Places

In the centre of Cârţa village sits the only surviving Cistercian Abbey in Romania and the easternmost in Europe. The legend has it that around 1202, when they built the spectacular monastery, the Cistercian monks made the very Devil green with envy, and he vainly tried to beat their craftsmanship. These ascetic monks, famous for their diligence, erected here an edifice that proved influential for Transylvanian architecture. Originally Romanesque, the abbey was later rebuilt in an Early Gothic style. The rows of columns and vaults, the Gothic rosettes, the ruins with their nostalgic patina give this place an austere, peculiar and magnificent charm. Photo and Text SOURCE: http://www.sibiu-turism.ro/Ce-vizitam-Cultura-si-patrimoniu-Patrimoniu-religios-Biserici-fortificate-Abatia-cisterciana-de-la-Carta.aspx

Over the years, Sibiu was the witness and beneficiary of the extraordinary contribution brought by numerous cultural and artistic personalities who helped develop the city as we know it today. Each of these personalities has a distinctive and astonishing story that connects him/her to Sibiu’s destiny and remains woven into the intimate fibre of the community. Sibiu was a medieval citadel which couldn’t be conquered. There is a pedestrian alley between the first and the second guard walls that connects the first theatre ever built on the Romanian territory in 1788 with the „Barracks 90”, where the future theatre will be built. This Walk of Fame was born between the past and the future, adding each year new significant names of the world of theatre, dance and art shows. The Walk of Fame, opened in the summer of 2013 by the Municipality with the occasion of the 20th anniversary edition of the International Theatre Festival of Sibiu, is thought as a permanent location of celebration and recognition of these contributions, as well as a tribute to the accomplishments in the cultural and artistic field of Sibiu or related to it. Although inspired by the famous Walk of Fame from Hollywood, the Walk of Fame from Sibiu is thought as a cultural event, which gives it its own personality, as well as a tourist attraction conferring uniqueness to the site. The first seven stars were awarded to the following personalities: Ariane Mnouchkine Director Eugenio Barba Director Sasha Waltz Choreographer Silviu Purcărete Director Declan Donnellan Director George Banu Theatre Personality Nakamura Kanzaburo XVIII (post mortem) Kabuki Actor

Alma Vii, prima biserică fortificată refuncționalizată din Transilvania  Proiectul "Centrul de interpretare a culturii tradiţionale Alma Vii - Reabilitarea și refuncţionalizarea incintei fortificate”, inițiat de către Fundația Mihai Eminescu Trust, în parteneriat cu Institutul Norvegian pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural, și aprobat în cadrul Programului PA16/RO12, Conservarea și Revitalizarea Patrimoniului Cultural și Natural, a început în luna martie 2015 și se va desfășura până în luna aprilie 2016. Bugetul total al proiectului este de 7.643.499,61 lei, din care 89,58% reprezintă finanţarea nerambursabilă obținută, contribuția MET fiind de 10,42% din totalul costurilor eligibile. Proiectul are la bază un proiect anterior implementat de Mihai Eminescu Trust și Institutul Norvegian pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural în Alma Vii. În urma analizei DIVE (Describe, Interpret, Valuate, Enable – analiză a peisajului și patrimoniului), realizată în cadrul acestui proiect după o metodologie propusă de partenerul norvegian, fortificația săsească a fost identificată ca fiind cel mai important element al patrimoniului cultural local. Au fost de asemenea determinate oportunități de valorificare a acestui obiectiv pentru dezvoltarea economică și socială a comunității locale. Pe baza experienței acumulată de către MET prin proiectele implementate cu succes în alte sate din Transilvania, au fost identificate următoarele obiective pentru noul proiect:  • Se va integra în contextul internațional prin obiectivul general de a crea un model de bună practică în dezvoltarea durabilă locală și regională prin restaurarea și interpretarea corespunzătoare a patrimoniului cultural material și imaterial multietnic al Transilvaniei. • Va răspunde nevoilor locale prin crearea de oportunități durabile de ordin economic pentru a genera venituri prin valorificarea de către comunitate a patrimoniului existent. • Va răspunde nevoilor regionale prin reprezentarea și interpretarea corectă a culturii tradiționale multietnică (românească, săsească și romă în particular) din Transilvania către publicul național și internațional. Rezultatele principale ale proiectului vor fi următoarele: restaurarea incintei fortificate din Alma Vii, cu 4 turnuri şi o clădire de acces, care vor fi transformate într-un Centru pentru Interpretarea Culturii Tradiționale ce va include spaţii expoziţionale şi de demonstrații a patrimoniului imaterial; o cercetare româno-norvegiană în arheologie medievală construită; documentaţie de fotogrametrie a sitului de patrimoniu Alma Vii; realizarea unui film documentar pentru promovarea sitului de patrimoniu. Pentru a asigura succesul, continuitatea și longevitatea rezultatelor proiectului, actorii locali vor fi consultaţi şi implicaţi în fiecare etapă de planificare și implementare a proiectului. Localnicii vor fi informați cu privire la oportunitățile create prin acest proiect, iar o parte dintre ei va fi implicată direct în dezvoltarea de produse și servicii. Fundaţia Mihai Eminescu Trust, prin activităţile pe care le desfășoară în interiorul comunității, urmăreşte transferul responsabilităţii către localnici, în scopul de a asigura sustenabilitatea rezultatelor obţinute prin acest proiect.  Pentru promovarea proiectului şi a Centrului pentru Interpretarea Culturii Tradiţionale vor fi încheiate parteneriate cu centre de informare turistică regionale și naționale pentru a atrage câţi mai mulţi vizitatori în zonă. Vor fi de asemenea realizate 10 filme documentare de scurt metraj, care vor fi accesibile publicului larg. *sura: https://www.facebook.com/almaviiheritage

