ASOCIAȚIA SIBIUL CULTURAL, cu sediul în Sibiu, este o asociație care are drept principal scop promovarea și susținerea, logistic, financiar și prin aport de cercetare, de activități culturale și educative prin care să fie afirmate valorile culturale, spirituale și morale ale orașului Sibiu, în special, și ale poporului român. Asociația își propune promovarea culturii și a istoriei locale, regionale și naționale, a valorilor spirituale și morale ale românilor, cultivarea editării de carte veche românească cu specific cultural și istoric; promovarea, susținerea și dezvoltarea culturii și a istoriei locale și naționale prin lucrări de specialitate, lucrări cu caracter științific, prin publicaţii proprii ale Asociaţiei, întâlniri, simpozioane, lansări de carte, aniversări, expoziţii, comemorări și orice alte manifestări culturale; organizarea de manifestări cultural-educative; organizarea de evenimente culturale (expoziții, lansări de carte, concerte, simpozioane, etc.) destinate publicului larg și/sau specialiștilor; conştientizarea culturii, a educaţiei şi a şcolii drept componentă necesară pentru dezvoltarea unei societăți cu valori ridicate; creșterea sentimentului de mândrie locală și națională; creșterea sentimentului de apartenență la comunitate; promovarea valorilor culturale; promovarea valorilor spirituale; promovarea valorilor sociale; angajarea şi participarea tinerilor în proiecte ce vizează activităţi cu caracter profesional, cultural, de păstrare a tradiţiilor şi obiceiurilor populare şi de angajare civică.

Asociatia Stiintifica de Cercetare si Diagnoza Psect a Etniei Rrome

 SOLIDUS este organizaţia studenţească din cadrul Facultăţii de Inginerie din Sibiu, care se ocupă cu reprezentarea şi promovarea intereselor studenţilor sub aspect educaţional, social, cultural şi economic. “Viaţa de student” nu se rezumă doar la frecventarea cursurilor, ieşirile cu prietenii sau un eventual job care să te facă să te simţi independent. Ca student ai multe oportunităţi cu care poate că nu o să te mai întâlneşti niciodată, experienţa într-un ONG studenţesc îţi va “colora viaţa de student”, te va ajuta în dezvoltarea personală, vei lega noi prietenii şi vei învaţă că “vocea” ta contează. 

Asociație The Atlas of Beauty s-a născut ca o prelungire firească a proiectului fotografic cu același nume.  În ultimii 10 ani, Mihaela Noroc a călătorit în aproape 100 de țări, fotografiind femei diverse și ascultându-le poveștile. The Atlas of Beauty a devenit un fenomen mondial, iar asociația noastră își propune să dezvolte noi proiecte sociale și artistice în jurul lui. 

In cadrul proiectului educational  Motivat sa invat!, echipa Asoaciatia Totul Pentru Comunitate impreuna cu Asociatia Social Management Sibiu au reusit sa realizeze in cadrul Colegiului Economic Sibiu  workshop-uri cu ocazia Zilei Internationale a Alimentatiei. Cadrele didactice implicate, anume doamnele Ioana Gabriela Matiu, Badea Claudia, Dorina Coman, David Cristina, Popa Elena si doamna director Rosca Daniela, au fost alaturi de elevii claselor IXPA, IXG, XG, XIIG, XIPA, XIIE, IXD. In cadrul acestor doua workshop-uri s-au prezentat infoarmatii cu privire la evitarea risipei alimentare, evitarea distribuirii in locuri nepermise a deseurilor periculoase pentru mediu, motivatia de a alege alimentatie sanatoasa, preocuparea de a realiza prelucarea termica a alimentelor intr-un mod cat mai sanatos, ce inseamna sa sustinem comunitatea printr-un comportament civic potrivit, sa alegem sanatatea si sa pretuim educatia, iar ori de cate ori se poate sa se poata implica in proiecte de voluntariat pe diverse teme. Poze relevante se pot gasi in attachment.

Asociația s-a născut din dorința de a susține și de a promova micii artiști plastici. Încurajăm copiii să-și petreacă timpul liber într-un mod constructiv si relaxant, prin participarea la activități creative precum desenul și pictura.

Asociația Vertical Center-Centrul Vertical, prin proiectul său Lead 3D Sibiu, doreste să formeze comunități de lideri vertical care să aducă o schimbare în societate. Ea dezvoltă programe de dezvoltare personală, profesională și spirituală. 

Asociatia Vocart, prin acest proiect intentioneaza sa continue  evenimentele culturale dedicate muzicii sacre sustinute de Grupul vocal Acapella inca din 2007, cand Sibiul a fost Capitala Culturala Europeana și care bucurandu-se de un succes real, a căpătat un caracter tradițional. Anul acesta, concertul Acapella se va desfasura la Biserica Ursuline, duminica in data de 29 mai 2022, incepand cu orele 18:00. Datorita interesului manifestat de catre publicul participant la acest gen muzical, de-a lungul anilor Grupul vocal Acapella a sustinut multiple concerte cu ocazii diferite (Concerte de Florii, de Rusalii, de Inaltare, Concerte in cadrul FITS) precum si inregistrari discografice realizate in Biserica Ursuline. Asadar, Biserica Ursuline a devenit locul in care Grupul Vocal Acapella isi intalneste publicul meloman din Sibiu.  Pentru acest concert special, vor fi prezentate lucrari de muzica sacra in premiera, atat de inspiratie ortodoxa cat si de inspiratie catolica.  Intrarea va fi libera iar durata concertului va fi de 60 minute.

