Zoo Sibiu

Casa Albastră este situată în Piaţa Mare, nr. 5, lângă Palatul Brukenthal. Clădirea datează din secolul al XV-lea, însă actuala denumire i-a fost atribuită în anul 1819. Este realizată în stil baroc târziu. Faţada, organizată pe înălţimea a două etaje, este dominată de atica triunghiulară decorată cu stema Sibiului. Unele detalii din interiorul monumentului - pasajul boltit în cruce, câteva ancadramente gotice târzii, păstrate fragmentar şi încastrate în ziduri, bolţile încăperilor de la parter - denotă o vechime mult mai mare a acestuia. De-a lungul timpului, clădirea a suferit o serie de intervenţii, astfel încât, în afara puţinelor elemente conservate, nu prezintă un interes deosebit. Corpul din spate al imobilului a găzduit între anii 1768-1783, când aceasta s-a aflat în proprietatea baronului von Moringer, spectacole de teatru, pentru ca, un secol mai târziu să servească Academiei de Drept, înfiinţată în anul 1844, iar după câţiva ani să devină sediul Societăţii de Ştiinţe Naturale (1858-1862). La mijlocul secolului al XIX-lea, aici a funcţionat şi magazinul de confecţii “La ducele de Reichstadt”. În prezent, interiorul clădirii adăposteşte sectoare ale Muzeului Naţional Brukenthal.

Clădirea Primăriei joacă un rol important în viaţa oraşului, fiind situată într-un edificiu elegant din Piaţa Mare a Sibiului.  La începutul secolului XX au fost demolate casele de pe latura nord-vestică a Pieţei Mari, de lângă turnul Bisericii Romano-Catolice, construindu-se edificiul Băncii de Credit Funciar în anul 1906, în stil eclectic, cu elemente de Art Nouveau. Clădirea este realizată în formă de potcoavă, având subsol, parter înalt, două etaje şi un subsol mansardat. Impresionează faţada încărcată de elemente decorative, precum şi interiorul în stil Art Nouveau. Imobilul a fost naţionalizat în perioada comunistă, găzduind diferite instituţii administrative şi financiare. După anul 1990 aceste instituţii s-au retras pe rând, edificiul intrând în patrimoniul municipalităţii.  Ulterior, au fost demarate ample lucrări de reabilitare şi recompartimentare, incluzând şi extinderea spaţiilor de birouri în mansarda nefolosită anterior, instalarea unui ascensor care să permită accesul persoanelor cu handicap, precum şi transformarea curţii interioare într-o încăpere acoperită, ce va constitui un spaţiu de aşteptare pentru persoanele care au probleme de rezolvat în Primărie. Au fost reconfigurate spaţiile interioare, care, după amenajări, numără 75 de birouri, o sală expoziţională alături de alte patru anexe, trei săli de şedinţă, zece holuri publice pentru a asigura accesul în birouri, plus un subsol multifuncţional în care va funcţiona şi arhiva instituţiei.

Casa Altemberger, care găzduieşte în prezent Muzeul de Istorie, este considerată cel mai important ansamblu de arhitectură gotică civilă din Transilvania. Casa a fost ridicată la sfârşitul secolului al XV-lea, la solicitarea primarului Sibiului de la acea vreme, Thomas Altemberger, echipa de constructori fiind condusă de pietrarul Andreas Lapicida. Ansamblul include 10 corpuri de clădire, la care se adaugă un turn de apărare, şi a servit drept sediu primăriei oraşului pentru o perioadă de 400 de ani (până în anul 1948), fiind cunoscut şi sub denumirea de Primăria Veche. Turnul din incinta clădirii a găzduit arhiva orașului și a Universității Săsești între anii 1546 şi 1923, ulterior aceasta fiind mutată într-o nouă locație pe strada Arhivelor. În anul 1984, Muzeul de Istorie, care funcţiona din anul 1959 la parterul Palatului Brukenthal, s-a mutat în această clădire. Având profil de istorie şi arhitectură, muzeul prezintă istoria locală, machete, fotocopii, arme albe, arme de foc, embleme, pietre funerare, tezaur şi colecţie numismatică. Inscripţia de deasupra uşii, în limba latină, aminteşte de vizita împăratului Iosif II. Deoarece fondatorul legendar al oraşului purta numele Hermann, vizitatorii sunt întâmpinaţi în curtea muzeului de câteva figuri decorative, intitulate Hermanni, ce ilustrează tipologiile orăşeanului la sfârşitul secolului al XVII-lea: vindecătorul, cavalerul, bancherul, măcelarul, crâşmarul, infanteristul, studentul, primarul şi menestrelul. În curtea a doua, cunoscută sub numele de Grădina Martirilor, se află lucrări de sculptură figurativă, precum cele patru console ale loggiei reprezentând portretele în piatră ale unor bărbaţi, elegant şi minuţios executate, decorând un spaţiu cu elemente de influenţă renascentistă.