The building on no. 3 related to the Stairs Tower is part of the first fortification belt in the 13th century. The current exterior configuration is a „modernization” of the 19th century. The building annexed to the tower was a merchants’ house, the small wing leading to the tower dating since the end of the 19th century. The Northern wall preserved a window framework since the Renaissance. The walls are fresco painted dating since the first half of the 16th century.

The Public Bath – the oldest SPA in Sibiu! Since its opening and its more than one hundred years of activity, the Public Bath was known to the inhabitants of Sibiu under several different names.  However, it has always been associated with health, relaxation and physical well-being.

This is the first ever bastion built in Sibiu and one of the oldest of Transylvania, its construction being started in 1551 by the Habsburg military commander Castaldo, based on the layouts of architect Alessandro Clippa, during the Mayorship of Petru Haller. The bastion was supposed to provide security for the road coming from Brașov as well as for the South-Eastern corner of the citadel. Haller Bastion is made of brick and filled with soil, having walls with a total length of 223 m and a maximum height of 9 m. Its shape is similar to the ace of spades. For a better defence, the walls are provided at approx. 1 m from the upper limit with spacers made of rock that would prevent the installation of siege ladders. The openings of the blockhouses for the cannons are preserved to this day, both towards the Thick Tower (two), as well as towards Manejului Street (three). The “eyes” camouflaging the blockhouses that used to provide fire cover of the bastion flanks are noticeable. The Bastion stood against the sieges of Sibiu during 1602-1603, 1658, 1704, but most of all against the one from 1660 led by Gheorgy Rackoczy the 2nd. In 1771, since it was no longer necessary for the protection of the citadel, Haller Bastion was used by the Austrian army, the owner of the land, as equestrianism school. The school was active until 1911, when the Public Financial Administration took over the bastion and opened a midwives school which subsequently became a maternity hospital.

The Soldisch Bastion, also named the Mercenaries Bastion, is located in the North-West corner of the citadel, on Bastionului Street, built during 1622-1627. Although it has a small area, Soldisch Bastion is one of the most interesting fortifications of the compound that used to provide security to the Upper Town. It is the last of the series of five Italian style bastions, built in order to modernize the defensive system. The bastion was made of brick and filled with soil for the purpose of providing a good protection against gunfire. Its walls are 2 meters thick and have a height of maximum 10 meters. On the inside, the ground organization and two levels of defense are still preserved and on the Southern side there are embrasures for medium size weapons as well as a door that used to allow the passage of troupes to the outside. The blazon of Sibiu is inserted in the bastion wall on the South-Easter side. At the end of the 18th century, the Alderman of the Saxons, Michael von Brukenthal, set up a fashionable garden at the time, with a fountain and orangery, with an artificial ruin and a hill made of pieces of cliff. With the occasion of the military festivities, on the platform of the bastion, cannons were brought to pour in a broadside.

Built in the 12th century, the fortified church in Cisnădioara is one of Romania’s oldest Romanesque basilicas, preserved almost unchanged, and hosting the oldest church organ in the country. The legend has it that the village lads used to prove their strength before getting married by rolling uphill the big boulder stones from the monastery yard, gathered there for times of trouble. Presently the basilica at the feet of Cindrel Mountains comes alive at film projections, concerts or romantic picnics in the moonlight. Photo and Text SOURCE: http://www.sibiu-turism.ro/Culture-and-Heritage-Religious-Heritage-Fortified-Churches-The-fortified-church-from-Cisnadioara.aspx

Monument istoric. La început a fost o mică biserică ridicată din lemn. În secolul XIX, numărul credincioşilor crescuse mult, iar bisericuţa devenise neîncăpătoare. Astfel, în 1821 localnicii din CÎRȚIȘOARA au reuşit să ridice o biserică mai falnică din piatră de râu, după un plan analog al bisericii din Oprea Cîrțișoara. Pictura murală a fost realizată de unul dintre cei mai renumiţi pictori ai vremii, Nicolae Grecu din familia zugravilor Grecu. Personajele sale sunt dinamice şi pitoreşti, în funcţie de scene şi plasarea icoanelor acestea întruchipează roluri moralizatoare. Una din atracţiile principale ale bisericii este uşa de intrare minuţios lucrată în lemn şi păstrată încă de la sfinţirea bisericii.

