Tursib
Tursib

Tursib

1.0 2 recenzii
Busuri turistice Organizatie Serviciu public Statie autobuz
06:30 - 21:30
Deschis

Munchen 1, Hermannstadt, Romania

Despre

 Tursib S.A. este societatea de transport public local din Municipiului Sibiu și deservește peste 130.000 de locuitori ai Municipiului Sibiu pe o suprafață de 121 km2. 

Planul de transport cuprinde 32 de trasee, organizate în trasee primare, trasee secundare, trasee profesionale, trasee turistice și trasee pentru elevi.

FLOTA
Flota Tursib este formată din 121 de autobuze electrice, diesel și pe gaz comprimat, 5 minibuze electrice și 2 autocare diesel care parcurg zilnic peste 17.600 km. Acestea transportă în medie peste 100.000 de călători pe zi. 
Folosim un sistem modern de monitorizare a flotei care permite și vizualizarea poziției autobuzelor în timp real. Acesta poate fi accesat pe site-ul nostru sau în aplicația mobilă SibiuBus. 
Autobuzele sunt igienizate regulat, iar tehnicienii noștri lucrează cu migală pentru a se asigura că sunt în cea mai bună stare. Aceștia se ocupă de întreținerea regulată a motoarelor, sistemelor electrice și a caroseriei autobuzelor pentru a garanta funcționarea optimă și evitarea oricăror probleme tehnice pe traseu.


STAȚII ȘI FACILITĂȚI
Autobuzele Tursib opresc în cele peste 300 de stații administrate de către Primăria Municipiului Sibiu.
O parte din stații sunt dotate cu afișaje electronice care arată timpul de sosire în stație al autobuzelor și anunțuri de informare pentru călători. 
Majoritatea autobuzelor sunt dotate cu rampe pentru a asigura accesibilitatea persoanelor cu mobilitate redusă. 
În plus, autobuzele dispun de locuri speciale destinate cărucioarelor, persoanelor cu mobilitate redusă, femeilor însărcinate și persoanelor vârstnice. 
Pentru a asigura un nivel înalt de siguranță în timpul călătoriilor, toate autobuzele sunt echipate cu sistem de monitorizare video. 
Camerele video monitorizează constant interiorul și exteriorul autobuzelor, contribuind la prevenirea și soluționarea situațiilor neplăcute. Acestea oferă și conducătorilor auto o perspectivă a întregului autobuz, facilitând monitorizarea pasagerilor și verificarea respectării regulilor și normelor de siguranță de către călători. 
De asemenea, pentru a fi în permanență conectați, autobuzele Tursib sunt dotate cu wi-fi gratuit și prize pentru încărcarea device-urilor.

SISTEMUL DE TICKETING 
Sistemul de ticketing este modern și oferă clienților posibilitatea de a achiziționa titluri de călătorie prin 7 canale diferite:
1.  De la agențiile Tursib 
2.  De la automatele stradale 
3.  De la aparatele contactless din autobuze 
4.  Din aplicația mobilă SibiuBus 
5.  Din aplicația mobilă 24Pay 
6.  Online de pe site-ul nostru www.tursib.ro
7.  De la colaboratori 

SERVICII 
Tursib oferă servicii suplimentare, precum ITP și contracte de publicitate pe monitoarele din autobuze.