Casa Artelor este una dintre clădirile istorice ale Sibiului, menţionată ca Hală a Măcelarilor în matricolele bisericii din anul 1370. Este considerată cea mai veche “casă de breaslă” din Transilvania.  La început, clădirea a avut numai parter, din care s-au păstrat bolţile ce pot fi văzute astăzi. Mai târziu a fost construit etajul, destinat magaziilor, format dintr-o singură sală. Parterul a funcţionat exclusiv ca spaţiu comercial, divizat în 11 încăperi pentru tranşarea şi desfacerea cărnii. Cele opt arcade deschise erau proprietatea obştei din vremuri străvechi, după cum se menţionează în Statutul oraşului din 1589. În secolele XVI-XVII, sala mare de la etaj a servit ca loc de adunare a breslei cojocarilor, apoi a devenit depozit de ovăz. În anul 1765, clădirea a fost transformată pentru câteva luni în sală de spectacole pentru actorii unei trupe de teatru conduse de actriţa Gertraud Bodenburger. Cu prilejul unor reparaţii efectuate la clădire în anul 1787, pe faţada de sud a fost aplicată stema Sibiului cu săbiile încrucişate şi frunzele de nufăr, după modelul vremii. Între anii 1962 și 1967, clădirea a fost restaurată, de atunci fiind dată în circuitul cultural. Spre sfârşitul secolului XX, clădirea a intrat în posesia Muzeului Brukenthal, parterul servind drept spaţiu pentru depozite de artă contemporană, iar sala mare fiind folosită ca spaţiu expoziţional deschis tuturor genurilor de manifestări artistice şi culturale. Este momentul în care primeşte denumirea de "Casa Artelor". Din vara anului 2007, Casa Artelor îşi schimbă destinaţia, intrând în administrarea Complexului Naţional Muzeal “Astra” şi devenind sediu al Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Săsească “Emil Sigerus”.

Parcul Natural Dumbrava Sibiului este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Sibiu şi împrejurimile acestuia. Loc preferat de promenadă încă din secolul al XVIII-lea, Parcul Natural Dumbrava Sibiului se află la 4 km de centrul oraşului Sibiu, de-a lungul şoselei care merge spre Răşinari, şi se întinde pe o suprafaţă de peste 960 ha. Parcul este traversat de pârâul Trinkbach, care formează pe cursul său trei lacuri de origine antropică: unul la Muzeul Tehnicii Populare şi două în Grădina Zoologică. Doritorii pot opta aici pentru plimbări de agrement cu barca şi hidrobicicleta. Vegetaţia parcului este abundentă, fiind reprezentată de: stejar, carpen, cireş pădureţ, ulm, jugastru şi tei, arbori precum gorunul, frasinul, arţarul şi scoruşul fiind mai rari. Dintre arbuşti cresc aici: lemnul câinelui, păducelul, porumbarul, sângerul, măceşul, salba moale, cruşinul, călinul, verigariul. Mai mult de jumătate din arboretele de aici depăşeşte 100 de ani, iar câteva zeci de exemplare de stejar depăşesc 200 de ani. În zona lacului cu bărci există un exemplar de stejar vechi de peste 400 de ani. În stratul ierbos al pădurii cresc peste 100 de specii de plante cu flori, incluzând: opaiţa, brânduşa, lăcrămiţa, iarba albastră, salata iepurelui. În Pădurea Dumbrava trăiesc căprioare, veveriţe, arici, mistreţi, şoareci, pârşi, vulpi, unele păsări: piţigoiul mare, mierla, presura, ciocănitoarea mare, gaiţa, turtureaua, bufniţa, pupăza, cucul, cinteza, sticletele, vrăbiile, corbul, precum şi un număr foarte mare de specii de insecte şi alte nevertebrate terestre. Parcul Natural Dumbrava este renumit astăzi pentru Muzeul Satului Astra, cuprins în arealul său. În partea de sud a Pădurii Dumbrava se găsesc Monumentul eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale şi Cimitirul Municipal, deschis în anul 1907.