Biserica este aşezată în centrul satului şi este declarată monument istoric. Data exactă a construcţiei nu este stabilită documentar şi nici nu s-au găsit mărturii în această privinţă. Biserica are forma de corabie fără abside laterale şi este acoperită cu ţiglă. Are un singur turn. Pereţii sunt din lemn de brad şi sunt tencuiţi cu var. Turnul este de asemenea din lemn de brad dar este îmbrăcat în întregime cu tablă zincată, cu excepţia acoperişului pe care se află ţigla. În 1958, în pronaos, s-a făcut un pod pentru cor şi tineret. Mai important la această mică biserică din lemn sunt icoanele pictate în ulei pe o scândură datând de la începutul sec. al XIX-lea.Aceasta de află aşezată pe tâmpla Sfântului Altar şi poartă semnătura lui “Ioan Boicean zugrav”. Celelalte 4 icoane de pe iconostas sunt făcute de acelaşi pictor.

A fost ridicată în anul 1806 pe un promontoriu fiind zidită din cărămidă. Planul bisericii din Oprea Cîrțișoara, dedicată hramului „Sf. Nicolae”, este compus din pronaos, naos și altar. Biserica este decorată în interior cu picturi murale foarte apreciată de specialiștii iconografi.

Biserica are hramul “Adormirea Maicii Domnului”, şi este aşezată în partea de sus a comunei pe un loc mai ridicat , fiind monument istoric. Data exactă a construcţiei, nu poate fi precizată cu exactitate, piatra de mormânt aflată lângă zidul de miazăzi (înfiptă în pămant), de forma dreptunghiulară păstrează inscripţia, scrisă cu caractere chirilice: “Sub această piatră zac oasele robului lui Dumnezeu jupân Ilie Cujmăreţ din Kiprovat”, mort în leatul lui Hristos 1719″. Posibil ca Ilie Cujmăreţ să fie unul din negustorii bulgari care pentru a-şi vinde articolele de argintărie băteau toate satele la începutul sec. al XVIII-lea. Faptul că inscripţia este extinsă pe marginea pietrei de jur împrejur, poate duce la concluzia că iniţial piatra a fost acoperiă al unui mormânt din interiorul bisericii, iar cu ocazia lucrărilor de lărgire a bisericii a fost scoasă şi înfiptă în afara bisericii. S-a constatat că în interiorul bisericii actuale se găsesc resturi din fundaţiile de altare ale celor două biserici mai vechi din comună, atestate documentar în 1358.De asemenea s-au găsit oseminte şi monezi de argint datând din sec. XVI. Pe o cărămidă din partea interioară dinspre nord a zidului de la turnul bisericii, se află încrustată inscripţia: “Zidari Oprea de Făgăraş 1757″, iar pe acoperişul turnului este săpat în zid anul 1795. Biserica are forma de corabie fără abside laterale şi este acoperită cu ţiglă. Are un singur turn cu acoperişul în formă de două bulburi de ceapă suprapuse, cea de la bază fiind mai mare. Acestea sunt din tablă zincată. Pereţii bisericii sunt din piatră şi cărămidă şi au o grosime de 1,3 metri. Pereţii turnului sunt ornamentaţi cu ghirlande de cercuri şi ovale întretăiate făcute din cărămidă roşie, vizibile în albul tencuielilor. În interior biserica are trei bolte succesive, cea din mijloc mai înaltă şi cu o formă de calotă sferică. Sub bolta din faţă se află fundamentele sub formă de semicerc ale celor două altare ale fostelor biserici şi care se termină unde este iconostasul actualului altar. În sec.. XVIII, s-a adăugat noul altar şi turnul bisericii în mărimea actuală. Cu acel prilej s-a făcut o modificare şi la pronaos construindu-se actuala boltă. Cea mai veche parte a clădirii actuale este cea din mijloc. Aceasta o confirmă pictura care este în frescă, executată în trei etape şi de trei calităţi deosebite. Cea mai veche şi valoroasă pictură este cea din mijlocul naosului şi de pe pereţii laterali ai pronaosului. În pronaos tavanul fiind făcut ulterior are şi altă pictură însă tot în frescă. De asemenea, în partea din fata naosului şi în altar, pictura este tot în frescă, dar deosebită de celelalte. S-au făcut în deceniul 8 restaurări ale picturii în stilul tempera.

The Romanesque basilica built in the 14th century with three nave, polygonal chancel and west tower served as Maria’s sanctuary until the Reformation. From the fortification system built in the 15th/16th centuries only the defence level on the tower and the ruins of the fortification wall are still preserved. The defence levels above the nave and chancel were destroyed in a fire and dismantled in the 19th century. Today the church shows untypical non-plastered stone wall, as result of the restoration of 1913 that followed the tradition of the 19th century. In addition to the significant frescoes, the church shows many excellent carvings, as the tracery of the windows, the western portal and other sculptural details. The interior of the church shelters one of the oldest Gothic winged altar, having the Mother of God as the central motif, and a late Gothic pew with carvings, coming from the workshop of Johann Reychmut.

