Places

Înainte ca pe locul în care a fiinţat până nu de mult fabrica de bere, în partea de jos a curţii a existat o fabrică de spirt, întemeiată de câţiva saşi din Cisnădie, în jurul anului 1740. În 1782 aceasta este cumpărată, împreună cu tot spaţiul din jur, de doctorul Ioan Piuariu-Molnar care a construit, ceva mai sus de locul pe care era plasată fabrica de spirt dar în aceeaşi curte, o clădire nouă, în care a instalat o torcătorie şi războaie de ţesut pentru postavuri din lână, cu toată împotrivirea breslelor săseşti din Cisnădie şi Sibiu. În acest context, se explică de ce de-abia în anul 1811 a reuşit să primească aprobarea definitivă pentru înfiinţarea manufacturii, de la împăratul Francisc I. În 1815 însă, Piuariu-Molnar moare, iar unicul fiu, pe nume Iosif, ofiţer în armata austriacă, vinde proprietatea unor saşi. Potrivit unor însemnări de familie, aceasta ar fi fost cumpărată de Thomas Binder din Cisnădie, împreună cu un cumnat de-al său, Peter Simonis (1892), de la nişte saşi din Agnita; aceştia au menţinut atât funcţionarea fabricii de postav, cât şi a celei de spirt, până când, între anii 1912-1913, a fost construită în aceiaşi curte o fabrică de bere, cunoscută sub titulatura completă de Fabrica de Bere Thomas Binder şi Fii (Binder rămăsese unic proprietar al fabricilor de spirt şi postav, după mortea lui Simonis în anul 1909), fructificându-se astfel calitatea izvoarelor de apă aflate în proxima vecinătate. Ambiţiile proprietarului au fost mari: fabrica a fost dotată cu cazane de fermentare şi plămădire din import, s-au construit tancuri din beton şi oţel emailat, s-au instalat compresoare cu amoniac pentru răcire, pivniţa a fost izolată cu plută, a fost adus personal calificat din Boemia. Fabrica, care producea bere blondă marca Rex şi bere neagră Bock, a început cu o producţie anuală de 10.000 hl, pentru ca în 1928 să se ajungă la 21.000 hl - la capacitate maximă se puteau produce 36.000 hl. După distrugerile suferite în timpul Primului Război Mondial (1916) a fost refăcută, iar proprietarul, Thomas Binder, a cumpărat în anul 1917 - în asociere cu proprietarii fabricii de bere sibiene Trei Stejari - fabrica de bere Habermann, care însă nu a fost folosită decât la producerea malţului (Fabrica de Bere Johann Habermann, prima care folosise în producţie maşini cu aburi, a funcţionat între anii 1862-1895; apoi, după o serie de reorganizări a intrat în proprietatea celor menţionaţi mai sus până în anul 1928, când Trei Stejari devine unic proprietar). După prima conflagraţie mondială fabrica de postav este închisă, deşi în timpul războiului obţinuse importante beneficii datorită comenzilor de război; continuă să-şi desfăşoare activitatea fabricile de spirt şi de bere, până în preajma celui de-al doilea război mondial, când este închisă şi cea de spirt. Conform unei statistici din anul 1935, capitalul investit al fabricii era de 7.760.000 lei, forţa motrice atingea 106 CP, iar personalul era compus din doar 19 muncitori. După 1945 şi-a reluat activitatea sub numele Fabrica de Bere Sadu S. A.; apoi, după 1948 când a fost naţionalizată, a funcţionat sub titulatura (Fabrica de) Bere Sadu, până în anul 1989, după ce, între timp, devenise secţie a fabricii de bere Trei Stejari din Sibiu. După 1976, prin investiţiile succesive realizate, au fost modernizate capacităţile de producţie, ajungându-se la o producţie de 220 mii hl/an. Dezvoltarea întreprinderii ar fi putut continua, însă, după înfiinţarea Centralei berii, fabrica din Sadu a ajuns o secţie a întreprinderii de bere Trei Stejari, din Sibiu, iar alocaţiile necesare investiţiilor au fost stopate. După evenimentele din anul 1989, ing. Ştefania Barbu, director general al S.C. Bere Sadu SA, după ce rememora pentru presă câteva date semnificative din activitatea companiei („Atestată documentar cam pe la 1800, manufactură profilată pe producerea băuturilor spirtoase, a evoluat în timp, devenind, în perioada interbelică, o fabrică de bere ale cărei produse concurau cu faimoasele mărci de bere Luther, Griviţa sau Azuga”), menţiona că secţia Sadu s-a separat de întreprinderea „mamă”, devenind o unitate de sine stătătoare, care s-a privatizat prin metoda MEBO în anul 1995. Se ajunsese ca societatea să poată îmbutelia 80 de mii de sticle de bere BINDER BIER, pe schimb, lucrându-se cu două linii de îmbuteliere. „Greutăţile cu care se confruntă unitatea, declara Ştefania Barbu, rezidă în aceea că încă nu s-a putut înfiinţa o fabrică de malţ, această componentă a berii achiziţionându-se, atât în ţară, cât şi în străinătate, la preţuri ridicate. Piaţa de desfacere este încă limitată. Pe lângă beneficiarii de tradiţie, din judeţele Prahova, Vâlcea şi Olt, se mai livrează bere în 25 de judeţe din ţară, însă în cantităţi care nu satisfac pretenţiile societăţii”. Sub această formă a continuat să existe până în preajma anului 2000, când a fost închisă. Iată în continuare câteva din sortimentele de bere produse în fabrica de la Sadu de-a lungul timpului: Cibin (11º), Binder (12º), Trei Stejari (12,5º), Sadu (13º), Dumbrava (16º), Porter neagră (20º). *punctul pe hartă indică locația fostei fabrici de bere, actual închisă

Since 2005, in the heart of the Făgăraş Mountains, is built yearly, the most distinguished hotel of Romania, the Ice Hotel. After months of planning, the Ice Hotel is built by the skilled craftsmen from Mureş County, who can be nicknamed ice-makers. The hotel is fully snow-covered and the ice blocks extracted from the largest glacier lake of the Fagaras Mountains, Bâlea Lake. So, in order to be lasting, the craftsmen use ice blocks that reach the size of 70 centimeters and weigh almost 70 pounds. But the working conditions are harsh and hard to endure. Temperatures are often below zero degrees and viscole is the most worthy enemy to which the builders are able to handle. In this northern atmosphere a new hotel is born every year, from materials offered only by nature. In less than a month, ice artists manage to raise a home for winter lovers, and their work is rewarded by visiting tourists, with over 8,000 guests annually. The Ice Hotel is the result of months of planning and work culminating in a unique hotel, resilient for a short period of the year, but that leaves amazing rewards for both founders and guests. Each year here you will find a new theme that will make your experience even more spectacular. The themes are transposed and brought to life by the ideas and creativity of the sculptors, who manage to transform the Ice Hotel into a unique one.