Dincolo de Bastionul Haller, în continuarea parcului care însoţeşte zidurile cetăţii, zona se lărgeşte, dând naştere unui alt parc al Sibiului - Parcul Tineretului. Aşezat la poalele cetăţii, fiind mărginit de vechile fortificaţii, dar şi de clădiri istorice, Parcul Tineretului este un loc de repaus îndrăgit de sibieni.

Ideea înfiinţării unui parc între Bastionul Soldisch şi actualul Hotel Continental Forum datează din anul 1969, dar este pusă în practică zece ani mai târziu, odată cu înfiinţarea Societăţii de Înfrumuseţare a Oraşului, a cărei primă realizare importantă este Parcul Astra. Situat în inima oraşului şi delimitat de străzile Mitropoliei, George Bariţiu, Ioan Lupaş şi Piaţa Unirii, parcul a fost reamenajat în anul 1926, când a primit fizionomia de azi, cu arbori şi arbuşti ornamentali. Parcul găzduieşte 9 busturi ale celor mai importante personalităţi româneşti grupate în jurul Asociaţiei ASTRA: George Bariţiu, Badea Cârţan, Timotei Cipariu, Octavian Goga, Gheorghe Lazăr, Andrei Mureşanu, Andrei Şaguna, Ioan Slavici şi Emanuil Gojdu. În imediata vecinătate a parcului se află clădiri impunătoare, dintre care trebuie menţionat Palatul Asociaţiunii, inaugurat în anul 1905. Acesta adăpostea o sală de conferinţe, biblioteca, prima sală de teatru românesc şi Muzeul de etnografie şi pictură românească. În prezent, clădirea găzduieşte Biblioteca Astra, cea mai importantă bibliotecă a oraşului. Intrarea în clădire se face pe poarta străjuită de doi atlanţi. Fosta sală de teatru este actuala sală de lectură şi impresionează prin atmosfera victoriană şi decoraţiile interioare bogate. În partea stângă a parcului se afla Policlinica de copii, iar lângă Palatul Asociaţiunii este fosta Şcoală normală de fete, astăzi Şcoala ajutătoare de hipoacuzici. Latura de est a parcului include o serie de clădiri din secolul al XIX-lea. Clădirile de la nr. 1 şi 3 datează de la începutul secolului XX şi sunt realizate în stil Art Deco. 

