Cel mai bun proiect studențesc destinat transportului public din Sibiu

Cel mai bun proiect studențesc destinat transportului public din Sibiu


Tursib SA. a fost Luni după amiază gazda ceremoniei de premiere a patru dintre studenţii Facultăţii de Ingineria Transporturilor şi a Traficului din cadrul ULBS, ei fiind câştigătorii concursului de proiecte pe care cele două instituţii  l-au desfăşurat în colaborare, pe tot parcursul semestrului doi al anului universitar 2020-2021. 
Ȋn concurs au fost înscrise mai multe proiecte, fiecare cu diferite idei de îmbunătăţire a serviciilor de transport public din municipiul Sibiu. Ȋn urma analizei iniţiale făcute de cadrele profesorale coordonatoare, s-au selectat patru lucrări finaliste, care ulterior au fost prezentate comisiei de analiză şi notare din cadrul Tursib. Comisia a decis ca primul loc să fie acordat proiectului întocmit în colaborare de trei dintre studenţii de anul II ai Facultăţii de Transport şi anume Vîlcu Neluţ Vasile, Halmaghi Gabriel Ioan respectiv Vierescu Marius Ovidiu, iar locul al doilea a fost acordat domnului Purcar Florin Ioan, student în anul IV al aceleiaşi facultăţi.
La evenimentul de premiere au luat parte reprezentanţi ai Facultăţii de Inginerie, reprezentanţi din conducerea Tursib şi din Consiliul de Administraţie al companiei de transport, precum şi reprezentanţi din partea presei locale.  
Studenţii s-au dovedit încântaţi de faptul că reprezentanţii Tursib au declarat că vor prelua unele dintre ideile lor, care vor putea fi implementate în viitor.
Pentru studenţii oricărei facultăţi şi cu atât mai mult ai uneia cu profil tehnic, practica şi contactul direct cu viitorul mediul de lucru este deosebit de importantă în formarea lor profesională. Pe de altă parte, pentru companii cum este Tursib, care are în desfăşurare importante proiecte de dezvoltare atât al parcului auto cât şi al sistemelor de monitorizare al traficului, contactul cu generaţia tânără şi cu suflul nou pe care aceştia îl aduc este de asemenea esenţial. Ȋn acest context, reprezentanţii ambelor instituţii şi-au exprimat disponibilitatea de a continua colaborarea şi în privinţa altor proiecte viitoare. 
Tursib doreşte şi pe această cale să mulţumească conducerii Facultăţii de Inginerie pentru disponibilitatea de a colabora, cadrelor didactice fără a căror implicare aceste proiecte nu s-ar putea desfăşura, dar nu în ultimul rând le mulţumim şi studenţilor pentru interesul acordat activităţii noastre şi pentru ideile propuse.
  
🚌 🚌 🚌 Vezi pagina TURSIB

Alte sugestii

Importanța validării titlurilor de călătorie
Tombola client fidel Tursib 2024
Ghid pentru călători: cum să procedezi în cazul controlului titlurilor de călătorie TURSIB
Aplicatia SibiuBus
Modificările aduse de noul sistem de ticketing TURSIB ȋncepând cu data de 1 septembrie 2022