Dominating the hill in the heart of the village, the imposing Biertan fortified church seems to come off a painter’s easel. Biertan is among the most visited Saxon villages in Transylvania, with its fortified church appearing on the UNESCO World Heritage list since 1993. The present church was built in 1522. The Late Gothic style architecture predominates, with Renaissance influences, this being the last church-fortified hall of this kind in Transylvania. Starting from 1572 Biertan became the Evangelic Episcopal See for three centuries. The church boasts the largest polyptych altar in Transylvania, consisting of 28 painted panels, while the pews dating from the 16th century are considered the most valuable in Transylvania. The famous door of the sacristy is an amazing medieval gem with its impressive complex system of 19 locks, rewarded at the Paris World’s Fair in 1900. One of the tourists attractions here is the reconciliation room, an austere space destined to a sort of couple therapy that seemed to work successfully. Those who had enough of married life were jailed for a few weeks in this room, until they came to their senses. Meanwhile, the couple shared a small table and a single bed, a single dish, one spoon and one jug for water. Legend has it that a single couple remained adamant in its decision to split, but even they put up with one another eventually. Photo and text SOURCE: http://www.sibiu-turism.ro/Culture-and-Heritage-Religious-Heritage-Fortified-Churches-The-fortified-church-from-Biertan.aspx

Din bazilica ridicată în secolul al XIII-lea se mai păstrează portalul de vest, mărturie de mare valoare a plasticii romanice în Transilvania şi coloanele şi arcadele ce despărţeau cândva nava principală de cele laterale. Cine se uită cu atenţie deasupra portalului de vest, observă o sculptură înzidită reprezentând două personaje. Unii spun că e vorba de Botezul Domnului în Iordan, alţii că ar fi Adam şi Eva. Privitorul poate deci încerca să descifreze pe cont propriu misterul. În jurul anului 1500 turnul clopotniţei a fost înălţat şi prevăzut cu drum de strajă din lemn, sprijinit pe console, iar navele laterale ale bisericii au fost demolate. Cele două ziduri ale fortificaţiei, ridicate în secolul al XV-lea sunt unite prin turnul de poartă şi păstrează urme ale drumului de strajă şi gurile de tragere drept mărturie a timpurilor grele. Sursă text & foto: https://kirchenburgen.org/ro/location/holzmengen-hosman/ 

Situată la limita sudică a teritoriului administrat de comuna Cîrţişoara este defapt cea mai spectaculoasă zonă deoarece cuprinde piscuri semeţe ajungând până la 2507 m (Vârful Vânătoarea lui Buteanu). În condiţii de vizibilitate priveliştea este încântătoare indiferent de direcţie. Acesta este şi motivul pentru care în timpul verii zona este supra aglomerată de turişti. Lacul Glaciar Bâlea – sup. 4,65 ha; adâncime maximă 11,35 m; altitudine 2034 m - reprezintă cea mai întinsă acumulare hidrografică din masivul Făgăraș iar compoziția și buna oxigenare a apei au format în timp un biotop propice dezvoltării salmonidelor. Șisturile cristaline cu soluri brune, acide, podzolice găzduiesc o vegetație cu peste 20 plante endemice în timp ce avifauna se rezumă doar la câteva specii de insecte și la 3 - 4 exemplare de Aquila chrysoetos, recent aclimatizate. Din punct de vedere hidrografic zona glaciară – deci de la cascadă în sus – este brăzdată de numeroase pârâiașe, unele temporare – care adunate în talvegul albiei (văii) cad de pe ultima terasă cca. 270 m diferență de nivel. Cascada însăși, cu întregul peisajul din aval, reprezintă o imagine emblematică pentru întreaga zonă a văii „tinere”, neparcursă de scurgerea ghețarilor cuaternari.