Asociației Basarabenilor din Sibiu

Bucurați-vă de mișcare și relaxare cu următoarele servicii oferite de Baia Populară:   • Bazinul de înot, complet refăcut, cu filtre noi în apă și aer, cu vestiare moderne și grupuri sanitare. Părinții care doresc să își supravegheze copii în timpul orelor de înot au la dispoziție o sală de așteptare dotată cu ecrane conectate la camerele video din zona bazinului. • Trei saune moderne: o saună uscată cu aromaterapie, o saună umedă și o salină cu sare de Himalaya, care poate fi folosită ca zonă de relaxare, dar și pentru tratamentul afecțiunilor respiratorii.  • O sală de fitness cu o suprafață triplă față de cea precedentă. Aceasta a fost dotată cu aparate de ultimă generație, care pot fi utilizate inclusiv de către persoanele cu dizabilități. Accesul la serviciile Băii Populare va fi posibil EXCLUSIV cu rezervare, pentru protecția clienților, legislația prevăzând deocamdată anumite restricții cu privire la numărul de persoane care pot fi prezente simultan în bazin, în saune și în sala de fitness. De la 1 august vor fi disponibile și serviciile de masaj și întreținere corporală pentru care angajările de personal sunt în prezent în curs.  Tarifele pe ședință și prețul abonamentelor le găsiți în tabelul de mai jos. (atașat) Elevii, studenții, seniorii și persoanele cu dizabilități beneficiază de reduceri importante.  La etajul I aveți disponibilă o terasă panoramică. De asemenea, un punct de belvedere a fost amenajat în fostul turn de apă, care a fost complet reabilitat, este acum vizitabil.  Rezervarea e simplu de făcut online.  Pentru cei care însă nu dispun de mijloace electronice, rezervarea se va putea face și fizic, la casierie.  Accesul în zonele de servicii ale Băii Populare se va face de acum cu brațări digitale. Pentru protecția dumneavoastră:  • Intrările sunt dotate cu covorașe cu dezinfectant; accesul clienților se va face eșalonat pentru a evita aglomerația la intrare • Grupurile sanitare sunt dotate cu dispensere cu dezinfectant; astfel de dispensere sunt instalate și în alte zone ale Băii • Clanțele, mânerele, balustradele și podelele vor fi dezinfectate periodic  • În cazul încăperilor climatizate prin recircularea aerului se efectuează nebulizarea o dată pe săptămână, în afara programului de lucru, și se efectuează dezinfecția instalației de climatizare • Toate spațiile vor fi aerisite natural câte 10 minute la fiecare oră.  • Aparatele sportive de la bazin (plută, colac, etc) vor fi dezinfectate înainte și după fiecare utilizator • Personalul Băii va purta mască permanent ___ Clădirea Băii Populare îmbină stilistic barocul cu elemente de Jugendstil, fiind o adevărată bijuterie arhitectonică. Este construită de profesorul de arhitectură Karl Hocheder, cel care a realizat şi Müller Volksbad din München, una dintre cele mai spectaculoase băi populare din Europa.

Este primul bastion construit la Sibiu și unul dintre cele mai vechi din Transilvania, construcţia sa fiind iniţiată în anul 1551 de comandantul militar habsburgic Castaldo, după planurile arhitectului Alessandro Clippa, în timpul primariatului lui Petru Haller. Bastionul urma să asigure paza drumului ce venea de la Brașov, dar și a colțului sud-estic de cetate. Bastionul Haller este construit din cărămidă şi umplut cu pământ, având zidurile cu o lungime totală de 223 m şi înălţimea maximă a zidului de 9 m. Forma sa este una asemănătoare asului de pică. Pentru o mai bună apărare, zidurile erau prevăzute la cca 1 m de limita superioară cu distanţiere, realizate din piatră, pentru a împiedica instalarea scărilor de asediu.  Se păstrează şi astăzi deschiderile cazematelor pentru tunuri, atât spre Turnul Gros (două), cât şi spre Str. Manejului (trei). Sunt remarcabile "urechile", care maschează cazematele ce asigurau acoperirea cu foc a flancurilor bastionului. Bastionul a rezistat asediilor Sibiului din anii 1602-1603, 1658, 1704, dar mai ales celui din anul 1660 al lui Gheorgy Rackoczy al II-lea.  În anul 1771, nemaifiind necesar apărării cetăţii, Bastionul Haller a fost folosit de armata austriacă, proprietara terenului, drept şcoală de călărie. Aceasta a funcţionat aici până în anul 1911, când Administrația Financiară de Stat a preluat bastionul și a deschis aici o școală de moașe, care s-a transformat ulterior în maternitate. *sursa foto: https://patrimoniu.sibiu.ro/fortificatii/bastion/63