Începând cu anul 2005, în inima munţilor Făgăraş, este construit an de an, cel mai distins hotel al României, Hotelul de Gheaţă. Din blocurile de gheaţă extrase din cel mai mare lac glaciar al Munţilor Făgăraş, Bâlea Lac, se crează cel mai captivant loc de cazare din România. În acest an Hotel of Ice se tranformă în Igloo Village, unde construcțiile din gheață își vor fascina spectatorii cu sculpturi spectaculoase inspirate din lumea subacvatică.

Zu jeder Jahreszeit bietet sich dem Wanderer in den Fogarascher Bergen, Munții Făgăraș, ein spektakuläres Panorama. Auf den Bâlea-See in 2034 m Höhe blicken die höchsten Gipfel Rumäniens herab. Im Winter kann man am Bâlea-See in einem der wenigen Eishotels Europas wohnen.

O livadă biodiversă  Nu știm câte livezi din România se pot mândri cu astfel de cifre: peste 215 specii de plante, 100 de specii de păsări şi 30 de specii de mamifere.  În satul Mălâncrav din județul Sibiu se află livada de 108 hectare, menţionată din sec. XVII, în care cresc soiuri vechi de meri, peri, pruni şi nuci.  Livada a fost abandonată după anul 1990, ajungând în pragul distrugerii. MET a refăcut colecţia de pomi fructiferi, a reabilitat livada şi vechea fabrică de procesare a sucului.  A fost introdusă o tehnologie ecologică de cultivare a pomilor şi procesare a fructelor, livada obţinând certificare ecologică. În prezent, fabrica produce anual circa 20.000 litri de suc 100% ecologic.  Sucul este comercializat în restaurante, magazine și târguri tradiţionale. Livada asigură sătenilor locuri de muncă permanente sau sezoniere.  Livada găzduiește o pepinieră cu soiuri vechi transilvănene de pomi fructiferi, aflate pe cale de dispariţie, asigurând o bază de puieţi şi altoiuri fermierilor şi contribuind la susţinerea agriculturii tradiţionale. #MET20 #ConstruimPeTrecutPentruUnViitorSustenabil  #DezvoltareaAntreprenoriatuluiLocal *sursa: https://www.facebook.com/MihaiEminescuTrust/ 

Ridicată în Valea Seacă la limita de jos a pădurii fiind alcătuită din chilii, construcții gospodărești și Biserica cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Din Transfăgărășan, la nici 2 km spre est se poate ajunge la porțile acestui loc sihastru de închinare și liniște.

In Rășinari, Săliște, Poiana Sibiului, Jina, den Dörfern dieser Gegend mit ihrem ganz besonderen Gepräge, schlagen die Uhren anders, ist die Luft erfüllt vom Duft frischgemähten Heus. Das Leben der Menschen verläuft seit Generationen in derselben althergebrachten Weise, der Zug der Schafherden und das alltägliche Schaffen in Haus und Hof bestimmen den Jahresverlauf. So sind Tradition und Identität hier lebendig geblieben. Der Besucher wird hier ein urwüchsiges Landleben vorfinden, das in anderen Teilen Europas schon lange verschwunden ist. Die malerischen Bauerngehöfte, die köstlichen Käsesorten, Tierspuren auf verborgenen Pfaden, ein Panorama, das Himmel und Erde eint – das Volkslied drückt es am besten aus: „In einer Bergesschlucht, in einer Himmelsbucht“... Die „Mărginimea Sibiului“ ist ein Inbegriff rumänischer Tradition und authentischen Landlebens. Photo and Text SOURCE: http://www.sibiu-turism.ro/Destinations-Tourist-regions-Marginimea-Sibiului.aspx

A fost construită tot în secolul XIX, în imediata apropriere a Muzeul Sătesc „Badea Cârțan” iar în prezent se află într-un plan de restaurare.

În clădirea principală a Centralei hidroelectrice de mica putere Sadu I, la 19 septembrie 1996, cu ocazia aniversării unui secol de la punerea sa în funcţiune, a fost inaugurat Muzeul Energetic Sadu I, care cuprinde exponate din domeniul producerii, transportului şi distribuţiei energiei electrice din zona Sibiului. Muzeul- un prețios lăcaș de istorie a electro-energeticii românești- este amenajat la etaj, în fostele locuinţe ale personalului care îşi desfăşurase activitatea în centrală. În cele trei săli sunt expuse obiecte care evocă istoricul Uzinei Electrice de la Sadu I: în prima prima sală, „Cronos”, se găsesc panouri reprezentând diferite faze ale construcţiei, iniţiatorii, finanţatorii şi constructorii (Carl Wolf, Partenie Cosma, Oskar von Miller), alături de utilaje, schițe, documente şi acte, lămpi folosite la iluminatul public în primii ani ai secolului trecut, dar și exponate ce relevă idei de utilizarea curentului electric în diferite momente ale secolului XX (imagini surprinse din etape ale unor proiecte considerate drept îndrăznețe pentru perioada interbelică, cum ar fi tramvaiul electric de la Sibiu, utilizarea energiei electrice în agricultură, centrale telefonice, ceasuri electrice, ș.a.); sala a doua, intitulată „Vulcan”, ne introduce în atmosfera epocii, aici găsindu-se biroul directorului, birouri ale angajaţilor, echipamente de protecţie şi întreţinere, un spațiu destinat instrumentelor utilizate în birourile de proiectare ale acelor timpuri, fotografii de epocă; în fine, în cea de-a treia şi ultima sală, „Hermes”, sunt etalate materiale care evocă amenajarea hidrocentralei Sadu V (planuri, proiecte, macheta în relief a văii, șantierul, uzina). Sigmund Dachler a fost inginerul care a asigurat o bună perioadă de timp buna funcţionare a respectivului obiectiv industrial.

