Micro-terasele: noua atracție a verii în Sibiu

Micro-terasele: noua atracție a verii în Sibiu


Address

Sibiu, Romania

Vara aceasta ne aduce parcă mai mult entuziasm și poftă de viață decât oricare alta! Însă, față de verile anterioare, observăm un nou trend în felul în care ieșim din casă și ne bucurăm de oraș. Un trend care vine poate dintr-o precauție sporită după perioada cu multe restricții sau poate din nevoia noastră de socializare mai profundă, mai semnificativă.

☀️ Oricum ar fi, noul trend al acestei veri în Sibiu sunt micro-terasele. Chiar dacă ele existau și anii trecuți, suntem bucuroși să vedem oamenii adunându-se în locuri noi și uneori puțin neconvenționale. Două-trei mese la un colț de stradă, câteva butoaie într-o piațetă sau câteva băncuțe lângă zidul vechii cetăți ne fac să ne simțim ca în marile orașe, unde acest obicei e unul deja vechi.

În astfel de locuri socializarea e mai simplă, mai la îndemână, forfota nu e așa mare ca la terasele din Piața Mare sau Piața Mică, iar experiența e cu siguranță una mai personalizată. Noi am descoperit 4 astfel de locuri care par că au prins viață în ultimul timp. Dacă cunoști și altele așteptăm mesajul tău pe facebook sau pe instagram :).

În jurul unui butoi de vin: Wine-not

Când vii de pe Târgul Vinului și ajungi la magazinul de vinuri Wine-Not simți, dintr-o dată, că ai ajuns în inima orașului. Piațeta de pe Turnului, cu mica ei fântână arteziană și-a schimbat cu totul fața în ultimii doi ani, fiind acum un loc care te ”invită” și asta datorită micuței terase din fața magazinului. 

Rar am văzut aici mai mult de 10 oameni, adunați în jurul butoaielor de vin care servesc drept mese. Poți degusta cu ușurință mai multe soiuri din meniul lor de vinuri la pahar, pe terasa luminată de beculețe, în susurul fântânii arteziene.
Vezi pagina Wine-Not, aici:

Câteva băncuțe la un colț de stradă: Charlie's

Charlie's este o cafenea micuță de la intersecția străzii Faurului cu Ocnei. Pare genul de loc în care s-au adunat câțiva prieteni, dar pentru că atmosfera era faină, s-au mai oprit și alți trecători la povești. Au cafea bună, câteva sortimente de alcool, câteva gustări și chiar și câteva opțiuni vegetariene. Pe lângă atmosfera foarte prietenoasă, la Charlie's te vei bucura și de combinația dintre relaxarea orașului vechi și forfota unei intersecții care duce spre inima orașului turistic.
Vezi pagina Charlie's Specialty Coffee And Wine, aici:

O oază de urban lângă zidul medieval: Flow Coffee Roasters

Terasa de la Flow Coffee Roasters nu e deschisă de curând, însă categoric a primit un suflu nou în ultimele săptămâni. Am văzut aici adunându-se, weekend de weekend, oameni tineri, artiști, biciclete, copii, căței. Se pune muzică de pe vinyl, se stă la povești pe îndelete, e un loc unde se combină perfect spiritul urban cu cel al vechiului oraș.
Vezi pagina Flow Coffee Roasters, aici:

”Terasa” de pe scări: Ellixirz

Am lăsat-o la sfârșit, pentru că aici nu avem de fapt o terasă. Dar, adesea, oamenii care vin la Ellixirz pentru băuturile lor speciale ies la aer pe treptele Pasajului Scărilor.

Rezultă o atmosferă faină și relaxată, pe care o întâlnești mereu prin alte țări europene. Vei întâlni aici turiști și localnici deopotrivă, dar e categoric un loc pentru pasionații de alcool și cocktail-uri sofisticate.
Vezi pagina Ellixirz, aici:

Alte sugestii

Magia sărbătorilor învăluie Sibiul, iar clădirile devin adevărate decorațiuni urbane 🎁
Sibiul în culorile toamnei 🍁 Descoperă cele mai „instagramabile” locuri din oraș
🎬 Istoria Filmului la Sibiu: Descoperă peliculele filmate în oraș și împrejurimi
Sibiu, orașul artei: 10 ani de SISAF și o multitudine de galerii și expoziții
Delicii răcoritoare pentru zile toride la Sibiu