Bastionul Soldisch, denumit și Bastionul Mercenarilor, este situat în colțul nord-vestic al cetății, pe strada Bastionului, fiind construit între anii 1622-1627.  Deși are o suprafață mică, Bastionul Soldisch este una dintre cele mai interesante fortificații din complexul care asigura securitatea Orașului de Sus. Este ultimul din seria celor cinci bastioane de tip italian, construite pentru modernizarea sistemului defensiv. Bastionul a fost construit din cărămidă și umplut cu pământ pentru a oferi o bună protecție în fața tirurilor de artilerie. Zidurile sale au o grosime de 2 metri și o înălțime maximă de 10 metri. La interior, se mai păstrează încă amenajările de teren și două niveluri de apărare, iar pe latura de sud se păstrează ambrazuri pentru arme de calibru mediu, precum și o ușă care permitea circulația trupelor spre exterior. În zidul bastionului, pe latura sud-estică, s-a încastrat în marmură albă stema Sibiului. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, comitele sașilor, Michael von Brukenthal, a amenajat aici o grădină după moda epocii, cu fântână și oranjerie, cu o ruină artificială și cu o colină amenajată din bucăți de stâncă. Cu prilejul festivităților militare, pe platforma bastionului erau aduse tunuri cu care se trăgeau salve de artilerie. * sursa foto: https://patrimoniu.sibiu.ro/fortificatii/bastion/63

Construită în secolul al XII-lea, biserica fortificată din Cisnădioara este una dintre cele mai vechi bazilici romanice din România, păstrată aproape intactă, și locul unde se află și cea mai veche orgă din țară.  Legenda spune că băieții din sat își dovedeau puterea înainte de însurătoare urcând pe deal bolovanii masivi care rămâneau în curtea bisericii, pregătiți pentru vremuri de pericol.  Astăzi, bazilica de la poalele Munților Cindrel este animată de proiecții de film, concerte sau picnicuri romantice sub clar de lună. SURSA text si foto: http://www.sibiu-turism.ro/Culture-and-Heritage-Religious-Heritage-Fortified-Churches-The-fortified-church-from-Cisnadioara.aspx

Monument istoric. La început a fost o mică biserică ridicată din lemn. În secolul XIX, numărul credincioşilor crescuse mult, iar bisericuţa devenise neîncăpătoare. Astfel, în 1821 localnicii din CÎRȚIȘOARA au reuşit să ridice o biserică mai falnică din piatră de râu, după un plan analog al bisericii din Oprea Cîrțișoara. Pictura murală a fost realizată de unul dintre cei mai renumiţi pictori ai vremii, Nicolae Grecu din familia zugravilor Grecu. Personajele sale sunt dinamice şi pitoreşti, în funcţie de scene şi plasarea icoanelor acestea întruchipează roluri moralizatoare. Una din atracţiile principale ale bisericii este uşa de intrare minuţios lucrată în lemn şi păstrată încă de la sfinţirea bisericii.

Biserica este aşezată în centrul satului şi este declarată monument istoric. Data exactă a construcţiei nu este stabilită documentar şi nici nu s-au găsit mărturii în această privinţă. Biserica are forma de corabie fără abside laterale şi este acoperită cu ţiglă. Are un singur turn. Pereţii sunt din lemn de brad şi sunt tencuiţi cu var. Turnul este de asemenea din lemn de brad dar este îmbrăcat în întregime cu tablă zincată, cu excepţia acoperişului pe care se află ţigla. În 1958, în pronaos, s-a făcut un pod pentru cor şi tineret. Mai important la această mică biserică din lemn sunt icoanele pictate în ulei pe o scândură datând de la începutul sec. al XIX-lea.Aceasta de află aşezată pe tâmpla Sfântului Altar şi poartă semnătura lui “Ioan Boicean zugrav”. Celelalte 4 icoane de pe iconostas sunt făcute de acelaşi pictor.

A fost ridicată în anul 1806 pe un promontoriu fiind zidită din cărămidă. Planul bisericii din Oprea Cîrțișoara, dedicată hramului „Sf. Nicolae”, este compus din pronaos, naos și altar. Biserica este decorată în interior cu picturi murale foarte apreciată de specialiștii iconografi.

Biserica are hramul “Adormirea Maicii Domnului”, şi este aşezată în partea de sus a comunei pe un loc mai ridicat , fiind monument istoric. Data exactă a construcţiei, nu poate fi precizată cu exactitate, piatra de mormânt aflată lângă zidul de miazăzi (înfiptă în pămant), de forma dreptunghiulară păstrează inscripţia, scrisă cu caractere chirilice: “Sub această piatră zac oasele robului lui Dumnezeu jupân Ilie Cujmăreţ din Kiprovat”, mort în leatul lui Hristos 1719″. Posibil ca Ilie Cujmăreţ să fie unul din negustorii bulgari care pentru a-şi vinde articolele de argintărie băteau toate satele la începutul sec. al XVIII-lea. Faptul că inscripţia este extinsă pe marginea pietrei de jur împrejur, poate duce la concluzia că iniţial piatra a fost acoperiă al unui mormânt din interiorul bisericii, iar cu ocazia lucrărilor de lărgire a bisericii a fost scoasă şi înfiptă în afara bisericii. S-a constatat că în interiorul bisericii actuale se găsesc resturi din fundaţiile de altare ale celor două biserici mai vechi din comună, atestate documentar în 1358.De asemenea s-au găsit oseminte şi monezi de argint datând din sec. XVI. Pe o cărămidă din partea interioară dinspre nord a zidului de la turnul bisericii, se află încrustată inscripţia: “Zidari Oprea de Făgăraş 1757″, iar pe acoperişul turnului este săpat în zid anul 1795. Biserica are forma de corabie fără abside laterale şi este acoperită cu ţiglă. Are un singur turn cu acoperişul în formă de două bulburi de ceapă suprapuse, cea de la bază fiind mai mare. Acestea sunt din tablă zincată. Pereţii bisericii sunt din piatră şi cărămidă şi au o grosime de 1,3 metri. Pereţii turnului sunt ornamentaţi cu ghirlande de cercuri şi ovale întretăiate făcute din cărămidă roşie, vizibile în albul tencuielilor. În interior biserica are trei bolte succesive, cea din mijloc mai înaltă şi cu o formă de calotă sferică. Sub bolta din faţă se află fundamentele sub formă de semicerc ale celor două altare ale fostelor biserici şi care se termină unde este iconostasul actualului altar. În sec.. XVIII, s-a adăugat noul altar şi turnul bisericii în mărimea actuală. Cu acel prilej s-a făcut o modificare şi la pronaos construindu-se actuala boltă. Cea mai veche parte a clădirii actuale este cea din mijloc. Aceasta o confirmă pictura care este în frescă, executată în trei etape şi de trei calităţi deosebite. Cea mai veche şi valoroasă pictură este cea din mijlocul naosului şi de pe pereţii laterali ai pronaosului. În pronaos tavanul fiind făcut ulterior are şi altă pictură însă tot în frescă. De asemenea, în partea din fata naosului şi în altar, pictura este tot în frescă, dar deosebită de celelalte. S-au făcut în deceniul 8 restaurări ale picturii în stilul tempera.