Das Brukenthal National Museum ist ein Museum in Sibiu , Siebenbürgen , Rumänien , das im späten 18. Jahrhundert von Samuel von Brukenthal (1721-1803) in seinem Stadtpalast gegründet wurde.  Baron Brukenthal, Gouverneur des Großfürstentums Siebenbürgen, hat um 1790 seine ersten Sammlungen eingerichtet. Die Sammlungen wurden 1817 offiziell der Öffentlichkeit zugänglich gemacht. Damit ist das Museum die älteste Einrichtung dieser Art auf dem Gebiet des heutigen Rumäniens.  Heute ist es in seiner erweiterten Form ein Komplex mit sechs Museen, die sich ohne separate Verwaltungseinheiten an verschiedenen Orten in der Stadt befinden und ihre eigenen kulturellen Programme haben.

A fost deschis în anul 1969 și prezintă obiecte și cărți care au aparținut blibliotecii cărturarului autodidact Badea Cârțan. A fost și rămâne nu numai luminatul nostru consătean, al țăranilor din Streza și Oprea Cîrțișoara a Țării Oltului, ci și un remarcabil reprezentant al celor care au luptat pentru întregimea neamului, idee izvorâtă „din conștiința originii și limbii comune poporului român așezat pe ambele versante ale Carpaților” dintre Tisa și Dunăre. Având la îndemână bogata zestre material - culturala - populară, lăsată de înaintași, prin strădania dl. Traian Cînduleț, în cadrul primei ediții a festivalului „Cibinium” din anul 1968, ajutat fiind de regretatul preot Scorobet Liviu, de Blendea Gheorghe fost primar, și Neagoe Rodion tehnician veterinar, a luat ființă muzeul sătesc. În el sunt expuse și diferite genuri ale artei populare locale, ca: ceramică, pictura pe sticlă, lăzi rudărești de zestre, produse ale fostei manufacturi de sticlă de la Glajărie. Obiectele expuse la muzeu, o partea au fost donate de locuitorii comunei, iar o bună parte achiziționate prin efortul material al lui Traian Cînduleț. O altă personalitate a comunei prezentă în câteva fotografii expresive din cadrul muzeului este haiducul Andrei Budac. Într-una din încăperile muzeului regăsim o valoroasă colecție de icoane pe sticlă ale iconarului local Matei Țâmforea. În curtea muzeului s-a transferat din altă parte a satului, o gospodărie țărănească ce datează de la mijlocul sec. al XIX-lea. Casa țărănească are trei încăperi: tindă, casa dinainte și celarul, fiecare încăpere fiind dotată cu mobilierul specific bunei sale funcționalități de la vremea respectivă. Șura are patru despărțituri: șușopul, unde se află cotețele pentru porci și locul de acces al animalelor la grajd, grajdul, loc de adăpost al animalelor mari pe timp de iarnă (bivoli, vaci, cai). A treia despărțitură este șura unde se păstrează uneltele mari pentru munca câmpului: carul, plugul, grapă, roțile etc, iar ultima despărțitură se numește felderă, loc pentru adăpostul oilor pe timp de iarnă. Ambele construcții au acoperișul în patru ape și sunt acoperite cu paie din secară. Un astfel de acoperământ, dacă e bine făcut, durează cca. 20 de ani. Muzeul reprezintă un omagiu înaintașilor fiind o istorie vie a luptei pentru afirmare națională a personalităților acestei comune precum și a dezvoltării sociale de la mijlocul sec. al XIX-lea până la începutul sec. XX.

Chiar la poalele Carpaților Transilvăneni, în centrul orașului Avrig, se situează ansamblul arhitectural baroc, unic, al Reședinței de Vară a lui Samuel von Brukenthal. Lăsați-vă seduși de farmecul grădinilor baroce din secolul al XVII-lea, care în Transilvania sunt de neîntrecut. Reședința de vară de odinioară a lui Samuel von Brukenthal a fost trezită în anul 2011 din somnul ei adânc. Timp de aproape un deceniu de la închiderea sanatoriului acest giuvaer istoric a rămas în uitare aproape completă în ciuda faptului că parcul și clădirile se numără printre cele mai de seamă monumente din vremea barocului transilvănean. În Transilvania de Sud acestea sunt chiar singurul ansamblu baroc care a învins lupta cu timpul. Grădina și gospodăria model Dorim să redăm ansamblului farmecul de odinioară – și în același timp să respectăm ideile și viziunile lui Brukenthal. Acesta și-a făurit în Avrig începând cu anul 1756 un mic paradis, în care să-și găsească liniștea dar care în același timp să fie și grădină botanică și să servească grădinăritului. Refacerea ansamblului Această moștenire culturală dorim să o redăm publicului larg. Primul pas a constat în renovarea Oranjeriei din parc. Treptat și parcul își va recăpăta aspectul inițial, cu toate fântânile, așa cum a fost odinoară. Cea mai mare provocare rămîne însă restaurarea palatului baroc, a cărui structură s-a degradat mult în anii de nefolosire. Împreună cu administrația orășenească și cu alți parteneri, precum Fundația Samuel von Brukenthal, în a cărei proprietate se află ansamblul, dezvoltăm un plan de acțiune pentru revitalizarea acestei impozante clădiri.

