Modificările aduse de noul sistem de ticketing TURSIB ȋncepând cu data de 1 septembrie 2022
Ȋn urma implementării noului sistem de ticketing valabil ȋncepând cu data de 1 septembrie 2022, apar o serie de modificări ȋn privinţa titlurilor de călătorie utilizate pentru transportul public local şi ȋn privinţa utilizării acestora.
Dacă ne referim la biletele de călătorie Tursib, pentru ca tranziţia către noul sistem să fie mai uşoară am decis să păstrăm ȋn paralel o perioadă ambele tipuri de bilete. Principala modificare ȋn privinţa acestora este aceea că un bilet cu preţul actualizat de 3 lei va fi valabil pentru o perioadă de 60 de minute. Asta ȋnseamnă că posesorul unui bilet de călătorie Tursib poate circula cu unul, două sau mai multe autobuze Tursib ȋn intervalul de 60 de minute de la ora primei validări a biletului.
Vom avea astfel două tipuri de bilete, ambele valabile 60 de minute, după cum urmează:
- bilete vechi, care pot fi achiziţionate de la automatele de vânzare din staţiile de autobuz şi de la trei dintre colaboratorii Tursib (pe care ȋi veţi putea găsi pe site-ul nostru). Aceste bilete vor trebui validate la validatoarele mai vechi din autobuzele Tursib, ca şi până acum, cu precizarea că ele vor fi valabile o oră de la momentul validării lor. Aceste bilete se validează o singură dată, chiar dacă schimbaţi ȋntre timp autobuzul cu care circulaţi. Ele au imprimată pe ele ora şi data validării, iar ȋn cazul unui control inspectorul de trafic va şti exact ora la care acesta a fost validat şȋ dacă acesta mai este sau nu valabil
- biletele noi, cu cod QR, care pot fi achiziţionate de la punctele de vânzare Tursib. Acestea trebuie validate la validatoarele noi din autobuze. Cititorul de cod QR se află poziţionat pe partea de dedesubt a carcasei validatorului galben. Acest tip de bilet va trebui revalidat de fiecare data când schimbaţi autobuzul cu care călătoriţi până la destinaţie şi sunt valabile tot 60 de minute de la prima validare.
Precizăm faptul că procedurile şi echipamentele de vânzare şi control a titlurilor de călătorie achiziţionate cu cardul bancar respectă toate normativele GDPR şi de securitate bancară, datele de pe cardurile bancare contactless fiind ȋn siguranţă.
Ȋn condiţia ȋn care vă aflaţi ȋn autobuz iar cele 60 de minute s-au scurs deja, aveţi dreptul să călătoriţi utilizând acelaşi bilet cu acel autobuz până ajungeţi la destinaţie. Singura cerinţă este să validaţi biletul ȋn respectivul autobuz ȋn intervalul de 60 de minute cât este el valabil.
Biletele de călătorie pentru transportul public mai pot fi achiziţionate direct din autobuze, utilizănd orice card bancar contactless. Aveţi la dispoziţie ȋn toate autobuzele din flota Tursib două tipuri de aparate contactless şi anume unul tip mai vechi, care emite bilete pe hărtie termică şi al doilea tip de aparate mai noi. Pe aparatele noi, achiziţia se va face în format complet digital, adică nu veți mai primi o chitanță. Verificarea de către inspectorii de trafic se va face ȋn două moduri: fie utilizănd un echipament asemănător unui telefon mobil care, atunci când este apropiat de cardul bancar cu care s-a achiziționat biletul, va citi că există un bilet valabil emis, fie utilizănd direct aparatul din autobuz, care va identifica pe baza scanării cardului bancar titlul de călătorie cumpărat.
Păstrăm de asemenea colaborarea cu 24 Pay, ȋn aşa fel ȋncât biletele să poată fi achiziţionate din autobuz şi utilizând codurile QR.
Toate tipurile de bilete comercializate prin oricare dintre aceste canale de vânzare, vor fi valabile 60 de minute.
Toate biletele ȋn valoare de 2 lei care au fost deja achiziţionate de călători vor putea fi ȋn continuare utilizate, pe tot parcursul lunii septembrie. Ele vor trebui să fie ȋnsă validate la fel ca şi biletele noi cu valoare de 3 lei şi vor respecta acelaşi principiu de valabilitate şi verificare.
Vom reveni ȋn comunicatele care urmează cu lămuriri privitoare la abonamentele Tursib şi la modalitatea lor nouă de utilizare.
Vom actualiza de asemenea site-ul ȋn aşa fel ȋncât doritorii să poată găsi toate informaţiile necesare ȋntr-un mod cât mai accesibil.
Mulţumim tuturor utilizatorilor transportului public pentru ȋnţelegerea acordată pe parcursul ȋntregii perioade de tranziţie spre noul sistem de ticketing şi urmărire a flotei şi ȋi asigurăm că vom continua să venim cu ȋmbunătăţiri şi cu noi modalităţi de achiziţionare a titurilor de călătorie ȋntr-un viitor cât mai apropiat.