național Radu Stanca.