Situat între cele mai importante două pieţe ale oraşului, mai precis la colţul dinspre miază-noapte – răsărit al Pieţei Mari, Turnul Sfatului a fost din totdeauna simbolul caracteristic al oraşului Sibiu. Numele turnului provine de la funcţia de apărare asupra porţii de intrare în cea de-a doua incintă, situată în imediata apropierea clădirii ce adăpostea primăria Sibiului, menţionată documentar în anul 1324. Având iniţial funcţia de turn de fortificaţie, de apărare, din a doua incintă de fortificaţie, acesta se prăbuşeşte parţial în anul 1585, în urma unui cutremur. Parterul şi primele două nivele aparţin astăzi construcţiei originale din sec. XIII. În anul 1588 turnul a este reconstruit cu ajutorul contribuţiei cetăţenilor oraşului. În anul 1720 paznicii turnului primesc ordin din partea magistratului de a repeta la tobă, la fiecare jumătate de oră, bătaia ceasului. Acoperişul îşi schimbă înfăţişarea de-a lungul timpului, de la unul scund, piramidal, la cel piramidal octogonal înalt, flancat de patru turnuleţe care serveau drept semn de drept de judecătorie a oraşului. Forma actuală a turnului datează din lucrările de reconstrucţie executate între anii 1824-1826. Urcând scările până în vârf, Turnul Sfatului oferă o minunată panoramă a întregului oraş. Privind înspre nord, Sibiul dezvăluie râul Cibin, oraşul de sus fiind dominat de Turnul Bisericii Evanghelice Parohiale şi de Turnul Sfatului. Acoperişurile caselor cu streaşină paralelă cu strada sunt de o frecvenţă copleşitoare.

Die Fingerlingsstiege beginnt am Kleinen Ring, unter den Turm des Hauses Nr. 24 in der Oberstadt und steigt durch Treppen in Richtung Fingerlingsplatz in der Unterstadt herab. Das mittelalterische Aussehen von 1567 bleibt erhalten und die malerische Fingerlingsstiege ist einer der romantischsten Winkel der Stadt. Am oberen Ende des Durchgangs ist ein Verteidigungsturm innerhalb der zweiten Befestigungsmauer des Stadt – der Goldschmiedeturm aus dem XIII. Jahrhundert.

Der mittelalterliche Flair der Stadt wird bestens im der Sagstiege bewahrt. Einige Historiker vermuten, dass dieser Treppengang im XIII. Jahrhundert gebaut worden wäre, aber die meisten Fachleute sind der Meinung, dass der Bürgermeister Markus Pempfflinger Anfang des XIV. Jahrhunderts den Bau des Durchgangs angeordnet hat. Die Sagstiege, bekannt auch als „Nadelmauer”, wurde aus Stein und Ziegel gebaut und verbindend die Oberstadt mit der Unterstadt durch zwei Treppen- und Bögenverzweigungen, die die Burgmauern rund um die evangelische Kirche umgeben. Der Durchgang endet sich im oberen Teil, an der Kreuzung mit der Odobescu Straße, am Torturm und dem Alten Rathaus, heute das Geschichtsmuseum im Rahmen des Brukental-Museums. Das Gebäude auf der Südseite des Sagstieges beherbergt das älteste Restaurant Rumäniens, wo selbs Mihai Viteazul (Michael der Tapfere) nach der Schlacht von Şelimbăr gegessen habe. Zum Sagstiege gelangt man durch den Gewölbebogen des Treppenturms.

Alipită Bisericii Romano-Catolice Iezuite „Sf. Maria” (1726-1733) clădirea face parte din complexul eclezial ridicat în 1739 pe locul unor clădiri publice demolate, mai puţin subsolurile în care sunt prezente elementele specifice construcţiilor Sibiului gotic. De asemenea, corpul din dreapta din Piaţa Mare păstrează şi parterul vechii clădiri din sec. XV. Clădirea a fost destinată locuirii preoţilor bisericii şi Colegiului Iezuit. Întregul complex a fost edificat în spiritul contrareformei promovate de Casa Habsburg ca suverani ai Imperiului şi principi ai Transilvaniei într-un oraş profund protestant. Ansamblul arhitectonic – biserica, colegiu - este ilustrativ ca citat cultural specific expresiei iluminismului vienez.

Încă din secolul al XV-lea în această casă a funcţionat monetăria Sibiului, a aparţinut iniţial unor bancheri florentini, apoi patricianului Georg Hecht, primar al Sibiului (1493) proprietatea trecând în stăpânirei familiei Wayda timp de 237 de ani când a fost vândută cu 20.000 de guldeni „Universităţii Săseşti”(1821). Construcţia iniţială este edificată în secolul XIV şi modificată în secolul XV, substanţa murală păstrează elemente ale goticului târziu la toate nivelele, bolţi cu nervuri, profilatură, portaluri gotice. Actualul aspect al faţadei a rezultat printr-o „modernizare” din secolul XIX care a modificat complet faţada proprie stilului Renaşterii al faţadei originare. Casa rămâne reprezentativă prin numeroasele elemente gotice şi de renaştere conţinute în interior.

Traseu: Muzeul în aer liber ASTRA (Sibiu) - Rășinari - Muzeul în aer liber ASTRA - Sibiu Din 11 octombrie 2014, iubitorii de mişcare în aer liber şi de plimbare cu bicicleta, beneficiază de o pistă de agrement destinată strict acestui scop. Pista care începe în Dumbrava Sibiului (zona Grădinii zoologice) măsoară în totalitate 10.623 metri, fiind structurată pe 3 tronsoane distincte şi este cotată ca grad de dificultate UŞOR. Tronsonul 1: în lungime de 4860 metri, asfaltat integral, se derulează între Dumbrava şi Tropinii Noi, fiind accesibilă tuturor categoriilor de biciclete. Tronsonul 2: în lungime de 4455 metri, care şerpuieşte efectiv prin Pădurea Dumbrava, este alcătuit dintr-o structură stabilizată, accesibilă mai ales bicicletelor de trekking şi mountain bike. Tronsonul 3: care se desfăşoară între Staţia de tratare a apei şi intrarea în Sibiu (Calea Poplăcii) şi flanchează lateralele DJ 106R, măsoară 1308 metri, asfaltaţi integral, fiind accesibil tuturor categoriilor de biciclete. Fiind vorba de o pistă de agrement, viteza de deplasare recomandată este de 10 - 15 km/oră. De asemenea, în scopul evitării accidentărilor este interzis accesul cu mopede, motociclete sau cu oricare alt tip de vehicule şi atelaje. Lungime: 10,6 km Grad de dificultate: ușor Sezonalitate: Accesibil în toate sezoanele. SURSA text si poze: http://www.sibiu-turism.ro/Ce-facem-Activitati--Trasee-de-bicicleta-Pista-de-biciclete-Sibiu-Rasinari.aspx

