Casa Parohială Romano-Catolică

Casa Parohială Romano-Catolică

Obiectiv turistic

Piața Mare, Nr. 2, Sibiu, Romania

Despre

Casa Parohială Romano-Catolică este primul obiectiv important din Piaţa Mare, fiind realizată în stil baroc în perioada 1726-1739. În trecut, clădirea adăpostea Seminarul Iezuit. Ea înglobează fragmente ale Halei Cojocarilor.

În anul 1466 exista aici sediul breslei croitorilor, care în 1688 este amenajat pentru slujbe catolice de către călugării iezuiţi. În perioada 1774-1790, la etajul al doilea a funcţionat Şcoala Elementară Catolică, mutată în clădirea Ursulinelor pentru a face loc Gimnaziului de Stat, care va funcţiona până în 1899, când se inaugurează actuala clădire a Liceului Gheorghe Lazăr. Între anii 1899 şi 1907 se va muta aici Tribunalul Judeţean.

Începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, la parter se vor deschide spaţii comerciale. În partea stângă a funcţionat primul birou de informare pentru hoteluri, cafenele şi restaurante din Sibiu, Fleck & Preis, mutat în 1907 în Piaţa Mică, nr. 9, pentru a face loc Sucursalei Sibiu a Băncii Comerciale din Pesta. După 1920, când banca a fost desfiinţată, locul a fost ocupat de Siebenbürgische Bank und Sparkasse până la naţionalizare.

În curtea interioară a Casei Parohiale se află statuia Sfântului Martir Johannes Nepomuk, care s-a aflat iniţial în Piaţa Mare, de unde a fost îndepărtată de regimul comunist. Statuia a stat multă vreme în curtea Muzeului Brukenthal, până când a fost mutată în curtea interioară.

Photo Gallery

Alte sugestii

Obiectiv turistic
Deschis
5.0 4 recenzii
Construit pe locul unui turn de poartă al celei de-a doua incinte de fortificaţii, Podul Minciunilor care leagă cele două sectoare ale Pieţei Mici, permiţând legătura dintre Oraşul de Jos şi Oraşul de Sus, este, fără îndoială, locul cel mai încărcat de legendă din Sibiu.  Reprezentând un veritabil simbol al oraşului, Podul Minciunilor a fost reconstruit în anul 1859, la fabrica lui Fredericus Hutte, fiind primul din România şi al doilea din Europa confecţionat din fontă turnată, cu decoraţiuni prin traforare şi având la capete două cercuri mari decorate cu stema Sibiului. Până la construirea acestui pod, accesul între cele două sectoare ale pieţei se făcea pe sub un conglomerat de clădiri, demolat în 1851. Zidul care susţine scara înglobează un ancadrament pătrat din piatră, vestigiu al unei construcţii medievale. Podul Minciunilor este considerat un loc romantic, unde îşi dădeau întâlnire îndrăgostiţii, deşi pe seama acestuia circulă cel puţin patru legende ... Cea mai cunoscută legendă este că podul are urechi și o putere greu de imaginat astfel că, la fiecare minciună auzită, el începe să geamă din toate încheieturile și se prăbușește, aducând mincinosul cu picioarele pe pământ. După o altă legendă, în Piața Mică din Sibiu se țineau mai multe târguri, iar, după ce ajungeau acasă, unii cumpărători își dădeau seama că au fost păcăliți. Ei se întorceau în piață și îi luau de piept pe negustorii mincinoși și, în hohotele de râs ale mulțimii, îi aruncau de pe pod. Astfel, când poposeau din nou la Sibiu negustorii se temeau să îi mai înșele pe localnici. O legendă spune că pe acest pod obișnuiau să se plimbe cuplurile de îndrăgostiți. Tinerii își jurau acolo iubire veșnică, iar fetele afirmau că sunt fecioare. Însă, după noaptea nunții, se descoperea că unele fete erau mincinoase. Acestea erau târâte pe pod, fiind aruncate peste balustradă. În Sibiu locuiau mulți cadeți care studiau la Academia Militară. Aceștia își dădeau întâlnire pe pod cu tinerele domnișoare localnice, le promiteau multe și apoi erau lăsate să-și aștepte în zadar bărbații care uitau de ele și de jurămintele de amor.
Piața Mică
De vizitat în județul Sibiu Județul Sibiu Obiectiv turistic
Deschis
4.88 8 recenzii
Construită în secolul al XII-lea, biserica fortificată din Cisnădioara este una dintre cele mai vechi bazilici romanice din România, păstrată aproape intactă, și locul unde se află și cea mai veche orgă din țară.  Legenda spune că băieții din sat își dovedeau puterea înainte de însurătoare urcând pe deal bolovanii masivi care rămâneau în curtea bisericii, pregătiți pentru vremuri de pericol.  Astăzi, bazilica de la poalele Munților Cindrel este animată de proiecții de film, concerte sau picnicuri romantice sub clar de lună. SURSA text si foto: http://www.sibiu-turism.ro/Culture-and-Heritage-Religious-Heritage-Fortified-Churches-The-fortified-church-from-Cisnadioara.aspx
Strada Sub Cetate, Cisnădioara, Romania