
Casa Albastră - Sala Multimedia
Muzeu
Telefon
Website
Despre
Expoziţia permanentă de Artă Românească a fost deschisă în sălile Casei Albastre (intrarea din Palatul Brukenthal, etajul al II-lea) în data de 25 noiembrie, 2009. Circuitul expoziţional urmăreşte evoluţia picturii din România în perioada secolelor XVIII-XX, bazându-se pe principii cronologice şi stilistice în etalare. Conceptul expoziţional evidenţiază comparativ şi sincronic artiştii reprezentativi ai artei naţionale şi ceea ce este caracteristic colecţiei Brukenthal: fondul de pictură transilvăneană (unul dintre cele mai bogate din ţară) întregit cu opere de mare valoare ale picturii româneşti moderne şi din perioada interbelică, până după jumătatea secolului al XX-lea. Astfel, selecţia reliefează influenţele pe care arta europeană le-a avut asupra artei naţionale, interferenţele celor două medii artistice dar şi specificitatea / originalitatea acesteia.
Fără să ignore creaţia pictorilor transilvăneni Johann Martin Stock, Franz Neuhauser, Mişu Popp, Carl Dörschlag, Arthur Coulin sau Octavian Smigelschi, care cuceresc cu farmecul şi pitorescul inedit ale operelor lor, noua expunere, fundamentată pe criteriul valoric, oferă publicului vizitator lucrări consacrate din creaţia maeştrilor Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Hans Mattis-Teutsch, Corneliu Mihăilescu, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Ion Ţuculescu
În prezent, Casa Albastră găzduieşte, de asemenea, şi o modernă sală multimedia pentru conferinţe, simpozioane şi expoziţii temporare şi laboratoarele de restaurare ale Muzeului Naţional Brukenthal.