Die Lügenbrücke wurde auf dem Gelände eines Torturms der zweiten Festung erbaut. Die Brücke verbindet die beiden Bereiche des Kleinen Marktes, so dass die Verknüpfung zwischen der Unter- und Oberstadt zweifellos der sagenhafteste Ort in Sibiu ist. Ein wahres Symbol der Stadt, die Lügenbrücke wurde im Jahr 1859 in der Fabrik Fredericus Hutte wieder aufgebaut. Sie ist die erste Brücke in Rumänien und die zweite in Europa, die aus Gusseisen gefertigt ist, hat Verzierungen aus Durchbrucharbeiten und an den Enden zwei große Kreise mit dem Stadtwappen. Bevor die Brücke gebaut wurde, war der Durchgang zwischen den beiden Marktbereichen unter einer Ansammlung von Gebäuden, die 1851 abgerissen wurde. Die Wand, die die Treppe unterstützt, umfasst einen Rahmen aus Quadratstein, ein Überbleibsel eines mittelalterlichen Gebäudes. Die Lügenbrücke ist ein romantischer Treffpunkt der Vrliebten, obwohl es mindestens vier Legenden über diese Brücke gibt... Die berühmteste Legende ist, dass die Brücke Ohren und eine unvorstellbare Kraft hat, so dass wenn die Brücke eine Lüge hört, sie zu stöhnen anfängt, zusammenbricht und den Lügner mit den Füßen auf die Erde bringt. Laut einer anderen Legende, fanden auf den Kleinen Ring in Sibiu Märkte statt. Nachdem die Käufer zu Hause ankamen, stellten Sie fest, dass sie hinterlistet wurden. Sie gingen zurück zum Markt, nahmen die Händler an der Kehle und warfen sie diese von der Brücke, währen die Menschen sie auslachten. Somit sollten die Händler künftig Angst haben, die Menschen in Sibiu zu betrügen. Eine Legende besagt, dass Verliebte auf dieses Brücke spazierten. Die jungen Menschen schworen sich dort die ewige Liebe und die Mädchen behaupteten, dass sie Jungfrauen wären. Jedoch entdecke man nach der Hochzeitsnacht, dass sie einige gelogen haben. Die Lügnerinnen wurden auf der Brücke geschleppt und über das Geländer geworfen. In Sibiu lebten auch viele Kadetten, die an der Militärakademie studierten. Sie begegneten einheimischen Mädchen auf der Brücke und schworen ihnen die ewige Liebe. Leider wurden die Mädchen von den Männern und ihren Liebesschwüre im Stich gelassen.

Primăria Mediaș

Das Rathaus, ein elegantes Gebäude im Großen Ring von Sibiu, spielt eine wichtige Rolle im Leben der Stadt. Die Häuser in der Nordwestlichen Seite des Großen Rings, neben den Turm der römisch-katholischen Kirche, wurden Anfang des XX. Jahrhunderts abgerissen und das Gebäude der Agrarkreditbank wurde im Jahr 1906 im eklektischen Stil, mit Elementen des Jugendstil errichtet. Das hufeisenförmige Gebäude hat besteht aus Untergeschoss, einem hohen Erdgeschoss, zwei Obergeschoss und einem unterirdischen Dachboden. Die Fassade voller Dekorationselemente und der Innenbereich in Jugendstil sind beeindruckend. Das Gebäude wurde während der kommunistischen Ära verstaatlicht, und hat verschiedene Verwaltungs- und Finanzeinrichtungen beherbergt. Diese Einrichtungen traten nach 1990 zurück und das Gebäude wurde Eigentum der Stadtgemeinde. Anschließend wurden umfangreiche Sanierungs- und Neuaufteilungsarbeiten eingeleitet, darunter auch die Erweiterung der Büroräume im bisher ungenutzten Dachgeschoss, der Einbau eines Aufzugs für den Zugang der Personen mit Behinderungen und die Umwandlung des Innenhofs in einen abgedeckten Raum. Dieser Raum wird ein Warteraum für Menschen, die Angelegenheiten mit dem Bürgermeisteramt klären möchten. Die Innenräume wurden in 75 Büros, einer Ausstellungshalle mit vier Anlagen, drei Tagungsräume, zehn öffentliche Flure für den Zugangs zu den Büros eingerichtet, plus ein Mehrzweck-Kellergeschoss, wo auch das Archiv der Einrichtung wirken wird.

Nominalizată în Lege nr. 5/2000 – în suprafață de 180 ha urcă, din limita nordică marcată de bordura cascadei, pe cele două culmi (Netedu-Buteanu - est, respectiv Culmea Bâlii vest) până în creasta somitală cuprinsă între Vf. Paltinu – vest și Vf. Iezărul Caprei – est. Actualmente acest areal este parte a sitului „Natura 2000” Munții și Piemontul Făgăraș ca și excepționala „REZERVAȚIE FAUNISTICĂ ARPĂȘEL” din imediata sa vecinătate.

Comuna Sadu, atestată documentar din anul 1383, este poarta de intrare în munţii Lotrului şi Cindrelului, fiind situată în sudul Transilvaniei, la 18 km sud de Sibiu, pe valea râului Sadu (Valea Sadului), în zona de contact dintre Depresiunea Sibiului şi Munţii Cibinului. În comuna Sadu se poate ajunge din două direcţii: dinspre Sibiu (25 km) prin Cisnădie (DJ106C), străbătând terenuri pe care se succed alternativ păduri şi fâneţe, sau din Tălmaciu (7 km), pe drumul desprins din centrul oraşului către vest (DJ105G), drum care însoţeşte apa râului Sadu printr-o zonă cu multe terase. Obârșia comunei Sadu se pierde în negura vremurilor, fiind socotită pe drept cuvânt una din cele mai vechi așezări rurale de pe pământul Transilvaniei. Una din cele mai vechi referiri la Sadu dateaza din anul 1210. Intr-un document de atunci se face precizarea ca in oastea comitelui Ioachim al Sibiului se aflau, alaturi de sasi si secui, un numar important de romani ca „pazitori ai cetatilor de granita”. Multi dintre ei proveneau chiar din Sadu. Asezarea Sadu a ocrotit la sanul ei numai oameni liberi, pastratori dirji ai legii celei vechi, ai limbii, ai portului si ai obiceiurilor. Chiar atunci cand, prin constrangere, regii unguri din familia Arpad, ca Geza al II-lea, Andrei al II-lea si Bela al IV –lea, le-au impus sa primeasca in preajma lor colonisti din Apus, ei nu s-au lasat striviti de jugul iobagiei. Sat de margine fiind, locuitorii Sadului mistuiti fiind de dorul de libertate, dispuneau in vremuri de restriste intre altele, de o puternica arma de lupta: emigrarea. Treceau adica la fratii lor de la sudul Carpatilor, bine stiind ca, pana la urma, prigoana va slabi pentru-ca „golindu-se tara de oameni nu va mai avea cine plati darile”. Sadu este un sat de margine romanesc model, in care setea de adevar si dreptate au fost temeiuri puternice de viata.