Bazilica romanică cu trei nave, turn de vest şi cor poligonal a fost ridicată în sec. al XIV-lea şi a avut până la Reformă hramul Sfintei Maria. Din sistemele defensive ale bisericii, realizate în sec. XV-XVI se mai păstrează doar catul de apărare peste turn şi ruine ale zidului de incintă, caturile de apărare de peste cor şi navă fiind demolate în urma incendiului din sec. al XIX-lea. Atipic pentru acest tip de construcţii, biserica se păstrează şi azi netencuită, urmare a restaurărilor din 1913, care au fost realizate conform tradiţiei de sec. al XIX-lea. Pe lângă frescele valoroase ce acoperă o suprafaţă însemnată, interiorul adăposteşte şi numeroase sculpturi impresionante, precum menourile şi mulurile ferestrelor, portalul de vest şi alte detalii de plastică arhitecturală. Altarul triptic (cu panou central şi două panouri laterale mobile), unul dintre cele mai vechi altare gotice cu Maica Domnului figură centrală şi strana în stil gotic târziu, sculptată în atelierul lui Johann Reychmut completează mobilierul desăvîrşit al bisericii. *Sursă foto & text:  https://kirchenburgen.org/ro/location/malmkrog-malancrav/

Dominând de pe colina din inima satului, impozanta biserică fortificată din Biertan pare desprinsă de pe șevaletul unui pictor. Biertanul este printre cele mai vizitate așezări săsești din Transilvania, biserica fortificată figurând din 1993 pe lista patrimoniului UNESCO. Biserica actuală a fost ridicată în 1522. Stilularhitectu ral este predominant gotic târziu, cu influențe ale Renașterii, fiind ultima biserică-hală fortificată construită în acest stil în Transilvania. În 1572, Biertanul a devenit sediu episcopal, privilegiu pe care l-a avut timp de trei secole. Biserica se mândrește cu cel mai mare altar poliptic din Transilvania, format din 28 de panouri pictate, iar stranele datând din secolul al XVI-lea sunt considerate cele mai valoroase din Transilvania. Vestita ușă a sacristiei este o bijuterie medievală impresionantă datorită sistemului complex de 19 încuietori, premiat la Salonul de la Paris din 1900. Una dintre atracţiile turistice ale locului este camera împăcării, un spaţiu auster unde se făcea un fel de terapie de cuplu care funcţiona cu succes. Cei cărora li se ura viaţa de cuplu erau închişi pentru câteva săptămâni în această încăpere, până ajungeau la sentimente mai bune. În acest timp, cei doi împărţeau o masă mică şi un singur pat, o singură farfurie, un singur tacâm şi o singură cană pentru apă. Legenda spune că doar un cuplu a rămas neclintit în decizia de a se despărţi, dar că şi ei s-au împăcat până la urmă. SURSA text si foto: http://www.sibiu-turism.ro/Culture-and-Heritage-Religious-Heritage-Fortified-Churches-The-fortified-church-from-Biertan.aspx

Din bazilica ridicată în secolul al XIII-lea se mai păstrează portalul de vest, mărturie de mare valoare a plasticii romanice în Transilvania şi coloanele şi arcadele ce despărţeau cândva nava principală de cele laterale. Cine se uită cu atenţie deasupra portalului de vest, observă o sculptură înzidită reprezentând două personaje. Unii spun că e vorba de Botezul Domnului în Iordan, alţii că ar fi Adam şi Eva. Privitorul poate deci încerca să descifreze pe cont propriu misterul. În jurul anului 1500 turnul clopotniţei a fost înălţat şi prevăzut cu drum de strajă din lemn, sprijinit pe console, iar navele laterale ale bisericii au fost demolate. Cele două ziduri ale fortificaţiei, ridicate în secolul al XV-lea sunt unite prin turnul de poartă şi păstrează urme ale drumului de strajă şi gurile de tragere drept mărturie a timpurilor grele. Sursă text & foto: https://kirchenburgen.org/ro/location/holzmengen-hosman/ 

