Baia Populară Sibiu

Pasajul Aurarilor pornește de sub turnul casei din Piața Mică nr. 24, situată în Orașul de Sus, coborând în trepte spre Piața Aurarilor, aflată în Orașul de Jos. Denumirea pasajului se justifică prin aceea că în zonă își aveau atelierele meșterii aurari. Conservându-și înfățișarea medievală de la 1567, pitorescul Pasaj al Aurarilor poate fi considerat unul dintre cele mai romantice locuri din Sibiu. La capătul de sus al pasajului se află un turn de apărare din incinta a doua de fortificații a Sibiului - Turnul Porții Aurarilor - păstrat din secolul al XIII-lea.

Bastionul Soldisch, denumit și Bastionul Mercenarilor, este situat în colțul nord-vestic al cetății, pe strada Bastionului, fiind construit între anii 1622-1627.  Deși are o suprafață mică, Bastionul Soldisch este una dintre cele mai interesante fortificații din complexul care asigura securitatea Orașului de Sus. Este ultimul din seria celor cinci bastioane de tip italian, construite pentru modernizarea sistemului defensiv. Bastionul a fost construit din cărămidă și umplut cu pământ pentru a oferi o bună protecție în fața tirurilor de artilerie. Zidurile sale au o grosime de 2 metri și o înălțime maximă de 10 metri. La interior, se mai păstrează încă amenajările de teren și două niveluri de apărare, iar pe latura de sud se păstrează ambrazuri pentru arme de calibru mediu, precum și o ușă care permitea circulația trupelor spre exterior. În zidul bastionului, pe latura sud-estică, s-a încastrat în marmură albă stema Sibiului. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, comitele sașilor, Michael von Brukenthal, a amenajat aici o grădină după moda epocii, cu fântână și oranjerie, cu o ruină artificială și cu o colină amenajată din bucăți de stâncă. Cu prilejul festivităților militare, pe platforma bastionului erau aduse tunuri cu care se trăgeau salve de artilerie. * sursa foto: https://patrimoniu.sibiu.ro/fortificatii/bastion/63

Pasajul Scărilor este unul dintre locurile cu atmosfera medievală cel mai bine conservată din Sibiu. Unii istorici presupun că Pasajul Scărilor ar fi fost construit prin secolul al XIII-lea, dar majoritatea specialiștilor opinează că abia la începutul secolului al XIV-lea primarul Markus Pempfflinger a dispus construirea pasajului. Cunoscut și sub numele de “Zidul cu ace”, Pasajul Scărilor a fost construit din piatră și cărămidă, făcând legătura între Orașul de Sus și Orașul de Jos prin două ramificații de scări și arcade care înconjurau zidurile cetății din jurul Bisericii Evanghelice. Pasajul se termină în partea de sus, la întretăierea cu strada Odobescu, cu Turnul de Poartă și cu Primăria Veche, astăzi Muzeul de Istorie din cadrul Muzeului Național Brukenthal. Clădirea aflată pe latura sudică a Pasajului Scărilor adăpostește cel mai vechi restaurant din România, unde - se spune - însuși Mihai Viteazul a luat masa după bătălia de la Șelimbăr. În Pasajul Scărilor se ajunge pe sub bolta în arc a Turnului Scărilor.