Parcul sub Arini este unul dintre cele mai vechi parcuri din România, întins pe o suprafaţă de 22 ha, fiind amenajat în perioada 1856-1865, printr-o hotărâre a municipalităţii din acea vreme. Lucrările au fost elaborate şi conduse de inginerul Wolfgang Seifried. Între anii 1857 şi1858 sunt trasate cele doua alei principale de-a lungul fostului canal al Şcolii de Înot şi al pârâului Seviş. În acelaşi timp, încep acţiunile de plantare cu diverse specii de arbori, dintre care nelipsiţi erau, bineînţeles, arinii. În anul 1859 este construit digul, iar un an mai târziu podul peste pârâul Trinbach. În 1865 s-a deschis Restaurantul Sub Arini (astăzi Bolta Rece). Din anul 1881 parcul s-a aflat în grija Societăţii pentru Înfrumuseţarea Orasului, care a continuat acţiunile de amenajare şi de plantare a copacilor. Astfel, în anul 1883 se construieşte sera, în 1894 prima fântână arteziană, iar în 1898 pavilionul de muzică folosit de fanfara militară, care dădea spectacole aici în fiecare duminică. Din anul 1904 se introduce iluminatul electric. În 1927, pe latura sudică a parcului, se dă în folosinţă stadionul municipal, cunoscut la început sub numele de Stadionul de educaţie fizică. În perioada 1977-1981, stadionul este dotat cu tribune de beton pentru 12000 de spectatori, pentru ca, în anul 1982, capacitatea stadionului să ajungă la peste 24000 de locuri. În anul 1938 se dezveleşte bustul lui Mihai Eminescu, executat de sculptorul Radu Moga. Din 1979 se trece la asfaltarea principalelor alei, iar în locul vechiului pavilion de muzică este construită o estradă nouă şi este reamenajată fântâna arteziană. În aceeaşi perioadă se amenajează şi terenurile de joacă pentru copii. Astăzi parcul adăposteşte 68 de specii vegetale (dintre care cca 30 sunt exotice) şi 95 de specii de păsări sedentare sau migratoare. Alături de arini, tei, castani, platani şi alţi copaci indigeni (unii dintre ei având vârsta de peste 150 de ani) pot fi admirate aici specii din America de Nord (molid înţepător, pin strob, nuc şi arţar american, tsuga, ienupăr de Virginia, Douglas verde) din Extremul Orient (dracilă japoneză, ginkgo biloba) ori bradul de Caucaz.

După invazia tătarilor din anul 1241, Sibiul a fost fortificat între secolele al XIII-lea şi al XVI-lea, în patru etape, cu ziduri masive din cărămidă roşie. Aceasta a determinat atribuirea denumirii de Cetatea Roşie pentru oraşul Sibiu. Zidurile se întindeau pe aproximativ 4 km, fiind prevăzute cu 39 de turnuri de apărare şi 5 bastioane. Astăzi mai pot fi văzute bastioanele Soldisch şi Haller, precum şi turnurile Scărilor, Sfatului, Dulgherilor, Archebuzierilor, Olarilor, Gros, Pielarilor, Pulberăriei. Zidul exterior de apărare din cea de-a treia centură de fortificaţii a Sibiului se poate vedea de-a lungul Bulevardului Corneliu Coposu. Între partea carosabilă şi zid se află o zonă verde, care datează din anul 1791, fiind înfiinţată mai întâi între Bastionul Haller şi Turnul Gros, pentru ca ulterior să fie prelungită până la Bastionul Cisnădiei, fiind cunoscută sub numele de "promenada invalizilor". O altă porţiune de zid se află de-a lungul Străzii Manejului, pe latura estică a Bisericii Ursulinelor. Zidul prezintă aici o suită de bolţi semicirculare, care aveau rolul de a susţine galeria de strajă. La capătul dinspre Biserica Ursulinelor, zidul formează două arcade care susţin o galerie de trecere spre curtea călugărilor de altădată. În prezent, această galerie face legătura cu Strada Constituţiei. Pe vremuri, aici se afla Turnul Bărbierilor, aproape de Poarta Sării. Cea mai veche construcţie din oraşul Sibiu, păstrată în forma ei iniţială, se găseşte în curtea din Piaţa Huet nr. 2, unde se află o porţiune de 30 m din zidul de apărare din prima incintă de fortificaţii a Sibiului, datând din secolul al XIII-lea. Zidul care se poate vedea pe Strada Cetăţii, între Turnul Dulgherilor şi Turnul Olarilor, este construit între anii 1357 şi 1366. În prezent, zidul are aspectul din a doua jumătate a secolului al XV-lea, când a fost refăcut din cărămidă şi prevăzut spre partea interioară cu arcade ample, care susţin drumul de strajă. O parte a zidului de apărare din a treia centură de fortificaţii a Sibiului se află între Bastionul Soldisch şi Strada Mitropoliei, pe str. Ioan Lupaş, în curtea Liceului Octavian Goga. Un alt tronson al zidului de apărare, cu o lungime de peste 200 m, situat în zona de denivelare între Oraşul de Sus şi Oraşul de Jos, se poate vedea pe Strada Centumvirilor, între străzile Odobescu şi Tribunei.