13. Muzeul ASTRA
Obiectiv Audio Guide
Audio Guide
Despre
Ai auzit de multe ori cuvântul „ASTRA”, abrevierea Asociației Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, înființată la Sibiu în 1861. Episcopul ortodox Andrei Șaguna a îndeplinit funcția de președinte pentru prima dată. Cei mai cunoscuți intelectuali ai vremii au devenit primii membri. Printre obiectivele propuse se numărau sprijinirea cercetării, publicarea în limba română, înființarea bibliotecilor municipale și organizarea de expoziții. Astfel în 19 august 1905 au vernisat prima expoziție, dând naștere a ceea ce a devenit Complexul Național Muzeal ASTRA. Expozițiile temporare ale muzeului se pot vizita și în galeriile Casei Artelor. În această clădire a funcționat și muzeul etnografiei săsești „Emil Sigerus”, inclus azi în Pavilionul Multicultural ASTRA din Dumbrava Sibiului.
Muzeul în aer liber ASTRA se numără printre cele mai cunoscute și apreciate centre din lume ce păstrează spiritul tradițional autentic.
Nu sta pe gânduri, muzeul în aer liber este o invitație de explorat universul rural preindustrial al României. Vei putea admira case tradiționale din diferitele regiuni ale țării. Vei avea ocazia să explorezi atelierele și să înveți tainele meșteșugurilor tradiționale. Mai presus de toate, te vei putea bucura de atmosfera extraordinară a unui colț de Românie atemporală și aspațială. Peisajele morilor de vânt reflectate în oglinda lacului te vor încânta. Nu e loc de plictiseală! Agenda evenimentelor interactive rezervă surprize pentru toate așteptările indiferent de vârstă!
În funcție de timpul disponibil, poți străbate kilometri de alei pe jos, cu trăsura sau cu trotineta electrică. Dacă între timp ți se face foame sau sete încearcă bunătățile Târgului de Țară, poate chiar cu ocazia unui eveniment gastronomic în desfășurare.
🤔 Știai că?
🔍 În 2019 Muzeul ASTRA a fost cotat cu trei stele Michelin.

🔍 ASTRA e denumirea în limba latină pentru corpuri cerești sau stele.
🔍 În cadrul muzeului funcționează una dintre cele mai moderne centre de restaurare din țară. Aici va intra în procesul de restaurare și conservare mumia de peste 2000 de ani. Aceasta a fost expusă până în 2019 în Muzeul „Franz Binder”, de etnografie universală.