Cel mai cunoscut dintre monumentele Sibiului, Turnul Sfatului a fost cândva poartă de intrare în oraș prin cea de-a doua centură de fortificații. Numele său se trage de la faptul că era amplasat în imediata vecinătate a Primăriei Sibiu. Turnul Sfatului, construit între anii 1224-1241, este situat în Piața Mică, nr. 1. Turnul Sfatului este o clădire cu șapte etaje retrase succesiv, având fațadele marcate prin deschideri înguste de forma unor metereze. Edificiul este susținut de contraforturi înalte, care se retrag în trepte, pe laturile dinspre Piața Mare și Piața Mică. În contraforturile de pe latura sudică a turnului sunt încastrați doi lei reprezentați în relief, despre care se presupunea că făceau parte din structura originală a turnului, dar care par a fi sculptați în perioada Renașterii (ultima treime a secolului al XVI-lea).  La parter se află două ample treceri boltite care fac legătura între Piața Mică și Piața Mare.  Accesul în interiorul turnului se face pe o ușă de mici dimensiuni, amplasată în Piața Mică. De aici se urcă pe o scară îngustă, în spirală, care duce la etajele superioare. La etajul VI se află mecanismul orologiului, având cadrane pe toate cele patru laturi ale turnului. În decursul timpului, turnului i s-au dat diferite utilizări: turn de poartă, depozit de grâne, foişor de foc (punct de observaţie a incendiilor), închisoare, muzeu de științe naturale (pe la mijlocul secolului al XIX-lea). În acest moment, turnul este folosit pentru diferite expoziții și ca punct de belvedere, de la nivelul superior al turnului vizitatorii putând să vadă întregul oraș Sibiu și culmile munților Făgăraș.

Construit pe locul unui turn de poartă al celei de-a doua incinte de fortificaţii, Podul Minciunilor care leagă cele două sectoare ale Pieţei Mici, permiţând legătura dintre Oraşul de Jos şi Oraşul de Sus, este, fără îndoială, locul cel mai încărcat de legendă din Sibiu.  Reprezentând un veritabil simbol al oraşului, Podul Minciunilor a fost reconstruit în anul 1859, la fabrica lui Fredericus Hutte, fiind primul din România şi al doilea din Europa confecţionat din fontă turnată, cu decoraţiuni prin traforare şi având la capete două cercuri mari decorate cu stema Sibiului. Până la construirea acestui pod, accesul între cele două sectoare ale pieţei se făcea pe sub un conglomerat de clădiri, demolat în 1851. Zidul care susţine scara înglobează un ancadrament pătrat din piatră, vestigiu al unei construcţii medievale. Podul Minciunilor este considerat un loc romantic, unde îşi dădeau întâlnire îndrăgostiţii, deşi pe seama acestuia circulă cel puţin patru legende ... Cea mai cunoscută legendă este că podul are urechi și o putere greu de imaginat astfel că, la fiecare minciună auzită, el începe să geamă din toate încheieturile și se prăbușește, aducând mincinosul cu picioarele pe pământ. După o altă legendă, în Piața Mică din Sibiu se țineau mai multe târguri, iar, după ce ajungeau acasă, unii cumpărători își dădeau seama că au fost păcăliți. Ei se întorceau în piață și îi luau de piept pe negustorii mincinoși și, în hohotele de râs ale mulțimii, îi aruncau de pe pod. Astfel, când poposeau din nou la Sibiu negustorii se temeau să îi mai înșele pe localnici. O legendă spune că pe acest pod obișnuiau să se plimbe cuplurile de îndrăgostiți. Tinerii își jurau acolo iubire veșnică, iar fetele afirmau că sunt fecioare. Însă, după noaptea nunții, se descoperea că unele fete erau mincinoase. Acestea erau târâte pe pod, fiind aruncate peste balustradă. În Sibiu locuiau mulți cadeți care studiau la Academia Militară. Aceștia își dădeau întâlnire pe pod cu tinerele domnișoare localnice, le promiteau multe și apoi erau lăsate să-și aștepte în zadar bărbații care uitau de ele și de jurămintele de amor.

Construită în secolul al XII-lea, biserica fortificată din Cisnădioara este una dintre cele mai vechi bazilici romanice din România, păstrată aproape intactă, și locul unde se află și cea mai veche orgă din țară.  Legenda spune că băieții din sat își dovedeau puterea înainte de însurătoare urcând pe deal bolovanii masivi care rămâneau în curtea bisericii, pregătiți pentru vremuri de pericol.  Astăzi, bazilica de la poalele Munților Cindrel este animată de proiecții de film, concerte sau picnicuri romantice sub clar de lună. SURSA text si foto: http://www.sibiu-turism.ro/Culture-and-Heritage-Religious-Heritage-Fortified-Churches-The-fortified-church-from-Cisnadioara.aspx