Comuna Cîrțișoara este situată la sud-estul județului Sibiu, în mijlocul țării Oltului, la poalele Munțiilor Făgăraș, pe Valea Bâlii, fiind străbătut de DN7C Transfărășan. La Est se învecinează cu satul Arpațul de Sus, aparținător comunei Arpașul de Jos La Vest cu hotarul satului Scorei, aparținător comunei Porumbacu de Jos. La Sud cu județul Argeș, iar la Nord cu hotarul comunei Cîrța. Teritoriul comunei are suprafața de 8.576 ha. În forma alungită, pe direcția Nord-Sud, este traversată pe axul longitudinal de apă cristalină a râului Bâlea și de șoseaua Transfăgărașan (DN 7C). Departarea comunei față de capitala județului Sibiu este de 52 km, de centrul de polarizare Avrig 22 km, iar față de orașul Făgăraș 34 km și de orașul Victoria 20 km, ambele orașe fiind situate în partea estică. Cea mai apropiată stație CFR este halta Cîrța, situată la 6 km pe șoseaua Transfăgărășan (și 4 km pe calea de hotar Cîrțișoara- Cîrța). La o distanță de 8 km se află gara Arpașu de Jos, folosind șoseaua Transfăgărășan, dar și drumul comunal nr. 48, Cîrțișoara – Arpașul de Jos. Drumul comunal nr. 49 face legătura între comuna Cîrțișoara și Arpașul de Sus. Baza economică a comunei o formează agricultura. Populația comunei în prezent este de 1.253 locuitori. Dacă facem o evaluare a evoluției comunei pe o perioadă mai lungă de timp, se constată de la an la an o descreștere destul de pronunțată. Dacă în anul 1939 populația comunei era de 2080 suflete. Comuna Cîrțișoara este situată pe ambele maluri ale râului Balea (pârâul Cîrțișoara) în lungime de 23 km, ce izvorăște din Lacul Bâlea și are afluenți Pârâul Valea Doamnei și Laita ce izvorăște de sub Vf. Negoiu – 2536 m, sub denumirea de pârâul Cîrțișoara, care se varsă în râul Olt. Până în anul 1968 comuna a fost compusă din doua sate surori Streza și Oprea Cîrțișoara. Așezarea de pe malul drept al râului Balea se numea Streza, iar cea de pe malul stâng Oprea. În urma noii reorganizări teritorial - administrative ambele s-au contopit într-unul singur cu numele de Cîrțișoara. În unele acte din prima parte a sec.al XIII - lea se amintește de două așezări cu numele Cîrța, ambele locuite de romani. Este vorba de comuna Cîrța situată pe malul stâng al râului Olt și de Cîrțișoara. În anul 1932 Cîrțișoara apare sub denumirea de Cîrța românească ( Kerch Olachorum ) spre a se deosebi de Cîrța de pe malul stâng al Oltului, ce a fost colonizată cu sași aduși din Flandra.
 Atât Streza cât și Oprea Cîrțișoara în trecut fâceau parte din zestrea fostei Mânăstiri cisterciene din Cîrța. Locuitorii satelor în majoritatea lor erau iobagi, dar darzi, păstrându-și cu sfințenie obiceiurile, credința și graiul străbun. În perioada feudalismului Streza și Oprea Cîrțișoara au facut parte din vestita Țara a Făgărașului, care a avut un rol important în trecutul Țării Românești cât și al Ardealului. De Făgăraș e legată tradiția întemeierii Țării Românești și mult timp Țara Făgărașului a fost stăpânită de domni munteni. În anul 1391 Mircea cel Bătrân a construit o mănăstire ortodoxă lângă comuna Cîrțișoara.
 În actul de danie a lui Radu cel Frumos din 17 mai 1473, domn al Țării Românești, donează unor slujbași de-ai lui o serie de sate din Țara Făgărașului, printre care e amintită și Cîrțișoara.
 În luna octombrie a anului 1599, în această comună, Mihai Viteazu a făcut un penultim popas înainte de începerea bătăliei de la Șelimbăr.
 Până în anul 1848 satele Streza și Oprea Cîrțișoara au făcut parte din domeniul familiei nobiliare Teleki. După desfințarea iobagiei stăpânirea asupra acestor sate a încetat. Atestare documentară Documentar, comuna este atestată din sec. al XIII- lea (Anuarul Institutului de istorie din Cluj-Napoca tomul VII - 1964, pag. 317). OBIECTIVELE PROPUSE PRIN IMPLEMENTAREA PROIECTULUI „TRASEE TURISTICE, COMUNA CÎRȚIȘOARA, JUDEȚUL SIBIU”
 Dezvoltarea activităţilor turistice din comuna Cîrțișoara, județul Sibiu care să contribuie la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, la creşterea atractivităţii spaţiului rural precum şi la atragerea de noi turiști / vizitatori. Un alt obiectiv urmărit prin implementarea prezentului proiect este dezvoltarea instinctului de mic întreprinzător printre localnici odată cu dezvoltarea zonei în privința turismului. Localitatea Cîrțișoara din judeţul Sibiu este cunoscută atât datorită pitorescului său, specific de altfel aşezărilor piemontane Ţării Oltului, dar şi pentru că este una din „porţile” de acces spre crestele semeţe ale Munţilor Făgăraş, ale Transfăgărășanului și ale altor obiective turistice din zonă. Lumea de basm a Munților Făgăraș începe aici în înaltul crestei ce împresoară oglinda cerului care este mirificul lac glaciar Bâlea. De la el în jos, valea omonimă, de peste 50 km până la vărsarea în Olt, a fost și este încărcată de istorie, de faptele oamenilor și mai ales de nestematele unice ale naturii. Pe aceste plaiuri de o frumusețe fără egal s-au trasat primele marcaje turistice din Carpații României. Un fost cioban îndrăgostit de carte, a adus, ani la rând de peste munți, cărți cu slovă românească, nepermisă atunci în Transilvania. Un altul a luat calea codrilor devenind haiduc pentru bogați și binefăcător pentru săracii din Ţara Făgăraşului. Între culmile Netedului și Bâlii monumentalele terase glaciare acoperite de bogata floră alpină se succed până la limita pădurilor coborâte apoi pe valea joasă care intră în Cîrțișoara, și ea așezată pe cele două maluri ale Râului Bâlea. DATINI ȘI OBICEIURI: În Cîrțișoara, ca de altfel în toate satele Țării Oltului, se regăsesc originile riturilor, practicilor și simbolurile magico-religioase care stau la baza creștinismului cosmic al societăților tradiționale din această parte a Europei. Numai că aici importantele „evenimente” ale vieții – nașterea, căsătoria, moartea – se petrec într-un cosmos viu, care, așa cum spune M. Eliade, „trăiește și vorbește”. Pentru cei din mediul urban – toate aceste ceremoniale creștine reprezintă o transfigurare a fenomenelor lumii. Cetele Feciorilor, Colindele din seara Anului Nou și urările la „Prea cinstite case, cu mese-n podobite/ Șă fiți în viață veseli, și ca pâinea buni” sunt reale și fascinante spectacole care merită văzute ca valori sacre în acest spațiu românesc aflat între Orient și Occident.