Die 1400 m hoch gelegene Hohe Rinne im Cindrel - Gebirge ist der älteste Höhenkurort des heutigen Rumänien und ein beliebtes Wintersportzentrum. Bei Sommerwanderungen oder Radtouren kann man die Almen und Gletscherseen der Umgegend erkunden. Qualität hat hier Tradition und wird von den Hotels und Pensionen des Kurorts groß geschrieben. Nach einem langen Skitag oder einer Wanderung kann man sich mit Wellness verwöhnen lassen, leckere Speisen genießen, oder andere erstklassige Leistungen in Anspruch nehmen. Die Einsiedelei (schit) mit ihrem Holzkirchlein, die Quelle, die dem Ort den Namen verlieh, der Abenteuerpark ganz in der Nähe, die Skipisten und zahlreichen Wanderwege – vielfältige Möglichkeiten, einen unvergesslichen Urlaub in den Bergen zu verbringen.

Die Statue des Bischofs Georg Daniel Teutsch (1817-1893) wurde von Adolf von Donndorf im Jahr 1899 in Bronze gemeißelt und befindet sich nun vor dem Südportal der Evangelischen Kirche. G. D. Teutsch war Bischof und Historiker, Ehrenmitglied des ASTRA Vereins. Das Denkmal stellt ihn stehend dar, im Priesterkostüm, mit der Bibel in der linken Hand, die rechte Hand auf einer Säule mit mittelalterlichen Dokumente als Symbol für die Freiheiten der Sachsen.

Am Bâlea-See führt die Transfogarascher Hochstraße vorbei, eine der spektakulärsten Hochstraßen weltweit. Die Transfogarascher Hochstraße ist 151 km lang und überquert das höchste Gebirgsmassiv Rumäniens. In schwindelerregenden Haarnadelkurven schlängelt sich die Straße bis auf 2024 m hoch. Die Straße ist jährlich vom 30. Juni bis zum 1. November zum Verkehr freigegeben.

Denumit si DN7C, Transfăgărășanul după ce străbate Comuna Cîrțișoara, are punctul terminus la 5 km nord de această localitate în DN1 (E68) la km 267, ruta Brașov-Sibiu. Banda de asfalt pornește de fapt de la km 0 (Bascov) în direcția Curtea de Argeș. La 35 km de la plecare, Curtea de Argeş atrage prin reverberaţiile ei istorice dar mai cu seamă cu fermecătoarea dantelărie arhitecturală a Bisericii Domneşti şi legendara ei construcţie. Nu departe, în amonte pentru că, treptat începe urcuşul, în satul Cetăţeni o atracţie de valoare este Schitul Negru Vodă. Un alt reper important este Cetatea Poienari - loc de legendă ale celui mai cunoscut şi mediatizat personaj al istoriei noastre - Vlad Ţepeş. DN7C străbate apoi aşezările Ungureni şi Căpăţâneni intrând în spectaculoasele Chei ale Argeşului. Urcând peste viaductele agăţate de peretele de piatră ale muntelui atingem, la 830 m altitudine, Barajul Vidraru. Locul oferă câteva puncte de belvedere deschisă până spre Valea Topologului (spre vest) şi peste acumularea de ape (spre nord), în pereţii gri-albăstrui ai Negoiului. Aproape de coronamentul barajului, pe stânga, se află restaurantul Casa Argeşeană. Urmând conturul lacului pe DN7C, la km 70,500, pe o terasă de deasupra şoselei, se află primitoarea Cabană „Valea cu peşti” care poate fi gazdă bună cu dotările actuale şi serviciile pe care le oferă. La circa 4 km amonte de acest punct, pe dreapta - est - se desprinde un drum forestier bine întreţinut pe care, după 1 km se ajunge la Pensiunea Vidraru situată într-o poieniţă copleşită de pădurea deasă ce o înconjoară. Revenind pe asfalt, şoseaua ocoleşte golfurile adânci ale lacului, trece pe la Gura Oticului iar la „Coada lacului” întâlneşte desprinderea DN7D care conduce la Complexul Turistic Cumpăna de pe malul vestic al lacului. Cu cele 88 locuri de cazare, 20 „căsuţe”, debarcader ş.a., Cumpăna este cea mai mare bază turistică de pe acest versant al muntelui. De aici se deschid trasee turistice marcate spre Vărfurile Negoiu şi Lespezi - Călţun. De la intersecţia cu DN7D în amonte pe DN7C urcăm 12 km la cota 1200 m unde, pe dreapta (est) se află Hotelul „Piscul Negru” cu excelente dotări şi servicii de calitate. Câteva sute de metri amonte, pe stânga
(la vest) o alcătuire de pensiuni, hotel şi chiar o mănăstire oferă găzduire şi alte servicii turistice. Şi de aici se deschid trasee turistice marcate spre Călţun dar şi spre Culmea Muşeteica peste vârfurile Piscul Negru, Joarzea şi Culmea Năneasa. Urcând de aici la 1520 m altitudine întâlnim, după doar 6 km, pe partea dreaptă (est) Cabana „Izvorul Caprei”, clasificare ***, având 27 camere duble, apartament, sală de conferinţă, restaurant, terase, „parc de aventură”, parcare. Ultima locaţie de pe acest versant este Cabana „Refugiul Salvamont Cota 2000”. Parcurgând tunelul rutier se iese în căldarea glaciară Bâlea, unde cabanele „Bâlea Lac” şi „Paltinu” oferă întreaga gamă de servicii turistice montane. Este aici şi sediul Serviciului Public Salvamont Sibiu. Din acest punct DN7C coboară de la 2040 m la Bâlea Cascadă, puţin peste 13 km, la cota 1234 m. Este cel mai spectaculos tronson al Transfăgărăşanului fapt care i-a determinat pe cei de la Top Gear să aprecieze: „România o ţară cu privelişti care îţi taie respiraţia şi cu o şosea de munte beton”. Între aceste locaţii funcţionează şi telecabina (capacitate 12 persoane simultan). La circa 600 m altitudine, înşiruirea de pe partea stângă a râului, a pensiunilor și caselor de vacanţă aproape formează o mică localitate. La mai puţin de 5 km aval se află Cîrţişoara cu cele două sate parcurse de râul omonim - Streza şi Oprea. Este satul natal al cunoscutului Badea Cârţan şi al haiducului Andrei Budac, care fiecare în felul său, au făcut cunoscută această comunitate mult peste hotarele acelor timpuri. Din comuna Cârţişoara spre nord, Transfăgărăşanul mai continuă 4 km, se uneşte cu DN1 (E68) la capătul celor 151 km. Până la Sibiu (vest) de aici avem 42 km, iar spre Făgăraş (est), 37 km. Totul despre Transfăgărășan: - iniţial în 1970 - şoseaua alpină care traversează, pe direcţia nord-sud Munţii Făgăraş, a fost proiectată pe 91 km, din DN1 (E 68) până aproape de barajul de la Vidraru; - în prezent, şoseaua începe de la Bascov (km 0) sub denumirea DN7C şi după un parcurs de 151 km face joncţiune cu DN1 (E68), la 4 km nord de localitatea Cîrţişoara; - construcţia a început la 20 martie 1970 iar inaugurarea ei a avut loc în 20 septembrie 1974; - în zona înaltă a construcţiei, de peste 1500 m, în perioada de iarnă lucrările, datorită microclimatului, au fost posibile doar 3-4 luni din an; - pentru realizarea amplelor lucrări de terasare, de artă - poduri, podeţe, copertine, tunel rutier etc. - au muncit timp de patru ani peste 50000 constructori, în majoritate (circa 95 la sută) militari; - numai de la Piatra Albă (la nord de Cascada Bâlea), până la Lacul Bâlea - 16 km distanţă - se executau zilnic între 10 - 20 detonări de explozibil pentru dizlocarea stâncilor; - per total au fost dislocate şi transportate, în patru ani, 3 milioane metri cubi de stâncă, echivalentul a 6600 trenuri a câte 50 vagoane fiecare; - numai volumul terasamentelor construite cumulează 1,5 milioane metri cubi; - pe traseul proiectat - 91 km - au fost construite 830 lucrări de artă transversale din care 550 poduri şi podeţe, 27 viaducte, 200 000 metri cubi zidării din piatră fasonată. Tunelul Bâlea Lac – Capra: * Lungimea totală a tunelului 887 m; lăţimea căii rutiere - 6 m, pasajul pietonal - 1 m; * altitudinea minimă a tunelului 2025 m, altitudinea maximă – 2042 m; * numai din tunel s-au excavat 40 600 metri cubi rocă, pentru dislocarea acestora folosindu-se peste 20 tone de dinamită; * consolidarea lucrării a necesitat 35 737 tone ciment, 897 tone oţel, 24 000 ancore metalice, mii de metri de plase sudate şi cofraje.