Alte sugestii

Organizatie
Oraşul Artiştilor este un proiect iniţiat de către Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu (AIOS), ce are loc în fiecare an, în Piaţa Mică, în faţa Turnului Sfatului, şi aşteaptă curioşii cu o galerie de artă adusă în stradă, cu ateliere de pictură amenajate chiar aici, în spaţiul public, cu workshopuri pentru copii şi adulţi, cu ateliere cu părinţii şi chiar şi cu o bibliotecă din care puteţi răsfoi cărţi despre artă. Zilnic, timp de 116 de zile, căsuţele în miniatură vă aşteaptă să le treceţi pragul pentru a vă cumpăra o amintire din Sibiu, susţinând astfel un artist. 
Piața Mică, Sibiu, România
Organizatie
Institutul Confucius de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a fost deschis oficial în data de 18 Noiembrie 2007 împreună cu Universitatea de Limbă și Cultură Beijing (ULCB) ca și partener chinez. Ca și prim institut Confucius din România până la ora actuală, misiunea noastră este de a creea o strânsă legătură în domeniul educațional între România și China, să sprijinim și să promovăm dezvoltarea învățământului în limba chineză, și de a spori înțelegerea reciprocă între români și chinezi.
Bulevardul Victoriei 5, Sibiu, România
Organizatie
Agentia pentru Protectia Mediului Sibiu reprezinta institutia publica cu statut de serviciu public deconcentrat, cu responsabilitati în domeniul protectiei mediului si promoveaza în mod democratic dezvoltarea durabila a mediului.
Strada Hipodromului 2, Sibiu, România
Organizatie
Societatea de Neurologie si Psihiatrie a Copilului si Adolescentului din Romania a luat fiinta in 30.01.1990 cu scopul de a organiza activitatile profesionale si stiintifice ale medicilor specialisti, rezidenti, ale specialistilor din profesiunile asociate: psihologi, defectologi, sociologi, pedagogi, recuperatori, psihoterapeuti si kinetoterapeuti, etc., care sunt incadrati in activitatile de profilaxie, asistenta, invatamant si recuperare a copiilor suferinzi neuro-psihic din tara noastra.
România
Organizatie
Fundația Pro Art Hermannstadt
Strada Câmpului 16, Sibiu
Organizatie
Sibiul este un municipiu dinamic, împletind competitivitatea economică în industriile de vârf şi în special în industria producătoare de componente auto, cu turismul cultural şi faima de a fi reuşit să conserve şi să renască istoria sa milenară. În jurul vechiului oraş medieval se află cartiere noi şi moderne de locuire, zone şi parcuri industriale, uzine şi centre de cercetare, care arată că o politică publică inteligentă poate asigura convieţuirea durabilă dintre un patrimoniu istoric inestimabil, fericit conservat, şi o economie modernă şi competitivă. Pol urban semnificativ, municipiul Sibiu oferă un excelent raport investiţie-profit şi este atractiv pentru tineri din întreaga ţară care vin aici fie pentru studii academice la Universitatea Lucian Blaga, Universitatea Româno-Germană sau la Academia Forţelor Terestre, fie direct pentru a se angaja în una dintre cele peste 7300 de companii active în oraş. Sibiul este în România singura destinaţie Michelin de 3 stele şi cea mai cautată destinaţie de city break.
Consiliul Județean Sibiu,Strada General Gheorghe Magheru 14, Sibiu 550185, România
Serviciu public
Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sibiu este structură teritorială a Agenției Naționale Antidrog şi are ca responsabilitate implementarea politicilor antidrog în judeţul Sibiu. Centrul face parte din Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia (alături de C.P.E.C.A. Alba şi C.P.E.C.A. Hunedoara), având în componenţă specialişti în domeniul politicilor antidrog, prevenire şi asistenţă.
Strada Andrei Șaguna 10, Sibiu, România
Organizatie
Festivalul Naţional Studenţesc de Modă şi Design Vestimentar - este festivalul dedicat viitoarelor nume ale modei!
Organizatie
FUNDAŢIA HERITAS a luat fiinţă în luna mai 2007 şi este succesoarea Proiectului de cooperare româno-german “Reabilitarea centrului istoric Sibiu/Hermannstadt”, derulat de către Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică (GTZ) şi Primăria Municipiului Sibiu în perioada 2000-2007. Mai întâi fundaţia a funcţionat sub denumirea „Fundaţia pentru Reabilitare Urbană”, schimbându-şi titulatura în octombrie 2010 pentru a include extinderea domeniilor de activitate. Fundaţia HERITAS este o organizatie non-profit, constituită ca organism neguvernamental, apolitic, cu scopul de a proteja şi a promova valori culturale patrimoniale transilvane specifice atât mediului urban cât şi celui rural. Astfel Fundaţia beneficiază de o experienţă de peste 10 ani în domeniul reabilitării de clădiri monumente istorice în centre, zone şi cartiere istorice, iar know-howul de specialitate se concentrează mai cu seamă pe sectoarele de activitate. • reabilitare / restaurare, • dezvoltare urbană şi rurală, precum şi • turism. O echipă competentă şi consultanţi şi specialişti din diferitele domenii amintite, atât din ţară, cât şi din străinătate vin să completeze cunoştinţele solide şi resursele existente la echipa de bază.
Piața Albert Huet 3, Sibiu 550182, Romania