The Blue House is located in the Large Square, at no. 5, next to Brukenthal Palace. The building dates back to the 15th century but its current name was assigned in 1819. It is built in a late baroque style. The façade, on the height of two levels, is dominated by the triangular attic decorated with the blazon of Sibiu. Certain details inside the monument – the cross arched gangway, some late gothic framework that are fragmentary preserved and embedded into the walls, the arches of the ground-floor chambers – indicate a much ancient age of the house. Over the years, the building suffered a series of interventions; therefore, except for the few preserved elements, it isn’t particularly interesting. The inferior wing of the building used to house during 1768-1783, while owned by the Baron von Moringer, theatre shows and after that, a century later, it served as an Academy of Law, founded in 1844, and a few years later it became the registered office of the Natural Sciences Society (1858-1862). In the middle of the 19th century it also housed the garment shop called “La ducele de Reichstadt” (“At the Duke of Reichstadt”). At present, the inside of the building is home to some departments of the Brukenthal National Museum.

Altemberger House, which currently houses the History Museum, is considered the most important ensemble of civil gothic architecture of Transylvania. The house was built at the end of the 15th century on the request of the mayor of Sibiu at the time, Thomas Altemberger, the construction team being led by the mason Andreas Lapicida. The ensemble includes 10 wings, plus a tower of defence and it served as an office for the town’s city hall for a period of 400 years (until 1948), being also known as the Old City Hall. The tower inside the building used to house the archives of the town and of the Saxon University during 1546 and 1923, which was subsequently moved to a new location on Arhivelor Street. In 1984, the History Museum, which was active since 1959 at the ground-floor of Brukenthal Palace, moved to this building. With a history and architecture profile, the museum presents the local history, mock-ups, photocopies, cutting weapons, firearms, insignias, tombstones, treasure house and numismatic collection. The Latin inscription above the door reminds us of the visit of the Emperor Joseph the 2nd. Due to the fact that the legendary founder of the city was named Hermann, the visitors are greeted in the patio of the museum by decorative figures, entitled Hermann’s, that illustrate the typologies of the townsfolk at the end of the 17th century: the healer, the knight, the banker, the butcher, the innkeeper, the infantry man, the student, the mayor and the minstrel. In the second patio, known as the Garden of the Martyrs, there are works of figurative sculpture, such as the four consoles of loggia representing the elegantly and meticulously executed portraits in stone of some men, decorating an area with elements of renaissance influence.

The House of Arts is one of the historical buildings of Sibiu mentioned as the Hall of Butchers in the church’s registry books of 1370. It is considered the oldest “guild house” of Transylvania. In the beginning, the building only had a ground-floor, the arches of which were preserved until today. The first floor was built later on and it was meant for storing, consisting of only one hall. The ground-floor was exclusively used as business area being split into 11 rooms for the carving and marketing of meat. The eight open arcades were owned by the ancient community, as it was mentioned in the town’s Bylaw of 1589. During the 16th – 17th centuries, the grand hall of the first floor served as a gathering area for the skinners guild and after that it became an oats storehouse. In 1765, the building was transformed for a few months into a show room for the actors of a theatre group managed by the actress Gertraud Bodenburger. With the occasion of some building repairs performed in 1787, on the Southern façade the blazon of Sibiu was applied with the crossed swards and the lily pads, according to the model of the time. During 1962 and 1967, the building was rehabilitated and was since then given to the cultural circuit. To the end of the 20th century, the building came into possession of Brukenthal Museum, the ground-floor serving as area for contemporary art storages and the grand hall was used as exposition area open to all kinds of artistic and cultural appearances. This is the time when it receives the title of “House of Arts”. Since the summer of 2007, the House of Arts changes its purpose, is administered by “Astra” Museum National Complex and becomes the registered office of “Emil Sigerus” Ethnography and Saxon Popular Art Museum.

The House with Caryatides, also known as the Little Palace, is located on Mitropoliei Street, at no. 13 and it belongs to the late baroque of Sibiu. The new building, built by the widow of Count Gregorius Bethlen after the year 1786, was placed on the location of an older one, famous for the fact that it was inhabited by the renowned silversmith Sebastian Hann. Its representative item is a truly spectacular decorative element, from which it actually took its name: the framed gateway on two caryatides, each placed on a high die, that support an open balcony.

The House of Generals located in the Large Square of Sibiu, was built in the 15th century. In the 16th century it belonged to the Royal Judge Albert Huet, only to be purchased by the Magistracy in 1779. During 1784-1904 the building served as registered office of the General Headquarters of the Austrian troupes in Transylvania. This is the reason why it was entitled the House of Generals, being still known under this name.