Situată la limita sudică a teritoriului administrat de comuna Cîrţişoara este defapt cea mai spectaculoasă zonă deoarece cuprinde piscuri semeţe ajungând până la 2507 m (Vârful Vânătoarea lui Buteanu). În condiţii de vizibilitate priveliştea este încântătoare indiferent de direcţie. Acesta este şi motivul pentru care în timpul verii zona este supra aglomerată de turişti. Lacul Glaciar Bâlea – sup. 4,65 ha; adâncime maximă 11,35 m; altitudine 2034 m - reprezintă cea mai întinsă acumulare hidrografică din masivul Făgăraș iar compoziția și buna oxigenare a apei au format în timp un biotop propice dezvoltării salmonidelor. Șisturile cristaline cu soluri brune, acide, podzolice găzduiesc o vegetație cu peste 20 plante endemice în timp ce avifauna se rezumă doar la câteva specii de insecte și la 3 - 4 exemplare de Aquila chrysoetos, recent aclimatizate. Din punct de vedere hidrografic zona glaciară – deci de la cascadă în sus – este brăzdată de numeroase pârâiașe, unele temporare – care adunate în talvegul albiei (văii) cad de pe ultima terasă cca. 270 m diferență de nivel. Cascada însăși, cu întregul peisajul din aval, reprezintă o imagine emblematică pentru întreaga zonă a văii „tinere”, neparcursă de scurgerea ghețarilor cuaternari.

Comuna Cîrțișoara este situată la sud-estul județului Sibiu, în mijlocul țării Oltului, la poalele Munțiilor Făgăraș, pe Valea Bâlii, fiind străbătut de DN7C Transfărășan. La Est se învecinează cu satul Arpațul de Sus, aparținător comunei Arpașul de Jos La Vest cu hotarul satului Scorei, aparținător comunei Porumbacu de Jos. La Sud cu județul Argeș, iar la Nord cu hotarul comunei Cîrța. Teritoriul comunei are suprafața de 8.576 ha. În forma alungită, pe direcția Nord-Sud, este traversată pe axul longitudinal de apă cristalină a râului Bâlea și de șoseaua Transfăgărașan (DN 7C). Departarea comunei față de capitala județului Sibiu este de 52 km, de centrul de polarizare Avrig 22 km, iar față de orașul Făgăraș 34 km și de orașul Victoria 20 km, ambele orașe fiind situate în partea estică. Cea mai apropiată stație CFR este halta Cîrța, situată la 6 km pe șoseaua Transfăgărășan (și 4 km pe calea de hotar Cîrțișoara- Cîrța). La o distanță de 8 km se află gara Arpașu de Jos, folosind șoseaua Transfăgărășan, dar și drumul comunal nr. 48, Cîrțișoara – Arpașul de Jos. Drumul comunal nr. 49 face legătura între comuna Cîrțișoara și Arpașul de Sus. Baza economică a comunei o formează agricultura. Populația comunei în prezent este de 1.253 locuitori. Dacă facem o evaluare a evoluției comunei pe o perioadă mai lungă de timp, se constată de la an la an o descreștere destul de pronunțată. Dacă în anul 1939 populația comunei era de 2080 suflete. Comuna Cîrțișoara este situată pe ambele maluri ale râului Balea (pârâul Cîrțișoara) în lungime de 23 km, ce izvorăște din Lacul Bâlea și are afluenți Pârâul Valea Doamnei și Laita ce izvorăște de sub Vf. Negoiu – 2536 m, sub denumirea de pârâul Cîrțișoara, care se varsă în râul Olt. Până în anul 1968 comuna a fost compusă din doua sate surori Streza și Oprea Cîrțișoara. Așezarea de pe malul drept al râului Balea se numea Streza, iar cea de pe malul stâng Oprea. În urma noii reorganizări teritorial - administrative ambele s-au contopit într-unul singur cu numele de Cîrțișoara. În unele acte din prima parte a sec.al XIII - lea se amintește de două așezări cu numele Cîrța, ambele locuite de romani. Este vorba de comuna Cîrța situată pe malul stâng al râului Olt și de Cîrțișoara. În anul 1932 Cîrțișoara apare sub denumirea de Cîrța românească ( Kerch Olachorum ) spre a se deosebi de Cîrța de pe malul stâng al Oltului, ce a fost colonizată cu sași aduși din Flandra.
 Atât Streza cât și Oprea Cîrțișoara în trecut fâceau parte din zestrea fostei Mânăstiri cisterciene din Cîrța. Locuitorii satelor în majoritatea lor erau iobagi, dar darzi, păstrându-și cu sfințenie obiceiurile, credința și graiul străbun. În perioada feudalismului Streza și Oprea Cîrțișoara au facut parte din vestita Țara a Făgărașului, care a avut un rol important în trecutul Țării Românești cât și al Ardealului. De Făgăraș e legată tradiția întemeierii Țării Românești și mult timp Țara Făgărașului a fost stăpânită de domni munteni. În anul 1391 Mircea cel Bătrân a construit o mănăstire ortodoxă lângă comuna Cîrțișoara.
 În actul de danie a lui Radu cel Frumos din 17 mai 1473, domn al Țării Românești, donează unor slujbași de-ai lui o serie de sate din Țara Făgărașului, printre care e amintită și Cîrțișoara.
 În luna octombrie a anului 1599, în această comună, Mihai Viteazu a făcut un penultim popas înainte de începerea bătăliei de la Șelimbăr.
 Până în anul 1848 satele Streza și Oprea Cîrțișoara au făcut parte din domeniul familiei nobiliare Teleki. După desfințarea iobagiei stăpânirea asupra acestor sate a încetat. Atestare documentară Documentar, comuna este atestată din sec. al XIII- lea (Anuarul Institutului de istorie din Cluj-Napoca tomul VII - 1964, pag. 317). OBIECTIVELE PROPUSE PRIN IMPLEMENTAREA PROIECTULUI „TRASEE TURISTICE, COMUNA CÎRȚIȘOARA, JUDEȚUL SIBIU”
 Dezvoltarea activităţilor turistice din comuna Cîrțișoara, județul Sibiu care să contribuie la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, la creşterea atractivităţii spaţiului rural precum şi la atragerea de noi turiști / vizitatori. Un alt obiectiv urmărit prin implementarea prezentului proiect este dezvoltarea instinctului de mic întreprinzător printre localnici odată cu dezvoltarea zonei în privința turismului. Localitatea Cîrțișoara din judeţul Sibiu este cunoscută atât datorită pitorescului său, specific de altfel aşezărilor piemontane Ţării Oltului, dar şi pentru că este una din „porţile” de acces spre crestele semeţe ale Munţilor Făgăraş, ale Transfăgărășanului și ale altor obiective turistice din zonă. Lumea de basm a Munților Făgăraș începe aici în înaltul crestei ce împresoară oglinda cerului care este mirificul lac glaciar Bâlea. De la el în jos, valea omonimă, de peste 50 km până la vărsarea în Olt, a fost și este încărcată de istorie, de faptele oamenilor și mai ales de nestematele unice ale naturii. Pe aceste plaiuri de o frumusețe fără egal s-au trasat primele marcaje turistice din Carpații României. Un fost cioban îndrăgostit de carte, a adus, ani la rând de peste munți, cărți cu slovă românească, nepermisă atunci în Transilvania. Un altul a luat calea codrilor devenind haiduc pentru bogați și binefăcător pentru săracii din Ţara Făgăraşului. Între culmile Netedului și Bâlii monumentalele terase glaciare acoperite de bogata floră alpină se succed până la limita pădurilor coborâte apoi pe valea joasă care intră în Cîrțișoara, și ea așezată pe cele două maluri ale Râului Bâlea. DATINI ȘI OBICEIURI: În Cîrțișoara, ca de altfel în toate satele Țării Oltului, se regăsesc originile riturilor, practicilor și simbolurile magico-religioase care stau la baza creștinismului cosmic al societăților tradiționale din această parte a Europei. Numai că aici importantele „evenimente” ale vieții – nașterea, căsătoria, moartea – se petrec într-un cosmos viu, care, așa cum spune M. Eliade, „trăiește și vorbește”. Pentru cei din mediul urban – toate aceste ceremoniale creștine reprezintă o transfigurare a fenomenelor lumii. Cetele Feciorilor, Colindele din seara Anului Nou și urările la „Prea cinstite case, cu mese-n podobite/ Șă fiți în viață veseli, și ca pâinea buni” sunt reale și fascinante spectacole care merită văzute ca valori sacre în acest spațiu românesc aflat între Orient și Occident.

