Fur Christmas

Fur Christmas


Gazdă:


Piața Mică, Nr. 1, Sibiu, România

Organizator:

Data și ora:

Despre

Atelierul Rod deschide o expoziție de Crăciun în Turnul Sfatului, în proximitatea Târgului de Crăciun din Piața Mare. Iar tema e „blană”!! Serios, tema aleasă pentru această expoziție este Blana / Fur. Puf și pufos, ce dă senzația de moale, neted și/sau călduros, dar și zbârlit și țepos, tot ce poate avea pilozități, fire și lână, că sunt animale de companie sau sălbatice, căciuli și cojoace, țesături, pături și cergi, pămătufuri, perii și pensule, Moș Crăciuni, reni și zăpadă. De unde și jocul de cuvinte din titlul expoziției: Fur Christmas.

Veți putea vedea de la abordări cu ecouri arhaice și tradiții populare până la situații contemporane, tratate cu umor și ironie, trecând prin reprezentări de animale (în care pisica, cum altfel, e cea mai răsfățată) și scene de Crăciun, cu recuzita specifică sau în contexte inedite (aveți ocazia să vedeți o posibilă idee despre cum ar putea chinezii sărbători Crăciunul), toate într-o varietate de tehnici și formate.

Lucrările din expoziție sunt majoritatea de vânzare și sunt însoțite de etichete care includ, pe lângă descrierile lor, și datele de contact ale autorilor.

Expozanți: Daniela Aron, Ciprian Badiu, Dariana Baltador, Oana Bogorin-Predescu, Ileana Comșa, Anca Costea, Ina Cristea, Felicia Drăghici, Ovidiu Dorin Hulea, Florentin Logigan, Ioana Claudia Mărgărita, Claudiu Peța, Marilena Popa, Andrei Ștefan Stăvaru, Ioana Urdea.
Invitații acestei ediții sunt Isabella Beatrice Călugăru, cursantă la Secția Pictură și grafică a Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu, și Lu Zhan, artistă vizuală și instructoare de desen/pictură originară din China, stabilită în Sibiu de câteva luni.

Coordonator: Cătălin Precup
Perioada: 30 noiembrie-30 decembrie 2022
Locul: Turnul Sfatului (Piața Mică, nr. 1), nivelul 7
Program: zilnic, 10:00-18:00