The Haller House is the most important residential building of the Large Square of Sibiu, built in a gothic and renaissance style. It was first documented in 1472. Only a few elements are still representing the gothic style today: the layout of the house is L shaped, with the façade towards the street, as well as some arches and frameworks. The patio accommodates a two-storied tower-residence having an abrupt ridged roof above the triangular tympanum. The access into the tower used to be done through the spiral stairs from an annexed building, scraped against the tower. In 1537, the house is taken over by the Alderman Petrus Haller, who will transform it into an elegant renaissance building. Petrus Haller was the descendent of a patrician merchants’ family from Nurnberg, with marital relations with the famous merchants’ families from Frankfurt am Main, Augsburg, Vienna and Anvers. The new owner will keep the house in the family for 345 years. It is worth mentioning that the facade of the building didn’t suffer any alterations in over three centuries, as it can be seen from a drawing dating since 1703, illustrating the beheading of Alderman Johann Sachs von Harteneck.

The Hecht House, located in the Large Square, no. 8, was initially the main office of the Mint. It initially belonged to the Florentine bankers and it was later on purchased in 1472 by Georg Hecht, the mayor of Sibiu at the time. The initial construction was built in the 14th century and modified in the 15th century. It has gothic and renaissance details, two stories and a high loft, decorated with two rows of eyelets. At the ground-floor the rooms area arched, and at the upper floors there are mesh like and star shaped arches, as well as a door framework with crossed rods. The arched gangway at the ground-floor is 20 m long, displaying, directly on the left side, a stone framework belonging to the late gothic. In 1745, once the Vienna-Sibiu mail line was inaugurated, this house was used as the first mail office of Transylvania. The Saxon Aldermen lived here for a long period of time. In 1821 the building becomes the main office of the Saxon University, institution equivalent to a Parliament of the Saxons.

The Hermes House is the former House of the Small Artisans Association, built during 1865-1867 – today the main office of ”Franz Binder” Universal Ethnography Museum. The archaeological researches over here led to the discovery of an old wooden house vestiges dating since the 12th century. The house is built in neo-gothic style, bringing elegance and distinction to the architectural setting of the Small Square of Sibiu. The name of the house comes from the Greek mythology, Hermes being the god of trade. The name represents a symbol, considering that, in the Middle Ages this was the place where the old merchants were trading. The building has a historical importance due to the fact that it is located in the oldest central area of Sibiu City, but also because, in times past, personalities of the time used to live here: Saxon Aldermen, royal judges of the 17th – 18th century, fact proven by the three stone plates which refer to the owners of the old building, previous to the House of the Small Artisans Association. Since 1993, the Hermes House accommodates the “Franz Binder” Universal Ethnography Museum, the first and only extra-European ethnography museum of Romania.

The Lutsch House, located in the Large Square, at no. 13, was named in this manner after the name of one of its owners of the 16th century, being one of the most important buildings of the historical Sibiu. In the beginning the building had a four-storied tower-residence, similar to the one of the Haller House. The initial layout of the building can be reset based on the layout of the current cellar where certain details were faithfully preserved (stone frameworks with blunt edges, spiral stairs leading to the next floor as well as partial foundations of a chapel with a polygonal loft, in the posterior side of the house - St. Ladislau former chapel). Certain historians agree that this house was built in 1424 by King Sigismund, with the purpose of hosting the kings, voievodes and senior officials who were coming at the time to Sibiu. Up until the end of the 15th century, the house belonged to Altemberger Family, only to be owned during 1537-1593 by Haller Family. Subsequently, the edifice comes into possession of Johann Lutsch. In 1661 the building comes into possession of Georg Reussner and the “legend” has it that the house was allegedly won at a game of bowling. As a matter of fact, the blazon with the digits also displayed two hands, one of which holding a bowling pin. In 1821, the descendants of the last owner donate the building to the state. The last renovation took place in 1999.

The Luxemburg House is located in the Small Square, at no. 16, being built on the first fortified precincts of Sibiu. The building has facades towards the Small Square and the Albert Huet Square and it consists of an old 15th century gothic wing and a new 19th century baroque wing. The edifice received its current denomination in 2004, with the occasion of the Great Duke Henri of Luxemburg and Great Duchess Maria Teresa of Luxemburg visit to Romania. It is worth mentioning that during 1999-2003 the building was rehabilitated with the support of the Great Duke of Luxemburg. At the ground-floor certain gothic and renaissance elements were preserved (frameworks, arches), but the building stands especially out because of its superb baroque woodwork and its decoration with mouldings at the upper floors. In the 19th century the edifice came into possession of the evangelical priest Johann Georg Schaser, hence the name it previously had.

Casa memorială Dr. Ioan Piuariu Molnar (medic oculist, 1149-1815) – este situată pe strada cu acelaşi nume la numărul 4.

Este Casa Parohială Evanghelică, care încorporează substanţă murală din vechea casa parohială din secolul XIII. Elevaţia casei este databilă în secolul XV, remarcabil fiind portalul atribuit pietrarului Andreas Lapicida, ilustrativ pentru goticul târziu cu influenţe de renaştere timpurie. Blazonul este al preotului Johannes din Alţîna datat 1502.