Casa Albastră este situată în Piaţa Mare, nr. 5, lângă Palatul Brukenthal. Clădirea datează din secolul al XV-lea, însă actuala denumire i-a fost atribuită în anul 1819. Este realizată în stil baroc târziu. Faţada, organizată pe înălţimea a două etaje, este dominată de atica triunghiulară decorată cu stema Sibiului. Unele detalii din interiorul monumentului - pasajul boltit în cruce, câteva ancadramente gotice târzii, păstrate fragmentar şi încastrate în ziduri, bolţile încăperilor de la parter - denotă o vechime mult mai mare a acestuia. De-a lungul timpului, clădirea a suferit o serie de intervenţii, astfel încât, în afara puţinelor elemente conservate, nu prezintă un interes deosebit. Corpul din spate al imobilului a găzduit între anii 1768-1783, când aceasta s-a aflat în proprietatea baronului von Moringer, spectacole de teatru, pentru ca, un secol mai târziu să servească Academiei de Drept, înfiinţată în anul 1844, iar după câţiva ani să devină sediul Societăţii de Ştiinţe Naturale (1858-1862). La mijlocul secolului al XIX-lea, aici a funcţionat şi magazinul de confecţii “La ducele de Reichstadt”. În prezent, interiorul clădirii adăposteşte sectoare ale Muzeului Naţional Brukenthal.