Traseu Bâlea Cascadă, Muchia Buteanu, Netedu, Bâlea Lac PUNCTE: Traseu Bâlea Cascadă, Muchia Buteanu, Netedu, Bâlea Lac MARCAJ: bandă albastră; DURATA: 4 ½ ore; DIFICULTATE: peste medie (iarna închis). Poteca pornește pe lângă telecabină urcând abrupt prin pădure. Ajunsă în Transfăgărășan traseul coboară cca. 100 m în aval (spre stânga) după care se îndreaptă spre est urcând pe un jghiab abrupt până în golul alpin.

Der Armbrusterturm, später als Tuchmacherturm bekannt, ist der südlichste der drei Verteidigungstürme auf der Harteneckgasse. Er stammt aus dem XIV. Jahrhundert und ist Bestandteil der dritten Befestigungsmauer der Stadt Sibiu. Sein Name stammt von den schlüssellochförmige Schießscharten im ersten Geschoss. Der Turm besitzt einen achteckigen Grundriss und besteht bis zu einer Höhe von 1 m aus Steinmauerwerk, das sich weiter oben mit Ziegelmauerwerk fortsetzt. Fünf Seiten befinden sich innerhalb der Festung. Der obere Teil des Turms ragt heraus und wird, wie die meisten Türme in Sibiu, auf Kragbalken gestützt. Die Verbidungsbögen der Kragbalken haben Wurflöcher. Der Turm hatte im Inneren zwei Patrouillenwege für Manöver und Wache während den Verteidigungskriege. Es wird angenommen, dass der jetzige Turm infolge der Umwandlung und Erhöhung eines älteren Turms entstanden ist.

Der Turm überlappt den Tunnel mit dem halbkreisförmigen Torgewölbe. Die äußere Öffnung des III. Raumes wird von zwei Strebepfeiler nach außen flankiert. Der erste Stock, Teil der Altemberger-Wohnung (altes Rathaus), ist halbkreisförmig gewölbt. Die Seite in Richtung des Brukenthal Gymnasiums steht in Verbindung zum Gebäudeensemble, das die südwestliche Seite des Huet-Platzes bildet, heutzutage durch das Brukenthal Gymnasium ersetzt. Der Turmdach ist kurz, pyramidal.

Der Zimmermannsturms, der nördlichste Turm der Harteneckgasse, wurde im XIV. Jahrhundert als Bestandteil der dritten Befestigungsmauer der Stadt gebaut. Sein Name stammt von der Zimmermannszunft, die den Turm instandhalten und verteidigen musste. Der Zimmermannsturms ist aus Stein und Ziegeln gebaut, hat einen kreisförmigen Grundriss, die vom folgenden Abschnitt durch ein ausgeprägtes Gesims begrenzt ist. Der Turm hat danach die Form einer achteckigen Prisma und endet im oberen Teil durch einen vorstehenden Abschnitt, unterstützt durch Kragbalken mit Schießscharten zwischen den Bögen. Auf der ersten Ebene des Turms sind schlüssellochförmige Schießscharten, um das Feuer der Hakenbüchsen zu erlauben. Der obere Teil des Turms ragd heraus und wird durch Kragbalken gestützt. Die Verbidungsbögen der Kragbalken haben Wurflöcher.