The Roman-Catholic Parochial House is the first important attraction of the Large Square, being built in baroque style during 1726-1739. In the past, the building used to shelter the Jesuit Seminary. It includes fragments of the Skinners’ Hall. In 1466 this used to be the main office of the tailors’ guild, which in 1688 is organized for catholic services by the Jesuit monks. During 1774-1790, on the second floor there used to be the Catholic Elementary School, which was moved to the Ursulines’ building in order to give place to the State Secondary School that will activate until 1899, when the current building of Gheorghe Lazăr High School is inaugurated. During 1899 and 1907 the County Court will move here. Since the end of the 19th century, the ground-floor will accommodate stores. On the left side there used to be the first information office for hotels, coffee-shops and restaurants of Sibiu, Fleck & Preis, which was moved in 1907 to the Small Square, at no. 9, in order to give place to the Sibiu Branch of the Commercial Bank of Pesta. After 1920, when the bank was closed down, the place was occupied by Siebenbürgische Bank und Sparkasse until it was transferred to State ownership. In the patio of the Parochial House there is the statue of the Saint Martyr Johannes Nepomuk, which used to be initially in the Large Square from where it was removed by the communist regime. The statue was accommodated for a long period of time by the yard of the Brukenthal Museum, until it was moved to the patio.

The Weidner-Reussner-Czekelius House is located in the Large Square, at no. 16, its denomination coming from the names of three successive owners, who left their mark upon its architecture. The house was established by the annexation of two buildings dating since the 16th century. The right side of the building, where the gateway is located, used to belong to the Weidner Family and it subsequently became the property of Senator Johann Reussner-Jr. The other wing of the building, expanded in depth towards the yard, came to belong to the Czekelius Family, during the final quarter of the 16th century. Over the years, the building suffered numerous alterations, the ground-floor being separated and transformed into a chain of stores. The first house also preserves the only details that have interest for the visitors. In the passage to the yard there is also a stone sculpted door framework. In the centre of cornice there is a name plate shaped like a wide shield with rounded peak inserted with the cipher C. W. (Cirves-Servatius Weidner Jr.) and the year 1582. In the reception hall upstairs fresco fragments were discovered in 1902 (unfortunately, subsequently covered with the painting), which contained scenes of the Trojan War. It seems that the murals belonged to the end of the 16th century and middle of the following century. In the patio there can still be seen the carriage rails from the time when this used to be a storehouse for metal and chemical products. They used to be transported with the carriage from the unloading area at the gateway to the storage area – the last building of the yard.

Cunoscută și sub numele de Urlătoarea Bâlei se află în Munții Făgărașului între vârfurile Moldoveanu și Negoiu, la peste 1200 m altitudine. Este una dintre cele mai impresionante cascade din țară și una dintre cele mai mari cascade în trepte ce are o cădere de 60 m. Accesul la cascadă se face pe șosea Transfăgărășan, la 9 km de lacul glaciar Bâlea până la cabana Bâlea Cascadă, iar din acel punct se merge doar pe jos cam vreo 40 de minute pe un traseu marcat cu punct roșu. În timpul verii numeroşi turişti se aproprie de cascadă atraşi de zgomotul plăcut al căderii apei şi pentru a fotografia acest spectacol al naturii.

The building at no. 5 from Huet Square is a public building erected in 1786 without being altered until the present day. The construction was performed after the demolition of a building of the 14th century, which served as an elementary school for the town in 1380. The new location complied with the needs of the secondary and high school education legislated by the imperial government. The building has a baroque style, including a „cathedra” in the theatre of the high school, a monumental wooden structure with lecterns and baldachin designated for the presence of the high school’s rector with the occasion of the school ceremonies, authentic furniture, possibly unique in Romania. Nicolaus Olahus, Alderman Harteneck of the Saxons, Governor Brukenthal, Romulus Cîndea, Emil Sigerus, Julius Bieltz and many others have studied at the Brukenthal High School.

The manor, as well as the whole village, belonged to the Apafi noble family. In the 18th century, when they had no more heirs, the manor has been taken over by the Bethlen noble family. Throughout time, the Apafi house has been changing its shape and was several times renovated in 1830 the owner of the time, Graf Haller. In 1920 the manor was transfered to the Saxon community, then transformed into the cultural house of the village, then seized by communists in 1949. After discovering in the archives of the Hungarian state several detailed inventories that marked the changes brought to the Mâlâncrav estate between 1679 and 1778, German architect Jan Hulsemann and contractors Fritz Klutsch and Ernst Linzing brought the manor back to its original 18th century aspect, using traditional techniques and materials. Once the architecture and finishes were restored, British designer David Mlinaric was in charge of the interior design, respecting the same spirit: most of the objects inside the rooms of the manor – weave work, lace work, furniture pieces and ironware – are of local provenience, either originally found inside the manor, or brought from the nearby villages. (c): https://www.experiencetransylvania.ro/guesthouse/malancrav-apafi-manor/

Gușteriței Hill is one of the most beautiful vantage points nearby, from where you could admire the fascinating panorama of Sibiu, flanked by the Fagaras, Cindrel and Lotru mountains.