Centrul Istoric
Rute turistice Sibiu
Despre
Istoricul Pieţelor
În nucleul central al orasului Sibiu se simte rolul ordonator al primelor două incinte fortificate, ce au determinat în bună măsură geometria ansamblului celor trei pieţe - Piaţa Huet, Piaţa Mică şi Piaţa Mare.
Piaţa Huet s-a format pe traseul primei incinte fortificate a Sibiului în momentul în care fortificaţia şi-a pierdut rolul practic, începând cu a doua jumătate a secolului al XIV-lea, odată cu întărirea completă a “Oraşului de sus”.
Piaţa Mică este plasată pe teritoriul cuprins în interiorul celei de a doua centuri de fortificaţii a oraşului. În partea de vest, piaţa a fost delimitată printr-un şir de case ce constituie concomitent latura estică a Pieţei Huet. In nord-vest, pe locul unde se afla cândva un turn de apărare al incintei a II-a, sub care, printr-un tunel, se făcea accesul în cetate dinspre “Oraşul de jos”, acum se plasează primul pod din fontă de pe teritoriul ţării noastre.
Piaţa Mare a fost, practic, centrul vital al Sibiului. Traseul său a fost proiectat la mijlocul secolului al XIV-lea, odată cu terminarea parcelării “Oraşului de sus”. Pe două din laturile sale (sud şi est) se păstrează vechile clădiri, databile, ca plan şi nucleu originar, încă din secolul al XV-lea.
Locuinţele patricienilor se grupau tot în aceste pieţe sau în imediata apropiere, dând acestui nucleu central şi mai multă consistenţă.