Casa Altemberger, care găzduieşte în prezent Muzeul de Istorie, este considerată cel mai important ansamblu de arhitectură gotică civilă din Transilvania. Casa a fost ridicată la sfârşitul secolului al XV-lea, la solicitarea primarului Sibiului de la acea vreme, Thomas Altemberger, echipa de constructori fiind condusă de pietrarul Andreas Lapicida. Ansamblul include 10 corpuri de clădire, la care se adaugă un turn de apărare, şi a servit drept sediu primăriei oraşului pentru o perioadă de 400 de ani (până în anul 1948), fiind cunoscut şi sub denumirea de Primăria Veche. Turnul din incinta clădirii a găzduit arhiva orașului și a Universității Săsești între anii 1546 şi 1923, ulterior aceasta fiind mutată într-o nouă locație pe strada Arhivelor. În anul 1984, Muzeul de Istorie, care funcţiona din anul 1959 la parterul Palatului Brukenthal, s-a mutat în această clădire. Având profil de istorie şi arhitectură, muzeul prezintă istoria locală, machete, fotocopii, arme albe, arme de foc, embleme, pietre funerare, tezaur şi colecţie numismatică. Inscripţia de deasupra uşii, în limba latină, aminteşte de vizita împăratului Iosif II. Deoarece fondatorul legendar al oraşului purta numele Hermann, vizitatorii sunt întâmpinaţi în curtea muzeului de câteva figuri decorative, intitulate Hermanni, ce ilustrează tipologiile orăşeanului la sfârşitul secolului al XVII-lea: vindecătorul, cavalerul, bancherul, măcelarul, crâşmarul, infanteristul, studentul, primarul şi menestrelul. În curtea a doua, cunoscută sub numele de Grădina Martirilor, se află lucrări de sculptură figurativă, precum cele patru console ale loggiei reprezentând portretele în piatră ale unor bărbaţi, elegant şi minuţios executate, decorând un spaţiu cu elemente de influenţă renascentistă.

Casa Artelor este una dintre clădirile istorice ale Sibiului, menţionată ca Hală a Măcelarilor în matricolele bisericii din anul 1370. Este considerată cea mai veche “casă de breaslă” din Transilvania.  La început, clădirea a avut numai parter, din care s-au păstrat bolţile ce pot fi văzute astăzi. Mai târziu a fost construit etajul, destinat magaziilor, format dintr-o singură sală. Parterul a funcţionat exclusiv ca spaţiu comercial, divizat în 11 încăperi pentru tranşarea şi desfacerea cărnii. Cele opt arcade deschise erau proprietatea obştei din vremuri străvechi, după cum se menţionează în Statutul oraşului din 1589. În secolele XVI-XVII, sala mare de la etaj a servit ca loc de adunare a breslei cojocarilor, apoi a devenit depozit de ovăz. În anul 1765, clădirea a fost transformată pentru câteva luni în sală de spectacole pentru actorii unei trupe de teatru conduse de actriţa Gertraud Bodenburger. Cu prilejul unor reparaţii efectuate la clădire în anul 1787, pe faţada de sud a fost aplicată stema Sibiului cu săbiile încrucişate şi frunzele de nufăr, după modelul vremii. Între anii 1962 și 1967, clădirea a fost restaurată, de atunci fiind dată în circuitul cultural. Spre sfârşitul secolului XX, clădirea a intrat în posesia Muzeului Brukenthal, parterul servind drept spaţiu pentru depozite de artă contemporană, iar sala mare fiind folosită ca spaţiu expoziţional deschis tuturor genurilor de manifestări artistice şi culturale. Este momentul în care primeşte denumirea de "Casa Artelor". Din vara anului 2007, Casa Artelor îşi schimbă destinaţia, intrând în administrarea Complexului Naţional Muzeal “Astra” şi devenind sediu al Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Săsească “Emil Sigerus”.

Casa cu Cariatide, cunoscută și sub denumirea de Micul Palat, este situată pe Str. Mitropoliei, Nr. 13 și aparține barocului târziu sibian. Noua clădire, înălțată de văduva contelui Gregorius Bethlen după anul 1786, a fost plasată pe locul alteia mai vechi, vestită pentru faptul că în ea a locuit celebrul orfrevier Sebastian Hann. Ceea ce o reprezintă este un element decorativ cu adevărat spectaculos, de la care și-a primit, de fapt, și numele: portalul încadrat de două cariatide, plasate pe câte un piedestal înalt, care susțin un balcon deschis.

Casa Generalilor, situată în Piaţa Mare a Sibiului, este construită în secolul al XV-lea. În secolul al XVI-lea a aparţinut judelui regal Albert Huet, pentru ca, în anul 1779, să fie achiziţionată de Magistratură. Între anii 1784-1904, clădirea a servit drept sediu Comandamentului general al trupelor austriece în Transilvania. Acesta este motivul pentru care a fost denumită Casa Generalilor, denumire sub care este cunoscută şi în prezent.

Casa Haller este cea mai importantă casă de locuit din Piaţa Mare a Sibiului, construită în stil gotic și renascentist. A fost atestată documentar pentru prima oară în anul 1472. Doar câteva elemente mai reprezintă astăzi stilul gotic: planul casei în forma literei L, cu faţada spre stradă, precum şi câteva bolţi şi ancadramente. În curtea interioară există un turn-locuinţă, înalt de două etaje, având deasupra timpanului triunghiular un acoperiş abrupt, în două ape. Accesul în turn se realiza pe vremuri prin intermediul scării spiralate existente într-o clădire anexă, lipită de turn. În anul 1537, casa este preluată de comitele Petrus Haller, care o va transforma într-o elegantă clădire renascentistă. Petrus Haller era descendentul unei familii de negustori-patricieni din Nürnberg, cu relaţii matrimoniale în vestitele familii de negustori din Frankfurt pe Main, Augsburg, Viena şi Anvers. Noul proprietar va păstra casa în familie timp de 345 de ani. De menţionat că faţada clădirii nu a suferit modificări de peste trei secole, după cum se poate constata dintr-un desen datând din anul 1703, în care este ilustrată decapitarea comitelui Johann Sachs von Harteneck.