Der Dicke Turm befindet sich auf der Harteneckgasse und dem Coposu Boulevard. Das massive, halbrunde, U-förmige Gebäude ragt etwa 25 Meter aus der Außenmauer heraus. Die Mauern sind aus Ziegel, mit einer Basis aus Stein und einer Ebene, auf welcher die Kanonen früher aufgesetzt wurden. Der Turm wurde um 1540 von Markus Pempfflinger, Königsrichter in Sibiu, erbaut und war Teil der Befestigungen, die später in der Befestigungsmauer der Stadt eigebettet wurden. Innen waren Bunker mit Schießscharten. Es wurden auch zwei Ziegel-Kanäle gefunden. Einer sollte den äußeren Graben entwässern und der andere diente der Kommunikation zwischen den Verteidigern, die auf einer und der anderen Seite des Turms waren. In dem massiven Dicken Turm wurde 1787, auf Anregung von Martin Hochmeister, Drucker und Initiator der ersten Buchhandlung in Rumänien, der Bürgermeister der Stadt wurde, ein Saal eingebaut – der Thalia-Saal. Hier wurde das erste Theater aus unserem Land und eines der wenigen Theater in Europa eingerichtet. Der Saal wurde im Rokoko-Stil erbaut und verfügte über zwei Balkone und eine Loge, die ausschließlich für den Gouverneur von Siebenbürgen reserviert war. Nachdem 1826 ein Feuer ausbrach und das Gebäude verbrannte, wurde das Theatergebäude nach Wiener Vorbild wieder aufgebaut. Auf dieser Bühne fanden Theateraufführungen rumänischer Theatertruppen geführt von Mihail Pascaly, Tardini-Vladicescu und Matei Millo. Später erschienen auf der Bühne des Theaters in Sibiu mehrere Persönlichkeiten der rumänischen Kultur, sogar der berühmte Komponist George Enescu. Das Theater hat bis 1949 ununterbrochen in diesem Saal gewirkt, als erneut ein verheerendes Feuer ausbrach. Der Kreisrat Sibiu hat den Thalia-Saal zwischen 1990-2004wiederaufgebaut und dessen Bestimmung geändert.. Heute beherbergt der Thalia-Saal die Staatsphilharmonie Sibiu.

Der Töpferturm befindet sich auf der Harteneckgasse, zwischen dem Armbrusterturm und dem Zimmermannsturm, wobei er mit dem letzteren durch eine Mauer innerhalb der dritten Befestigungsreihe der Stadt verbunden wird. Der Turm wurde im XIV. Jahrhundert gebaut und wurde im Laufe der Zeit mehrmals repariert und umgebaut. Seine heutige Form stammt aus dem XVI. Jahrhundert. Der Töpferturm ist aus Stein und Ziegel gebaut und hat einen rechteckigen Grundriss. Der Turm zieht sich auf mittlerer Ebene zurück und endet oberen Teil durch den klassischen vorstehenden Abschnitt, gestützt durch Kragbalken mit Schießscharten zwischen den Bögen. Auf der ersten Ebene des Turms sind schlüssellochförmige Schießscharten, um das Feuer der Hakenbüchsen zu erlauben. Die obere Teil des Turms ist herausragt und unterstützt von Konsolen in deren Verbindungsbögen Werfenlöcher vorgesehen sind.

Der Ledererturm, auch Kleiner Pulverturm genannt, befindet sich auf der Schießpulvergasse, stammt aus dem XV. Jahrhundert und ist einer der beiden Türme, die in der Unterstadt erhalten bleiben. Der Turm war Teil des vierten Befestigungsmauer der Stadt Sibiu. Der Name des Turms stammt von der Lederer-Gilde, die in diesem Teil der Stadt Werkstätte hatte und welche sich mit dessen Sicherheit und Instandhaltung beschäftigten. Der Ledererturm hat eine achteckige Form und ist auf vier Ebenen gebaut, von denen die letzte herausragend, mit einem Pyramidendach. Hier erscheinen für das erste Mal lose Schießscharten für Kanone. Jede Seite des Turms hat Löcher für Erdöl und Schießscharten für die leichte Artillerie, zahlreicher an der Außenseite. Das Dach hat eine rechteckige Windfahne aus Metall, die, wahrscheinlich, vor kurzem, nach der Mitte des neunzehnten Jahrhunderts erschien. Ledererturm ist als ein großer Überlebende der Stadt Sibiu betrachtet, wobei es mehrmals im Laufe der Jahre zerstört und wiederaufgebaut wurde. In dem großen Brand vom 31. März 1566 hat der Turm explodiert, weil das Pulver hier gelagert war. Der Turm wurde dann von einer anderen Brandkatastrophe, am 7. September 1570 getroffen, damit am 28. August 1638, es dem dritten Mal, wenn der Turm von Blitz geschlagen, explodierte. Es wurde im selben Jahr wieder aufgebaut.

Der Pulverturm befindet sich im Innenhof der Independenţa Schulgruppe, nördlich der Burg, auf der Ocnei-Straße. Es wurde im Jahre 1552 an Stelle des älteren Schmiedeturms aufgebaut und war Teil des stärksten Befestigungskomplexes der Stadt, welches das Bürger-Tor (oder Schuhmacher-Tor) verteidigte. Der Name des Turms stammt von seinem Zweck zu jener Zeit als Verteidigungsturm und Pulverlager für leichte oder schwere Waffen. Der massive Turm hat einen kreisförmigen Grundriss und ein Dach mit dicken Mauern und kleinen Schießscharten. Er wurde auf dieser Weise gebaut, um der Belagerungsartillerie Widerstand zu halten. Nur ein kleiner Teil liegt nach außen frei. Der Zugang zum Innenraum erfolgt über eine Rampe, die zum Eingang der gegenwärtigen Mauergasse und dem Beobachtungsweg führt. Der Blitzableiter des Turms bleibt auch heutzutage erhalten. Der Turm wurde zwischen 1974 und 1975 restauriert. Sein letzter Zweck ist die Beherbergung der Kreationswerkstätte der Künstlergewerkschaft.