Casa Hecht, situată în Piaţa Mare, nr. 8, a fost la începuturi sediul Monetăriei. A aparţinut iniţial unor bancheri florentini, urmând ca în anul 1472 să fie achiziţionată de Georg Hecht, primarul de atunci al Sibiului. Construcţia iniţială este edificată în secolul al XIV-lea şi modificată în secolul al XV-lea. Prezintă detalii gotice şi renascentiste, având două etaje şi o mansardă înaltă, decorată cu două rânduri de lucarne. La parter, încăperile sunt boltite, iar la etaje există bolţi în plase şi stelate, precum şi un ancadrament de uşă cu baghete încrucişate. Trecerea boltită de la parter are o lungime de 20 m, prezentând, imediat în partea stângă, un ancadrament de piatră ce aparţine goticului târziu. În anul 1745, odată cu inaugurarea liniei poştale Viena-Sibiu, aici va funcţiona primul oficiul poştal din Transilvania. Mult timp aici au locuit comiţii saşi. În anul 1821 clădirea devine sediul Universităţii Săseşti, instituţie echivalentă cu un Parlament al saşilor.

Casa Hermes este fosta Casă a Asociaţiei Micilor Meseriaşi, construită în perioada 1865-1867 - astăzi sediu al Muzeului de Etnografie Universală ”Franz Binder”. Cercetările arheologice de aici au scos la iveală urme ale unei vechi locuinţe de lemn datând din secolul al XII-lea. Clădirea este realizată în stil neogotic, conferind eleganţă şi distincţie cadrului arhitectural al Pieţei Mici a Sibiului. Numele casei provine din mitologia greacă, Hermes fiind zeul comerţului. Numele reprezintă un simbol, în contextul în care, în Evul Mediu, acesta era locul unde făceau comerţ vechii negustori. Clădirea prezintă importanţă din punct de vedere istoric prin faptul că este situată în partea centrală cea mai veche a oraşului Sibiu, dar şi pentru că, odinioară, aici au locuit personalităţi ale vremii: comiţi ai saşilor, judecători regali din sec. XVII – XVIII, fapt dovedit de cele trei plăci din piatră, care fac referire la proprietarii vechii clădiri, anterioare Casei Asociaţiei Micilor Meseriaşi. Din anul 1993, Casa Hermes găzduieşte Muzeul de Etnografie Universală ”Franz Binder”, primul şi unicul muzeu de etnografie extraeuropeană din România.

Casa Lutsch, situată în Piaţa Mare, Nr. 13, a fost denumită astfel de la numele unuia dintre proprietarii săi din secolul al XVI-lea, fiind una dintre cele mai importante clădiri din Sibiul istoric. La începuturi, clădirea avea un turn-locuinţă cu patru niveluri, asemănător celui al Casei Haller. Planul iniţial al clădirii se poate recompune pe baza planului pivniţei actuale, unde s-au păstrat cu fidelitate unele detalii (ancadramente de piatră cu muchii teşite, scara în spirală care urca spre etaj, precum şi, parţial, fundaţiile unei capele cu cor poligonal, în partea din spate a casei - fosta capelă Sf. Ladislau). Unii istorici sunt de părere că această casă a fost construită în anul 1424 de către regele Sigismund, cu scopul de a-i găzdui pe regii, voievozii şi înalţii demnitari care veneau în acele vremuri la Sibiu. Până la sfârşitul secolului al XV-lea, casa s-a aflat în proprietatea familiei Altemberger, pentru ca între anii 1537-1593 să fie deţinută de familia Haller. Ulterior, edificiul intră în posesia lui Johann Lutsch. În anul 1661 clădirea intră în proprietatea lui Georg Reussner, existând şi o “legendă” potrivit căreia casa ar fi fost câştigată la jocul de popice. De altfel, stema pe care se aflau cifrele prezentau şi două mâini, dintre care una ţinea un popic. În anul 1821, urmaşii ultimului proprietar donează clădirea statului. Ultima renovare a avut loc în anul 1999.

Casa Luxemburg este situată în Piaţa Mică, nr. 16, fiind construită pe prima incintă fortificată a Sibiului. Clădirea are faţade spre Piaţa Mică şi spre Piaţa Albert Huet şi este formată dintr-un corp vechi, gotic, din secolul al XV-lea, şi un corp nou, baroc, din secolul al XIX-lea. Edificiul a primit actuala denumire în anul 2004, cu prilejul vizitei în România a Marelui Duce Henri de Luxemburg şi a Marii Ducese Maria Teresa de Luxemburg. Trebuie menţionat că, între anii 1999-2003, clădirea a fost restaurată cu ajutorul Marelui Ducat de Luxemburg. La parter s-au păstrat unele elemente gotice şi renascentiste (ancadramente, boltiri), dar clădirea iese mult în evidenţă prin superba tâmplărie barocă şi decoraţia cu stucaturi de la etaje. În secolul al XIX-lea edificiul se afla în posesia preotului evanghelic Johann Georg Schaser, de unde şi denumirea avută anterior celei de azi.

Casa memorială Dr. Ioan Piuariu Molnar (medic oculist, 1149-1815) – este situată pe strada cu acelaşi nume la numărul 4.

Este Casa Parohială Evanghelică, care încorporează substanţă murală din vechea casa parohială din secolul XIII. Elevaţia casei este databilă în secolul XV, remarcabil fiind portalul atribuit pietrarului Andreas Lapicida, ilustrativ pentru goticul târziu cu influenţe de renaştere timpurie. Blazonul este al preotului Johannes din Alţîna datat 1502.